Cum a apărut, de fapt, celebrul „Un strigăt din vechea Troie! Ahoe!”. Amintiri de poveste din galeria Rapidului

De-a lungul timpului, galeria Rapidului a fost inspirată în manifestările ei de generații de scriitori, poeți, muzicieni, oameni de cultură într-un cuvânt. E de notorietate faptul că Rapidul a avut întotdeauna foarte mulți susținători proveniți din mediul artistic si literar. Ei bine, din acest mediu a apărut și celebra scandare, etalată și în ziua de astăzi cu mândrie de galeria vișinie, dedicată lui Dan Coe, jucătorul pe care suporterii Rapidului îl privesc în continuare ca pe un erou al Giuleștiului.

100 de ani de când s-a născut “Nașul cuvintelor” sau cum a apărut “Un strigăt din vechea Troie! Ahoe!”

La originea acestei scandări se află George Tudor (februarie 1926 – 10 ianuarie 1992), poet, traducător, cronicar sportiv, client al Securității care l-a torturat în beciurile sale, jucător de rugby la Locomotiva Grivița Roșie și apoi antrenor.

Fiu de ceferist, George Tudor s-a născut în cartierul Grivița iar în 1949 a devenit absolvent de Drept. N-a practicat niciodată meseria de jurist, în schimb a început să scrie poezii, să traducă din latină, franceză, engleză și germană și să scrie cronică sportivă. El este cel care a semnat în revista Flacăra cronicile marilor meciuri ale naționalei de rugby a României din anii 80, acel memorabil 15-0 cu Franța, victoria 24-6 cu Țara Galilor, egalul 13-13, de la Dublin, cu Irlanda, s.a.m.d.

Iată câteva dintre “șarjele ahoistice” publicate în 1981 în revista Urzica, în semn de mare satisfacție după victoriile rugbyștilor români:

Digi24.ro

Trump amenință cu un atac masiv: „Astăzi Iranul va fi lovit foarte puternic!”

Egalul cu trifoiul irlandez
Ne fuse-un port-bonheur şi-un proaspăt crez!
Dar smuls-am Franţei miză mai de soi:
Trifoi victorios — cu patru foi!

S-a dovedit că demnă, astăzi, este21
Echipa noastră de-a urca pe creste:
Cocoşul galic oferi şi-această
Ocazie — cu propria lui… creastă!

Digisport.ro

Iranienii l-au sunat pe Donald Trump pentru a semna acordul și a încheia războiul! Decizia luată de american fără să stea pe gânduri

Cine a fost, de fapt, George Tudor

George Tudor se asemăna mult cu Păstorel Teodoreanu, alături de care, de altfel, a sorbit în numeroase ocazii într-o tavernă din Piața Rosetti, loc de întâlnire al boemei bucureștene. Scriitorul Ion Lazu (n. 1940) l-a cunoscut pe George Tudor chiar la locul faptei: “Om de pahar, îndrăgind boema, s-a făcut faimos prin viața de noapte la cârciuma Singapore din Piața Rosetti, dar intra haiducește în orice altă speluncă de cartier sub imboldul clipei, mereu combatant, mereu comunicativ, bon-viveur, cu nonșalanță, recitând la nesfârșit din sine și din clasici, spre bucuria convivilor. Sau abordând, după caz, temele de strictă specialitate ale literaturii, artei…”, scria Ion Lazu pe blogul său.

Toata lumea îl cunoștea pe George Tudor drept “Ahoe”! Așa îl știa tot orașul și acest supranume a venit cât se poate de natural. De fiecare dată când intra într-un local sau când se întâlnea cu cineva, George Tudor lansa, drept salut, această tiradă:”Un salut din vechea Troie! Ahoe! Și-nc-odată că e voie! Ahoe!” De altfel, Ahoe a devenit și numele său de scenă. Se semna fie Ahoe, fie George Tudor “Ahoe”.

Poeziile sale se regăsesc inclusiv în programele de meci ale Rapidului editate în anii ’80 de Radu Călin Cristea, și el om de litere. Pe lângă marea sa pasiune, rugby-ul, George Tudor era o prezență constantă la meciurile de fotbal jucate de Rapid pe stadionul Giulești, descris de RC Cristea drept “o oază de libertate, într-o societate plină de constrângeri”. Prezența lui Ahoe în rândurile suporterilor rapidiști, contactul permanent cu ei, a făcut ca salutul său să fie preluat firesc de galerie.

