Analiștii politici sunt de părere că USR-ul, sub conducerea Elenei Lasconi, venită la conducerea partidului după alegerile locale din luna iunie, a ajuns să facă front comun cu partidele extremiste/ suveraniste, AUR, SOS și POT, din dorința de a-i salva destinul politic al Elenei Lasconi. Partidul, care cu greu găsește își găsește loc pentru propriul mesaj distinct, a ajuns să fie singurul partid pro-european care a votat pentru validarea candidaturii lui Călin Georgescu.
Șefa USR s-a aflat duminică seară pe principalele canale de știri apărând poziția reprezentantului partidului în BEC de a valida candidatura lui Călin Georgescu. Argumentele sale au părut însă din aceeași categoria cu cele oferite de reprezentanții partidelor extremiste, ai căror susținători au provocat apoi protestul din Centrul Vechi.
Înainte ca cei de la BEC să iasă public cu motivarea deciziei, Elena Lasconi a subliniat că „de două luni nu s-au prezentat dovezi” pentru anularea alegerilor sau că nu ar exista o legătură directă între anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut și vinovăția lui Călin Georgescu. Lucrurile aveau să ia o turnură negativă pentru lidera USR când, după ce a invocat repetat argumentele tehnice pentru votul din BEC privind declarația de avere a lui Călin Georgescu, motivarea a fost una pe fond.
Această poziționare a liderei USR a stârnit nenumărate reacții critice în mediul online, adică chiar printre susținătorii acestui partid. Spre exemplu, filosoful Sorin Cucerai a subliniat că prin această poziție, USR a trecut complet în tabăra „partidelor trădătoare”.
„USR nu mai e demult un idiot util al putiniștilor, e cu arme și bagaje în tabăra trădătorilor. Inclusiv isteria pro-Bolojan, iscată și întreținută de USR, a fost tot o încercare de destabilizare. USR e al doilea front al antisistemului trumpisto-putinist. Între cele două fronturi, coordonarea pare perfectă”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
Pe de altă parte însă, sociologul Mircea Kivu este de părere că prin votul din BEC de duminică USR a rămas consecvent poziției avute după decizia CCR din 6 decembrie prin care au fost anulate alegerile. Atât Elena Lasconi, cât și partidul, dar și mulți susținători ai acestuia, au aderat la narativul cum că decizia de anulare a alegerilor a venit mai degrabă pentru a opri o victorie a ei.
Mai mult, acesta subliniază că partidul se află astfel într-o poziție ingrată, nedorind să facă front comun nici cu partidele extremiste, dar nici cu puterea reprezentată de PNL și PSD. „USR, de când a ieșit de la guvernare, are o situație foarte dificilă, pentru că, pe de o parte, dacă se manifestă împotriva majorității riscă să se spună că s-au aliat cu extremiștii, iar, pe de altă parte, dacă nu se manifestă astfel, riscă să-și piardă relevanța.
Acum, în situația de ieri, practic USR-ul a fost consecvent cu el, pentru că ei au zis de la început că un candidat nu trebuie exclus din competiție, ci învins la urne. Este o poziție rațională. Doar că este o poziție care dă apă la moarte ușor adversarilor.
Una din falsele care circulă pe piața politică este că există doi poli, suveraniștii și pro-europenii. De fapt, există trei poli după părerea mea, așa-zișii suveraniști, extremiști, apoi e gruparea celor care se află la putere, și există și un al treilea pol, o opoziție pro-europeană, democratică”, a declarat, pentru FANATIK, sociologul Mircea Kivu.
Votul USR din BEC avea să fie salutat, luni dimineața, chiar de către George Simion, „felicit USR și pe doamna Lasconi, care au fost criticați pentru vot”, a spus acesta. Pe de altă parte însă, chiar dacă susținătorii partidului au încercat să justifice votul cu argumente tehnice, analiștii politici sunt de părere că pierderile de imagine pentru acest partid sunt deja ireparabile.
