Zeljko Kopic a fost numit la Dinamo în decembrie 2023, iar după ce a salvat echipa de la retrogradare în primul său sezon, a reușit să îi ducă pe „roș-albi” în play-off-ul stagiunii precedente. Directorul sportiv al „câinilor”, Cosmin Mihalescu, a vorbit la emisiunea FANATIK DINAMO despre sosirea sa la club, dar și despre impactul pe care tehnicianul croat l-a avut la echipă.
Cosmin Mihalescu a activat în primă fază la UTA, colaborând cu Gabriel Glăvan, cel care avea să devină director sportiv la Dinamo. Oficialul „câinilor” a dezvăluit la FANATIK DINAMO cum a ajuns să ocupe actualul său rol. „Eu am studiat management sportiv în Danemarca. Cumva, viața m-a adus după aceea înapoi în România, din motive personale, și am rupt legătura un an și jumătate cu fotbalul, nu am avut nimic concret.
După ce s-au așezat lucrurile din punct de vedere personal, am vrut să îmi fac un network în fotbalul din România, pentru că nu cunoșteam pe nimeni la momentul respectiv. Gabi (n.r. Gabriel Glăvan) a fost cel care a inițiat acest proiect cu voluntari în scouting la UTA. Am aplicat acolo ca voluntar, am fost selectat, în timp scurt am ajuns să coordonez voluntarii de acolo.
După câteva luni, Gabi a făcut pasul către Dinamo ca director sportiv, și am venit și eu alături de el, tot ca voluntar la momentul respectiv, în poziția de coordonator al departamentului de scouting, care era alcătuit din voluntari. După aceea, Gabi a ales să se retragă din proiect, era momentul în care vorbeam despre schimbarea antrenorului, eu eram implicat în discuții acolo din punct de vedere al departamentului de scouting”, a spus acesta în cadrul dialogului cu Cristi Coste.
Cosmin Mihalescu a preluat postul de director sportiv în momentul în care Zeljko Kopic a devenit antrenorul lui Dinamo. Acesta a dezvăluit cum a ajuns tehnicianul croat pe banca echipei. „Oficial, în momentul în care Mister a venit, am preluat și eu mai multe atribuții de director sportiv, funcția fiind de ‘head of recruitment’, dar cu atribuții de director sportiv. Nu știu cum a ajuns pe masa discuțiilor, eu știu doar că ne-am uitat puțin în istoric, am analizat puțin și ne-am dat cu părerea despre ce credem noi.
(n.r. o alegere foarte inspirată, deși au fost anumite valuri și în mandatul lui Kopic) E cumva tema mai largă a ceea ce facem noi, vrem să demonstrăm că se poate și altfel. Poate lumea a fost reticentă atunci inclusiv din punct de vedere al antrenorului, să vină un antrenor străin, care nu cunoaște campionatul, Dinamo fiind într-o situație foarte grea.
Poate mulți s-au gândit că nu e tocmai inspirat, dar cred că s-a demonstrat în timp că a fost cea mai bună alegere. Ceea ce am creat aici, la nivel de interacțiune între noi și felul în care merg lucrurile, cred că demonstrează omogenitatea și faptul că Dinamo e pe drumul cel bun”, a declarat Cosmin Mihalescu în exclusivitate pentru FANATIK. Președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a comentat la începutul acestui an posibilitatea ca Zeljko Kopic să părăsească echipa.
Oficialul lui Dinamo a mărtusit că inclusiv cei prezenți la conferințele legate de fotbal sunt șocați de parcursul său. „S-a întâmplat totul destul de repede. Și acum, când merg la conferințe și ilustrez parcursul meu, ridică multe sprâncene prin sală, pentru că în decursul a doi ani am ajuns de la voluntar la scouting la director sportiv la Dinamo.
Studiile m-au dus până într-un punct, iar de acolo doar soția mea și copiii pot spune cât sunt eu prezent acasă și cât muncesc pentru asta. E muncă multă. S-au potrivit lucrurile într-un anumit moment, dar dacă nu ești pregătit pentru momentul respectiv, atunci poate să treacă pe lângă tine”, a afirmat directorul sportiv al „câinilor” la FANATIK DINAMO, unde a vorbit și despre transferul lui Matteo Duțu de la AC Milan.