Ilie Năstase a ajuns să piardă la un moment dat în jur de 3 milioane de dolari. Pentru oamenii de rând vorbim despre o adevărată avere, însă se pare că marelui tenismen nu i-a păsat atât de mult de acest detaliu.
Ilie Năstase a fost unul dintre cei mai apreciați tenismeni din România. Iar de-a lungul carierei sale, acesta a adunat o adevărată avere din tenis. De altfel el a reușit să cucerească și două titluri de Grand Slam.
Ce nu-și amintesc multe persoane însă e faptul că acesta a fost implicat și în numeroase scandaluri. La un moment dat chiar el povestea că unele reguli au fost introduse în tenis tocmai din cauza acțiunilor sale.
Constantin Năstase, fratele mai mare al lui Ilie Năstase, dezvăluie însă că toate aceste ”greșeli” făcute pe teren l-au adus pe Ilie Năstase în situația în care a pierdut peste 3 milioane de dolari. Cum a fost posibil așa ceva?
Se pare că Ilie Năstase a ajuns să piardă în jur de 3 milioane de dolari din cauza amenzilor. Mai exact, atitudinea sa de pe teren ajungea ulterior să fie sancționată, iar sumele nu erau deloc mici.
Fratele său povestește că la un moment dat acesta și-a dat inclusiv pantalonii jos pe teren. În ciuda atitudinii sale și a sancțiunilor primite însă, fanii sportului îl apreciau oricum pe Ilie Năstase.
„Cred că Ilie a pierdut cel puțin vreo trei milioane de dolari în carieră numai din cauza amenzilor, pentru prostiile pe care le făcea pe teren. La Wimbledon și-a dat pantalonii jos. Așa era el, dar lumea îl iubea“, declara Constantin “Costică” Năstase pentru gsp.ro.
Deși a pierdut o adevărată avere plătind amenzile, Ilie Năstase a fost și continuă să fie un nume apreciat în tenis. Costică Năstase l-a lăudat pe fratele lui pentru talentul său și a dezvăluit și că toate scandalurile în care a fost implicat nu i-au afectat deloc imaginea.
Acesta era susținut constant pe teren și comportamentul lui era unul cât se poate de natural. De asemenea, Costică Năstase și-a catalogat fratele ca fiind ”un geniu al tenisului”, adăugând totodată că cel mai probabil un astfel de jucător nu va mai fi văzut prea curând.
„Ilie a fost un geniu al tenisului. N-o să mai vedem un asemenea jucător. La el totul era natural, firesc, părea mereu o joacă. Inventa lovituri, își provoca adversarii, îi enerva, glumea cu publicul, le făcea pe toate. A fost și clovn, a fost și senzațional, dădea senzația că totul este foarte ușor pentru el.
Nu aveau ce să-i facă. Poate că dacă nu era așa, cu gura mare și pus mereu pe harță, n-ar mai fi fost Ilie Năstase pe care îl știm. Nu cred să mai apară vreodată unul ca el. Acum tenisul e doar forță și încrâncenare.
Nu vedeți că sunt tot mai rari jucătorii care fac și spectacol?! McEnroe s-a mai apropiat de stilul lui Ilie, dar ăla era chiar prea nervos“, mai spunea Costică Năstase despre fratele lui, potrivit sursei citate.
Menționăm faptul că Ilie Năstase a fost lider mondial chiar în primul clasament ATP din istorie. Acesta a fost făcut public în luna august a anului 1973. Marele tenismen a câștigat US Open în 1972 şi Roland Garros în 1973.
Totodată, acesta a mai jucat 3 finale de Grand Slam. Două au fost la Wimbledon, în anul 1972 şi 1976 şi una la Roland Garros în 1971. De menționat e faptul că în finala din 1972 de la Wimbledon, acesta a fost învins dramatic, în 5 seturi, de americanul Stan Smith.
În 1971, în schimb, în prima finală de Roland Garros disputată, Ilie Năstase a fost învins de cehul Jan Kodes. Iar deși a avut o carieră fabuloasă, acum, marele tenismen încasează o pensie de numai 1.435 de lei. Totodată, acesta mai are și o indemnizație de merit de la statul român în valoare de aproape 6.000 de lei lunar.