Sport

Cum a ajutat Mircea Lucescu mai multe persoane în timpul vieții sale, fără să vorbească public: ”Mi-a întins mâna și mi-a spus ‘Se face’. A doua zi am avut banii”

Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor legendar în fotbalul european, ci și un om cu o inimă uriașă. ”Il Luce” a ajutat numeroase persoane de-a lungul vieții. A făcut-o fără să se laude public cu asta.
18.04.2026 | 08:15
Cum a ajutat Mircea Lucescu mai multe persoane in timpul vietii sale fara sa vorbeasca public Mia intins mana si mia spus Se face A doua zi am avut banii
Dezvăluiri despre gesturile caritabile ale lui Mircea Lucescu: cum a ajutat acesta mai multe persoane. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu, marele antrenor român care s-a stins din viață pe 7 aprilie 2026, era cunoscut în cercurile apropiate ca un om extrem de generos, care a ajutat mulți oameni cu bani, fără să se laude public cu aceste gesturi. ”Il Luce” nu s-a uitat deloc la sume atunci când foști prieteni, colegi sau pur și simplu oameni aflați la necaz, aveau nevoie de ajutor.

Mircea Lucescu, un antrenor de legendă și un om extrem de generos. Gesturi incredibile făcute de ”Il Luce” pentru foști colegi

La începutul lunii aprilie, fotbalul românesc l-a pierdut pe unul dintre cele mai influente nume din istorie, Mircea Lucescu. La 80 de ani, ”Il Luce”, antrenorul care a schimbat destine, a ridicat de la zero unele echipe și a cucerit 35 de trofee, ne-a părăsit definitiv. Numele său va rămâne mereu în istoria fotbalului românesc și internațional.

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu nu a fost însă doar un uriaș antrenor, ci și un OM în adevăratul sens al cuvântului. În timpul vieții sale, fie că s-a aflat în țară sau în străinătate, reputatul tehnician a făcut mai multe acte de caritate. Este cunoscut faptul că Lucescu a crescut într-o familie de nevoiași. El a știut cel mai bine cum este suferința unui om care nu are bani în momentele dificile ale vieții sale.

Jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia a enumerat doar câteva gesturi de apreciat făcute de Mircea Lucescu. Acesta din urmă și-a ajutat foști colegi cu sume importante de bani, a oferit burse de merit unor copii din Iași. Totul fără să facă public aceste lucruri. ”Câteva exemple de pe o listă lungă. Când un fost coechipier de la Guadalajara 1970 și-a distrus mașina într-un accident, Lucescu i-a dat bani din proprie inițiativă să-și ia una nouă. Altuia, care n-avea unde locui, i-a cumpărat o garsonieră, iar după ce acesta, inconștient, a vândut-o, i-a cumpărat alta, dar n-a mai pus-o pe numele risipitorului, ci pe al soției acestuia.

ADVERTISEMENT

M-a întrebat odată de ce nu invit un ex-internațional veteran la TV și i-am transmis că respectivul nu vrea să vină deoarece are probleme cu dinții din față. E știrb și arată rău când deschide gura. Mircea l-a dus de mână la stomatologul său și a suportat el costurile, multe mii de euro. Ani la rând, a oferit burse de merit unor copii dotați din Iași, în ideea că Neli, soția sa, s-a născut în zona Moldovei”, spune gazetarul, conform Adevărul.

ADVERTISEMENT

Cum a ajutat Mircea Lucescu un cunoscut jurnalist din România: ”Mi-a întins mâna și mi-a spus ‘Se face’. A doua zi am avut banii”

Cunoscutul scriitor și gazetar Radu Paraschivescu a dezvăluit, recent, faptul că Mircea Lucescu i-a dat banii necesari ca să-și lanseze prima carte. Jurnalistul care apare constant în talk-show-urile de sport de la Digisport și-a făcut debutul ca scriitor în anul 2000, cu ”Efemeriada”, carte publicată după 8 ani de așteptare.

