Cosmin Seleși este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune din România. În viața de familie însă, celebrul prezentator tv a trecut prin momente cumplite.
Fiul acestuia, în vârstă de 11 ani, a primit un diagnostic din partea medicilor în urmă cu ceva timp, care s-a dovedit a fi însă unul fals.
Mai exact, medicii i-au spus lui Cosmin Seleși că fiul său ar suferi de autism, însă realitatea era cu totul alta. Prezentatorul tv susține că un psiholog a fost cel care i-a zis că fiul său prezintă toate semnele de autism.
Ulterior, acesta a fost trimis la psihiatru, însă între timp directoarea grădiniței unde învăța fiul lui Cosmin Seleși, care la rândul ei era psiholoagă, a spus că nu se pune problema de așa ceva.
Deși când a aflat că fiul său ar putea suferi de o astfel de boală, a fost extrem de speriat, în final, Cosmin Seleși a realizat că era vorba doar despre o perioadă de răzvrătire a lui Tudor, care a și trecut ulterior.
”Inițial, am fost foarte speriat, clar. Dar m-am bucurat când am realizat că a fost doar o perioadă de răzvrătire a lui Tudor, așa cum au toți cei mici (când nu vor să mănânce, când par mai agresivi), peste care a și trecut treptat” a dezvăluit prezentatorul tv, pentru viva.ro.
Având în vedere toate cele trăite cu fiul său, Cosmin Seleși, prezentatorul emisiunii ”Batem palma?”,spune că îi încurajează pe părinți să le ofere copiilor un mediu cât se poate de deschis.
Totodată, el a dezvăluit și că fiul său merge și acum la psiholog, iar cei doi au o relație cât se poate de bună.
De asemenea, psihologul l-a ajutat și pe Cosmin Seleși să înțeleagă cum să reacționeze în anumite situații cu fiul său, lucru esențial în buna creștere a acestuia.
”Aș vrea să îi încurajez pe părinți să le ofere copiilor un mediu în care să se deschidă. Tudor merge și acum la psiholog, au o relație foarte bună.
În plus, eu am învățat multe lucruri deoarece am ascultat psihologul, am înțeles cum să reacționez în anumite situații (…)”, a mai povestit acesta, pentru sursa citată.