Fotbal intern

Cum a ajuns Pintilii la FCSB. Băcilă: “M-a lucrat Pârvulescu!”

13.09.2018 | 14:49
Cum a ajuns Pintilii la FCSB Bacila Ma lucrat Parvulescu

Cum a ajuns Pintilii la FCSB. Fostul căpitan al celor de la FCSB trece prin momente grele după ce a aflat că trebuie să stea departe de gazon aproximativ trei luni de zile în urma unei leziuni la copasă care s-a descoperit la un control medical că este mult mai gravă decât s-a crezut iniţial.

FCSB nu îl va putea folosi pe Mihai Pintilii în partida de la Cluj cu CFR, dar nici în următoarele luni după ce acesta s-a accidentat în meciul cu Muntenegru. Nicolae Dică a vorbit despre problemele medicale ale elevului său. “Mihai Pintilii are o accidentare mai gravă, a fost azi la un consult medical, va lipsi o perioadă mai lungă, câteva luni. Sper să-l recuperam mai repede, dar va fi foarte, foarte greu, pentru că a mai avut această accidentare în urmă cu doi ani şi atunci s-a recuperat după trei luni. Ne pare rău de situaţa în care el se află deoarece este unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lotul nostru şi aveam marenevoie de serviciile sale pe teren.

Mă gândeam (n.r. să fie Pintilii menajat), pentru că îl cunosc foarte, foarte bine, ştiam cât efort depune la fiecare meci, că nu va putea să joace la trei zile un meci cu asemenea intensitate şi de-aia mi-a fost teamă. Aşa a fost să fie, să se întâmple, să aibă acest ghinion, trebuie să fim alături de el şi cu siguranţă va fi mai puternic când va reveni”, a spus Dică.

Băcilă a povestit cine este omul care i-a pus beţe în roate ca să semneze cu FCSB, dar şi cum a ajuns Pintilii să bată palma cu Becali.

Însă FANATIK,RO a aflat care este povestea transferului mijlocaşului Mihai Pintilii la FCSB şi cărui coleg i-a luat faţa la transfer, deşi acesta se înţelesese primul cu Gigi Becali să devină pe atunci jucătorul Stelei, aşa cum echipa latifundiarului din Pipera se numea la vremea respectivă. “Îmi pare rău să aud că Pintilii este accidentat. Şi eu am trecut printr-o accidenmtare gravă şi ştiu ce simţi ca fotbalist în aceste momente. Îmi pare rău să aud şi de Vlad Chiricheş că este accidentat. O să încerc să îi sun să dau dau de ei. Ei au fost fraţii mei atunci când eu jucam alături de ei la Pandurii.

Când mă uit acum şi văd că Pintilii mai joacă la 34 de ani, la un nivel înalt, şi o face bine la FCSB, parcă mă doare sufletul. Nu vreau să înţelegeţi că am ură pe Pintilii. Însă pe mine mă doare sufletul pentru că şi eu aş fi putut să joc la Steaua sau FCSB aşa cum i se spune acum. La şapte luni după accidentarea pe care mi-a provocat-o Gardoş am fost la Gigi Becali la palat ca să vorbesc cu dânsul şi să mă transfer la Steaua. Chiar mă înţelesesem cu Gigi Becali şi urma ca a doua zi să revin la palat ca să semnăm actele”, a spus Băcilă.

Cosmin Băcilă se recuperează după accidentare
Cosmin Băcilă se recuperează după accidentare provocată de Florin Gardos în 2011

“Pârvulescu a tras sforile pentru binele lui şi al altora”

În continuare, Cosmin Băcilă a povestit pentru FANATIK.RO de ce a picat transferul său la echipa lui Gigi Becali. “Însă, pe seară, după ce plecasem de la nea Gigi, Mihai Stoica m-a sunat şi mi-a spus că totul a picat. Mi-a spus că nu mă mai vrea patronul la echipă şi că nu mai are rost să vin degeaba a doua zi ca să semnăm actele că nu se mai face transferul meu. Eu mai aveam contract cu Pandurii doar trei luni şi puteam să mă duc unde vreau eu şi să discut cu cine vreau.

Însă eu am aflat apoi care a fost toată combinaţia şi de ce nu am mai ajuns la Steaua. După ce eu am plecat de la nea Gigi am auzit că veniseră în urma mea Pârvulescu cu Pintilii. Gigi Becali a ales să semneze cu Pintilii, dar în mod sigur a fost îmbârligat de Pârvulescu. Acest Pârvulescu a tras sforile pentru binele lui şi al altora, nu pentru al meu. M-a lucrat în toată regula. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că individul Eugen Pârvulescu este un mare actor.

În faţa camerelor plângea la mine la spital cu lacrmi de crocodil, atunci după ce îmi rupsese piciorul Gardoş, iar pe la spate mă lucra. Apoi, după ce am ratat transferul la Steaua acest Pîrvulescu mi-a făcut viaţa un calvar la Pandurii. Nu mă mai lăsa să mă antrenez deloc, iar când mă vedea pe teren se tot lua de mine. Mă tot ameninţa şi mi-a făcut tot felul de probleme”, a încheiat Băcilă.

Citeşte şi: Gâlcă, Ivan şi Vâlceanu, scandal cu manele la naţională. De ce nu a mai venit Radu la lot!

Citeşte şi:  Gigi Becali, laude pentru Olimpiu Moruțan! ”E special ca Messi, Ronaldo sau Neymar”