După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Adrian Porumboiu a devenit arbitru, ulterior om de afaceri și patron de club. Pe vremea când arbitra, Porumboiu a fost central și la un meci unde juca fostul președinte LPF. Adrian Porumboiu a povestit despre cum a ajuns Mitică Dragomir la spital în timpul acelui duel.
La FANATIK SUPERLIGA, Adrian Porumboiu a povestit despre cum a ajuns Mitică Dragomir la spital în timpul unui meci de fotbal. La acea vreme, Porumboiu era arbitru, iar fostul președinte LPF era fotbalist la Brașov. În duelul cu FC Bihor, Nea Mitică a fost scos de pe teren cu ambulanța, în urma unui fault destul de grav în careu.
“Să vă mai zic una cu Mitică. Eu zic că e simpatic pentru mine, pentru el nu a fost simpatic. Arbitrez la Brașov un meci cu FC Bihor. Mitică fusese la Bihor, venise la Brașov. 0-0 în minutul 80-85. Cade unul în careu de la Brașov. Pe margine, că a fost 11 metri. Nu a fost, nu am dat.
L-a luat cu salvarea pe Mitică, l-au dus la spital. Întâmplarea face că în minutul 92, au dat gol și au câștigat ai lui, Brașovul. Era la spital și era revoltat că am vrut să îl omor. I-am zis să stea liniștit. Eu îl cunosc de 52 de ani, a asta a fost o glumă.”, a declarat Adrian Porumboiu.
Adrian Porumboiu susține că nu mai este un jucător de poker. Pe vremea când acesta se juca, unul dintre partenerii de masă era și Dumitru Dragomir. Fostul patron al lui FC Vaslui susține că ex-președintele LPF l-a ajutat să nu mai joace poker și îi mulțumește pentru acest lucru.
“Una peste alta, el este un tip simpatic. I-a năzărit lui acum și m-a deranjat. Ai spus o dată, ai spus de două ori, ai spus de trei ori. A spus că dorm la poker. Că stau și dorm cu cărțile în mână. Eu nu sunt jucător de poker, dar nu am intrat în niște lucruri d-astea intime, personale. Mi-am văzut de treaba mea. Bine, dacă ai zis tu, eu nu mai zic ceva ce trebuie să zic.
Am zis, bine mă, e cum spui tu, dar nu este așa. Eu nu am fost un jucător de poker. Dar ar trebui să îi mulțumesc pentru că în viața mea, de la un anumit eveniment, nu am mai pus mâna pe cărți și când văd cărțile, zici că văd diavolii.”, a spus fostul patron de la FC Vaslui, la FANATIK SUPERLIGA.
UEFA l-a delegat la șocul Newcastle – PSG din grupele UEFA Champions League pe Istvan Kovacs. Arbitrul a fost ajutat asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene. La FANATIK SUPERLIGA, Adrian Porumboiu a lăudat prestația tușierului din Vaslui, Ovidiu Aretene, după care a făcut o dezvăluire despre momentele delicate prin care trece arbitrul în vârstă de 46 de ani.
“A fost și un arbitru foarte, foarte bun care e din Vaslui (n.r. Ovidiu Artene). Cei care au comentat meciul trebuia măcar să-l recunoască la faza care s-a iscat cu golul care la început a fost anulat, iar VAR-ul l-a confirmat. Faza era pe partea lui. Comentatorul a spus că era Vasile Marinescu. Bine că n-a spus că era Vasile Roaită.
Este un arbitru chiar foarte bun, trece printr-un moment foarte dificil al vieții lui în legătură cu tatăl lui care are o problemă medicală destul de gravă. Bravo lui că s-a putut gândi la meci și a arbitrat, zic eu bine, și arbitrează tot timpul bine”, a dezvăluit Adrian Porumboiu.
“Nu s-a văzut pe teren că ar avea problemele despre care vorbiți. Profesionist”, a fost completarea lui Cristi Coste. În vârstă de 46 de ani, Ovidiu Artene a debutat la nivelul primei ligi a României ca asistent în anul 2007.
FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI este în direct în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30, pe site-ul nostru. Emisiunea va fi în premieră de la ora 17:30 și pe canalul de YouTube, dar și pe pagina de Facebook.