Cum a ajuns un român nevăzător să cucerească vârful Kilimanjaro: „Am toate motivele din lume să zâmbesc”

Povestea mea, a ta, a lui poate stârni admirație sau indignare. Sunt mulți cei care nu pot aprecia calitatea și forța umană, așa cum sunt puțini cei care renasc din propria cenușă sau care sfidează o viață deja scrisă de societate. Avem ocazia să cunoaștem oameni care în pofida unor deficiențe vizibile, preferă să subestimeze soarta, sau mai bine zis, să o confrunte.

Alexandru Benchea scrie istorie din postura ֦alpinistului cu ochii albi”, după cum a fost numit de către cei care l-au cunoscut. La cei 21 de ani ai săi, tânărul originar din Neamț demonstrează că lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor. S-a născut cu un frate geamăn – Ionuț. Cel din urmă poate vedea lumina zilei, în vreme ce Alexandru vede doar lumina succesului.

Cea mai mare provocare a celui care astăzi ne-a permis să îl cunoaștem a fost aceea de a ieși din statistica sumbră a copiilor și tinerilor cu deficiențe de vedere care spune faptul că 9 din 10 persoane cu astfel de deficiențe nu ies din casă neînsoțiți. Acum cea mai mare provocare este să inspire și alți tineri nevăzători să iasă din casă, să folosească bastonul alb și tehnologia pentru a avea o viață independentă. Restul provocărilor vin pentru că s-a deschis către ele și le-a îmbrățișat.

Primul sportiv român nevăzător care cucerește plafonul Africii

S-a provocat singur să urce trei vârfuri: Kilimanjaro, Mont Blanc și Elbrus. Primul pas l-a făcut deja anul trecut, când a înregistrat o premieră pentru România – primul sportiv român nevăzător care cucerește plafonul Africii. În câteva săptămâni a urmat ascensiunea pe vârful Mont Blanc, iar ținta lui este mereu cerul.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Alexandru Benchea s-a născut în Neamț și a avut parte de o copilărie simplă și plină de peripeții, după cum și el declară. A stat cel mai mult cu fratele său geamăn, iar între el și ceilalți frați sunt diferențe de până la 16 ani, așa că mai toate năzdrăvăniile le făcea cu fratele lui geamăn, Ionuț, care vede perfect.

„<Numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor> – Antoine de Saint-Exupery. Sunt mare parte din vorbele acestui citat. Mi-am deschis inima ca să pot vedea dincolo de ce pot oferi ochii, ca și imagine. Am 21 de ani, m-am născut nevăzător, dar acest lucru nu a fost nicicând o limitare. Copilăria mi-am petrecut-o la Adjudeni, județul Neamț, unde natura și-a făcut loc în sufletul meu. Am un frate geamăn, care vede, și încă trei frați și o soră. În copilărie nu stăteam prea mult în casă. Trăiam la țară, aproape de Siret,  astfel că ieșeam adesea în natură, explorăm împrejurimile. Am urmat Liceul Special Moldova, din Târgu Frumos”, spune tânărul.

Viața la țară i s-a potrivit mănușă, spune el. Posibilitatea de a explora împrejurimi, de a palpa lucruri, de a întreba, de a se bucura de tot ce îl înconjura l-a făcut să se simtă normal, într-o lume nepregătită pentru dizabilitatea cu care el s-a născut. Copilăria lui nu este lipsită de situațiile în care și-a alarmat familia doar pentru că a îndrăznit să se avânte mai departe de casă.

„Vara, când era cald, inevitabil îl luam pe Ionuț la scăldat, la Siret. Eu eram mereu cel cu inițiativa. Îmi amintesc și de o întâmplare la care părinții mei zâmbesc acum, dar atunci când s-a întâmplat s-au cam speriat. Eram în vacanța dintre a VIII-a și a IX-a, iar eu m-am hotărât să îi arăt fratelui meu geamăn unde am școala, în Târgu Frumos. Așa că am plecat de acasă, din Adjudeni, pe jos, 35 de kilometri până la Liceul Special Moldova. Eu aveam harta mentală în cap, știam cum și când trebuie să merg la stânga sau la dreapta pentru că învățasem traseul autobuzului cu care mergeam la școală, pe de rost. Eu îi spuneam lui Ionuț direcția, el confirma uitându-se la indicatoare. A fost un drum de 14 ore, dus-întors, am ajuns epuizați acasă, dar foarte fericit că am parcurs așa un drum lung”, adaugă Alexandru.

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

Crescând, a depășit dizabilitatea și a reușit să se integreze în diferite cercuri sociale. Se comportă, se simte perfect natural, a crescut destul de independent și curios, iar asta îi face pe oamenii tipici să răspundă cu un comportament normal. Normalitatea aceasta, spune el, se construiește în timp și devine cel mai bun atuu pentru a trece frumos prin viață. În plus, pentru a explora locurile pe unde merge, în viața de zi cu zi, folosește mereu bastonul alb, acel instrument extrem de  util. Un ajutor de nădejde sunt și aplicațiile de pe telefonul mobil. Tehnologia este un prieten de mare încredere pentru persoanele cu deficiențe de vedere pentru că îi țin în contact cu lumea reală și cu oamenii din jurul lor.