În plus, consultantul politic Adrian Zăbavă este de părere că deși cei din USR au încercat să-și justifice poziția prin argumente juridice, atacând în continuare decizia CCR sau lipsa dovezilor pe care această decizie s-ar baza, la mijloc a contat salvarea destinului politic al Elenei Lasconi.
„Poziționarea lor a venit nu atât din respectarea literei legii, cât mai degrabă din povestea politică pe care au vrut s-o spună. E o poveste pe care Elena Lasconi a spus-o explicit de câteva ori, că turul II s-a anulat pentru că putea să iasă ea președinte. Această poziționare din ultima perioadă a avut legătură cu propria poveste și mai puțin, după părerea mea, cu chestiuni ce țin de legalitate sau de litera legii.
Că au fost argumente folosite în sensul acesta, da, dar mai mult a fost o poveste de spus pentru a arăta că Elena Lasconi e în continuare relevantă, că e în continuare în joc. Dar, a fost o narațiune, după părerea mea, ușor decuplată de realitate”, a declarat acesta, pentru FANATIK, subliniind că deși la nivelul electoratelor se poate vorbi de trei electorate distincte, în ceea ce privește alegerile și consecințele politice, scopul principal este înfrângerea forțelor anti-europene.
Altfel spus, poziționarea USR-ului, prin vocea președintei partidului, ignoră faptul că România este ținta unei operațiuni de destabilizare, și oricât de nuanțată ar fi poziția partidului, consecința este că nu face decât să contribuie la destabilizarea actualului cadru instituțional.
„Nu contest poziționarea partidului, poate fi o strategie politică aleasă, însă, în contextul a ceea ce urmează, e o poziționare destul de ciudată. Sigur, s-a văzut că există trei segmente de electorat, dar capitalizarea de către Elena Lasconi e sub semnul întrebării, fiind clar că acest electorat este cu Nicușor Dan, și să nu uităm în ce situație suntem.
Înțeleg obiectivele fiecărui om politic în parte, și al fiecărui partid, dar să nu uităm că ne aflăm într-o situație în care România este cu cuțitul la os. Adică, dacă Elena Lasconi și USR se gândesc la poziționarea proprie și la viitorul lor politic, atunci nu mai văd nicio diferență între ei și Marcel Ciolacu, spre exemplu. Pentru că și Marcel Ciolacu tot la asta se gândește. Fiecare se gândește la propriul spate, când România se găsește deasupra prăpastiei din toate punctele de vedere, și în ciuda invalidării de duminică seară”, a mai declarat, pentru FANATIK, consultantul politic Adrian Zăbavă.
Pentru sociologul Mircea Kivu ieșirea din această situație pentru USR nu se poate face decât prin susținerea lui Nicușor Dan, o mutare greu de făcut în partid în contextul în care primarul Capitalei a devenit principala amenințare a șefei partidului. „În opinia mea, USR-ul ar trebui să accentueze existența acestui al treilea pol, iar asta nu o poate face decât anulând candidatura Elenei Lasconi și susținându-l pe Nicușor Dan. Pentru asta ar trebui însă să treacă peste niște interese din interiorul partidului, care sunt foarte puternice”, a precizat acesta.
Pe de altă parte, o candidatura a Elenei Lasconi, tot mai probabilă după ce scenariul Ilie Bolojan a căzut, urmată de o înfrângere a lui Nicușor Dan în primul tur ar duce la pierderi iremediabile pentru partid în ochii propriului electorat.
„E clar că, la cum au jucat, ea va candida, dar cu consecințe importante chiar și pentru partidul lor. Adică, înfrângerea catastrofală a ei nu se va traduce doar în plecarea ei din fruntea partidului, iar USR va merge mai departe ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. În niciun caz. Dacă Lasconi va candida, iar USR o va susține, iar Nicușor Dan nu va intra în turul II (fără procentele USR), atunci cred că USR va avea de făcut damage control mult timp după alegerile prezidențiale”, a mai declarat consultantul politic Adrian Zăbavă, pentru FANATIK.