UTA Arad a făcut egal cu Farul Constanța în deplasare, scor 2-2. Formația antrenată de Mircea Rednic a evoluat foarte bine în fața elevilor lui Gheorghe Hagi și a fost aproape chiar de o victorie. După meci, Alexandru Meszar a povestit cum a ajuns Mircea Rednic la UTA Arad și s-a arătat încântat de tehnician.
La FANATIK SUPERLIGA, Alexandru Meszar a povestit cum a ajuns Mircea Rednic la UTA Arad. Conducătorul formației din SuperLiga susține că i-a oferit toate condițiile tehnicianului, chiar dacă i se spunea că nu va veni la club. Totodată, Meszar s-a arătat încântat de rezultatele și jocul pe care le are echipa sub comanda antrenorului.
“Cu domnul Rednic avem așa un tabiet, nu vorbim imediat după joc. Ca să se liniștească și el. Chiar dacă e rezultatul bun, nu vorbim. Doar a doua zi, la rece. Dacă vorbim la cald, poate până dimineață nu este valabil ce am discutat.
Da, eu l-am sunat (n.r. să vină la UTA Arad). Nu aveam numărul lui și l-am luat de la cineva care mi-a spus că nu crede că va veni. L-am sunat dimineața și mi-a zis că urcă în mașină și discutăm. Detaliile le-am vorbit în timp ce era pe drum, deja. Era la București.
Răspunsul pe care l-a dat ferm, ‘Da!’, nu îl dădea la toate echipele. A mai avut telefoane și de la alte cluburi, dar se știe că la Arad antrenorul poate să lucreze liniștit. Sunt condiții, bani, fani”, a spus Alexandru Meszar.
Patronul celor de la UTA a dezvăluit și ultima discuție pe care a avut-o cu antrenorul echipei: “Avem răbdare, construim, nu pot să spun altceva. E un zvon fără niciun fel de acoperire. Deci nu au existat nici măcar vreun contact, să sunăm noi pe cineva, sau să ne gândim.
Chiar înainte să apară acest zvon clarificasem totul cu domnul Mircea vis a vis de ce strategie să abordăm în continuare, cum facem, ce mai vrem să aducem și așa mai departe.
Că avem răbdare, deci făceam planuri de viitor, nicicum de despărțire. El nu a citit-o, ci alții din club, după care am fost și eu anunțat și l-am sunat să fie pregătit și liniștit că e o invenție”.
FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI este în direct în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30, pe site-ul nostru. Emisiunea va fi în premieră de la ora 17:30 și pe canalul de YouTube, dar și pe pagina de Facebook.