Am învățat de mic să fiu un fin ascultător

Pentru nevăzători, exercițiul de a-și imagina un om căruia i se adresează sau cărora trebuie să le răspundă este complex. Pe lângă percepție, o altă abilitate pe care ei o moștenesc este intuiția.

„Am învățat de mic să fiu un fin ascultător. Mă interesează vocile pe care le aud, ascult atent cum mi se vorbește, caut atitudinea în oameni. Așa îmi fac singur o imagine despre cei din jur. Dar peste această imagine vin și informațiile pe care le cer sau mi le oferă cei din jur. Pun întrebări, sunt curios și mă provoacă să văd dacă imaginea pe care eu mi-am creat-o despre ceva sau cineva se suprapune cu percepțiile celor din jurul meu. În general, îmi plac oamenii care zâmbesc atunci când vorbesc”, ne mai spune cu siguranță în voce acesta.

Alexandru Benchea a îndrăznit să ceară de la viață mai mult, și să investească în visele lui. A știut că trebuie să își depășească condiția și să devină o motivație. S-a îndrăgostit de alpinism și câteva luni mai târziu de la primul contact cu acest sport și după câteva realizări, a fost supranumit „alpinistul cu ochii albi”.

„Mi-a plăcut de mic să explorez, să descopăr lucruri, să intru în contact cu oameni, să depășesc limite, să fac sport. Am mers singur prin țară, am vizitat orașe în străinătate, am călătorit singur cu avionul.  Mi-am dorit să îmi găsesc o activitate care să cuprindă mare parte din toate aceste piese de puzzle din care îmi compun viața. Așa am ajuns la escaladă și la alpinism”, afirmă alpinistul.

Alpinismul și escalada au rădăcini comune, dar există câteva diferențieri vizibile, escalada este despre cățărat pereți scunzi, alpinismul este despre cățărat munți. Alexandru consider că escalada este despre perfecționare. Practică acest sport, în cadrul clubului sportiv Climb Again și este membru al Lotului Național de Paraclimbing.

În ceea ce privește alpinismul, acesta îi oferă o perspectivă globală asupra spațiului, datorită imensității suprafețelor străbătute, fiind în același timp o evadare a tuturor simțurilor.

„Pe munte sunt însoțit, de cele mai multe ori, datorită naturii reliefului. Pe Kilimanjaro am convenit cumva cu ghidul meu, Cosmin Andron, un mod de deplasare: dacă era cărare îngustă, atunci eu mergeam în spatele lui Cosmin și mă țineam de rucsacul lui, dacă drumul era mai larg și ne permitea să mergem în paralel, mă țineam de brațul lui”, declară Alex.

Nu există piedici în drumul spre urcare

Nu există piedici în drumul spre urcare. Și-o spune clar și răspicat de fiecare dată, iar asta după ce și-a demonstrat lui însuși că dacă vrea ceva trebuie să se pregătească, să muncească și să aibă încredere. Și-a demonstrat că poate întâlni oameni care să îl inspire, să îl îndrume, să îi arate o cale.

„Dacă ai încredere în tine și dacă câștigi respectul celor din jur, piedicile sunt doar lecții utile de viață”, adaugă el.

A demonstrat că dizabilitate nu poate sta în calea performanței, câtă vreme tu însuți crezi în tine. El este primul care a avut încredere în omul Alex  Benchea. El a avut încredere că ”Alpinistul cu Ochii Albi” va ajunge pe Kilimanjaro, va urca, pe vârful Mont Blanc, va cuceri Elbrus-ul. Dacă încrederea de sine există, atunci vine și din partea celorlalți, crede eș. Încrederea este un schimb, adaugă Alexandru, foarte sigur pe el: el se încrede în colegul său de Lot, căpitanul Răzvan Nedu, dar și Răzvan se încrede în faptele și spusele lui

„De când fac parte din Lotul Național de Paraclimbing simt puterea echipei. Simt cum antrenorul Claudiu Miu are încredere în mine, știu că ghidul montan internațional Cosmin Andron are încredere în mine, la fel cum știu că părinții și unii profesori mi-au dat curaj și încredere”, ne spune încrezător.

Cum escaladează un nevăzător? Ce orientări sau repere își stabilește?

La nivel mondial se folosește același sistem care face folosește citirea ceasului pentru a indica direcția. Primesc de la sol indicații de genul: mâna dreaptă la ora 15.00, piciorul stâng, la ora 6 și tot așa. După ce fac un traseu de mai multe ori îl memorează și nu mai au așa mare nevoie de ghidaj. Aici intră în scenă frumusețea escaladei, pentru că pot să descopere singuri moduri noi de a face un traseu, nu doar raportarea celui care îi ghidează.