ADVERTISEMENT

Paraschivescu nu avea suma necesară pentru a-și face debutul la o editură. El a povestit cum a primit ajutor din partea lui Lucescu, care în acel moment antrena în Turcia, la Beșiktaș. ”Singura mea poveste cu Mircea Lucescu ține de un gest de generozitate din partea dumnealui, pentru că Mircea Lucescu este omul care m-a ajutat să debutez ca scriitor.

Nu m-a învățat să scriu, dar mi-a asigurat publicarea (…) Eram după opt ani de așteptare, din 1992 până în 2000. Nu reușeam să pătrund la o editură. Într-un soi de disperare de cauză, am zis ce să fac eu? Ia să caut o sponsorizare. La cine s-o caut? La Mircea Lucescu. Mi-a apărut așa, pe retina minții.

ADVERTISEMENT

Să mă duc și cum să par nederbedeu? Profitând de faptul că aveam o carieră de traducător, am luat niște cărți ale mele, am scris o scrisoare, în care mă prezentam, și am mers cu scrisoarea și cu cărțile la Neli Lucescu, cea care avea o agenție de turism. Doamna Lucescu nu era, am lăsat la cineva. Nu s-a mai întâmplat nimic, am zis că asta e. Tatăl meu a râs cu poftă. El oricum avea umor și mi-a zis ‘Tu o să mori copil. Cum să-ți dea prin cap că omul ăla, care e cine e, vine și te sponsorizeze pe tine?’.

Eu i-am spus ‘Ce risc, în afară de un refuz? Noi probabil că n-o să ne mai vedem niciodată în viață. Poate să-mi spună să-l las în pace, dar dacă nu-mi spune?’. Tata a rămas convins că sunt un naiv irecuperabil. Eu, după două luni, am aflat că la un hotel din București urmează să se decerneze trofeul Casa Lux, care era acordat în anul ăla, era anul 2000, familiei Lucescu pentru vila de la Breaza.

Am zis că mă duc și eu. I-am spus soției. Soția, de părerea socrului. M-am dus cu o legitimație de la Uniunea Scriitorilor. Trebuia legitimație de presă, n-aveam. M-au lăsat să intru. Am așteptat acolo frumos și, la un moment dat, am văzut-o pe doamna Lucescu. I-am spus ‘Sărut mâna, eu sunt cel care v-a trimis scrisoarea și cărțile acelea’. ‘A, da, v-am căutat, dar n-ați răspuns. Stați puțin să termine Mircea cu interviurile’. Dumnealui era antrenor la Beșiktaș atunci și erau ziariști care voiau să știe despre fotbal.

După ce a terminat, a venit s-o ia pe doamna Lucescu să meargă acasă și doamna Lucescu i-a spus ‘Mircea, uite, dânsul este domnul de care ți-am vorbit’. Mircea Lucescu s-a uitat la mine, mi-a întins mâna și mi-a spus ‘Se face’. A doua zi am avut banii. Eu am rămas pe loc multe minute după ce au plecat. Sigur, primul drum l-am făcut la tata. Mai câștigă și taurul din când în când. Era o sumă peste puterile mele. A doua zi, suma s-a plătit și cartea a apărut”, a povestit Radu Paraschivescu, la Digi Sport Special.

Cum a contribuit Mircea Lucescu cu bani la actual stadion al lui Beșiktaș

În luna martie a acestui an, în zilele premergătoare marelui meci cu Turcia, din semifinala barajului pentru Cupa Mondială din 2026, Mircea Lucescu dezvăluia ce moștenire a lăsat celor de la Beșiktaș în momentul în care a plecat de la echipa turcă, în 2004.

”Vom juca în fața unei atmosfere imposibile. O cunosc la perfecție: stadionul de acasă al lui Beșiktaș. Când am părăsit clubul, mai aveam doi ani de contract, dar am lăsat banii clubului, cu angajamentul ferm că îi vor folosi pentru a reconstrui stadionul.

Este unul dintre cele mai bune stadioane pe care am fost vreodată. Când cealaltă echipă are mingea, pune presiune. Și este o presiune extraordinară. Nu știu dacă există vreun remediu pentru zgomotul pe care îl vor crea. Va trebui să le explic băieților mei, celor care nu au jucat în Turcia, ce îi așteaptă”, a spus Lucescu, într-un interviu pentru The Guardian.