Alexandru Benchea a devenit primul alpinist român nevăzător care a reușit să ajungă pe Kilimanjaro, fiind însoțit de ghidul lui montan, Cosmin Andron pe care a avut ocazia să îl cunoască prin intermediul comunității de cățărători

„Pe Cosmin Andron am avut ocazia să îl cunoască prin intermediul comunității de cățărători și sunt convins că hotărârea mea de a-mi îndeplini obiectivele l-a convins să îmi fie ghid. Mă bucur că a acceptat să mă îndrume și sunt convins că am avut parte de cea mai bună coordonare, ținând cont de experiența bogată a lui Cosmin ca ghid montan internațional. Ne-am întâlnit în luna mai 2019, în Cluj, iar de atunci este unul dintre îndrumătorii mei, alături de Claudiu Miu, antrenorul Lotului Național de Paraclimbing”, adaugă Alexandru Benchea.

Momentan este membru al Lotului Național de Paraclimbing care este format din 12 sportivi cu diverse tipuri de deficiențe de vedere și nu numai. Ei participă la competiții naționale și internaționale, reprezintă România în cadrul acestor evenimente și promovează sportul și escalada în cadrul celor șapte școli speciale pentru deficienți de vedere din țară.

„Practic, eu am devenit parte din Lot pentru că am avut acces la o astfel de activitate. Am început să mă cațăr constant în Cluj, la sala de cățărat Skai Urban Crag. Am aflat de Climb Again și m-am hotărât să vin să mă cațăr și la București. De aici, toate lucrurile s-au legat. Antrenamentele alături de sportivii din Lotul Național m-au uimit. Totul se întâmplă cu sens, antrenamentele sunt coordonate de specialiști, iar ideea de performanță se simte peste tot. M-am alăturat echipei Climb Again, am început antrenamentele adevărate, continuam să mă antrenez și la Cluj, iar în vara anului trecut am participat și la primele mele competiții – Masterul de Cățărat de la Imst, Austria și Campionatul Mondial de Paraclimbing de la Briancon, Franța. Colegul meu de club și de Lot, Cosmin Candoi, este campion mondial la escaladă, categoria B3, cea a sportivilor cu o vedere între 5 și 20%”, relatează tânărul.

Agenda competițională include Masterul din Austria și Campionatul Mondial, la care se adaugă diverse competiții naționale și internaționale. Ei trag tare pentru că escalada devine probă olimpică, iar din 2024 devine și probă paralimpică.

Pe lângă competiții, sport, titluri, antrenamente și deplasări, Alexandru Benchea este student. Ținând cont de felul lui de a fi, de nevoia de a explora lumea, de a cunoaște, de a călătorii, Facultatea de Geografie este ceea ce i s-a potrivit perfect, crede el. A ales Clujul pentru că auzise de reputația Universității Babes Bolyai, de orașul viu, și de profesorii care îi urcă pe munte ca să aprofundeze cursurile teoretice.

Îi place să descopere noi calități la oameni, dar de departe cea mai importantă este CURAJUL, cât despre plâns și victimizare a propriei vieți, nici vorbă.

„Am toate motivele din lume să zâmbesc și să rămân pozitiv, indiferent de situație. Așa creștem mari. Sfătuiesc tinerii să viseze, să aibă încredere în ei înșiși și să rămână optimiști. Dacă ne preocupăm, cu mai multă aplecare, de visele noastre, de cerințele noastre foarte intime și personale, dar care ne fac sufletul să zâmbească, atunci ne vom putea găsi forța, curajul și oamenii alături de care să evoluăm”, ne sfătuiește Alex.

Tot la capitolul sfaturi, sportivul crede că am ajuns la acel start când copiii și tinerii cu deficiențe trebuie să iasă din case. A folosit un imperativ aici pentru că, crede el, doar așa putem schimba o statistică sumbră care spune că 9 din 10 copiii și tineri cu deficiențe de vedere nu ies din casă neînsoțiți. Are întâlniri dese și utile cu tinerii din comunitatea lui cu care împărtășește atât reușitele sportive, cât și micile acțiuni care îi pun lumea la picioare: folosirea bastonului alb și a tehnologiei.

Tinerii cu dizabilități sunt susținuți în îndeplinirea viselor

Alexandru Benchea este exemplul clar că  tinerii cu dizabilități sunt susținuți în îndeplinirea viselor, dar atenție, totul pleacă din noi.

„Nu a tras nimeni de mine, nu m-a împins nimeni de la spate, nu s-a rugat nimeni de mine să fac. Eu am fost cel care a căutat, a vrut, și a dorit. Vorba aceea: Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă!”, ne dezvăluie alpinistul cu ochi albi.

Pe final de poveste am vrut să aflăm un răspuns la cea mai clișeică întrebare, iar răspunsul ne-a uimit.

Reporter Fanatik.ro: Dacă ar fi să puteți vedea lumea, pentru o zi, unde ați merge să zăboviți?

„Am avut ocazia, în timpul unui zbor cu avionul, să ajung în cabina piloților și să stau de vorbă cu dânșii. M-au cucerit. Așa că, dacă aș avea ocazia să văd, mi-ar plăcea să pilotez un avion”, conchide intervievatul nostru.