Când a apărut scandarea în galeria Rapidului

Am vorbit cu mai mulți suporteri din galerie veche și toți plasează apariția acestei scandări după 1981. Și asta pentru că în 1981 a murit Dan Coe. “Ministrul Apărării”, cum era poreclit de suporteri, fusese găsit spânzurat de clanța ușii într-un apartament din Koln, pe 19 octombrie 1981, la scurtă vreme după ce vorbise la Radio Europa Liberă despre ceee ce se petrecea în România comunistă. Cum la vremea respectivă apăruse zvonul că moartea lui Dan Coe nu fusese o sinucidere ci un asasinat comis de oameni ai Securității, rapidiștii au completat salutul lui George Tudor Ahoe cu numele lui Dan Coe pentru a-l păstra pe capitanul Rapidului în memoria colectivă, dar și din spirit de frondă față de Securitate și de Partidul Comunist Român. Așa s-a născut această scandare care face să se cutremure Giuleștiul și în ziua de astăzi: “Un salut din vechea Troie! Ahoe! Și-nc-odată că e voie! Ahoe! Pentru faima lu’ Dan Coe! Ahoe!”

Iar undeva în anii ’90, Uniunea Scriitorilor a înființat Premiul pentru Literatură Sportivă George Tudor Ahoe, alintat de colegii de breaslă “Nașul cuvintelor”, de la nașterea căruia, în februarie 2026, se împlinesc 100 de ani! N-am putut afla data exactă. Anul, 1926, și luna, februarie, sunt de netăgăduit, însă ziua nașterii variază de la o sursă la alta, astfel încât avem vreo 3 variante. “Discretul bard Ahoe”, și-a încheiat misiunea pe acest pământ pe 10 ianuarie 1992. Nu cu mult timp înainte de plecare, explica lumii care i-a fost menirea: „Să trag cu plugul Vorbei arătură / Să păstoresc a Versurilor turme“… Dispariția sa a născut un torent de amintiri și de povești printre colegii de breaslă. Iată câteva dintre ele.

Cum era văzut George Tudor de alți artiști

Poetul si eseistul Cezar Baltag: „Cu un trecător pahar de vin intr-o mână şi un veşnic sonet în cealaltă, făptura lui Ahoe a ars ca o flacără şi iată, nu s-a stins, ci s-a „mutat de la noi“, şi a urcat spre cer petrecută de rugăciunile (Doamne, cât de sfinte !) atâtor cerşetori cinstiţi şi atâtor „sufletiste fără protocol“, care îşi simţeau răzbunată ursita în strigătul lui Ahoe, ce zguduia cârciumile!”

Scriitorul si dramaturgul George Astalos: „Din păcate, și pentru sport, și pentru literatură, sfîșietorul ecou al strigătului poetului sportiv s-a stins în 1992, luînd cu el o parte din sufletul stadioanelor și al nopților cu iz de tandră subversivitate de taină”

In 2001, poetul si scriitorul Mircea Micu il descria astfel pe Ahoe: “Era şeful boemei Singaporene, legenda îi depăşea opera publicată. Bărbos, masiv şi zgribulit, ca un viking scăpat de la închisoarea datornicilor, cu o căciulă de iepure sălbatic pe cap. Tudor George era ca un copil mare supărat pe viaţă (şi viaţa a fost multă vreme supărată pe el), un vulcan care erupe şi aruncă în loc de lavă sonete aeriene de-o perfecţiune năucitoare, cu rime siderante; un baladist fără egal, un poet în adevăratul sens al cuvântului, născut, iar nu făcut.

De ani de zile, mai bine zis anual, te miri ce juriu alcătuit din colegi de breaslă, şi nu din călugăriţe franciscane, uita că Tudor George a scos o carte bună de versuri şi-i scurta viaţa dintr-un cinism pe care nu mi-l explic. Acum, Ahoe, Tudor George adică, îşi recită „sonetele aeriene” în spaţiul rezervat îngerilor şi poeţilor, necezurat, dar şi fără porţia de vodkă şi tabac, atât de necesară. Au rămas cărţile sale şi vechiul strigăt de victorie: Ahoe! Ahoe!, care răsună încă pe stadioane şi cei care-l strigă cu năduf nu ştiu că aparţine unui poet, în egală măsură temperamental şi delicat ca un melc”.

Aceasta este, pe scurt, povestea lui George Tudor Ahoe, de la a cărui naștere se împlinesc 100 de ani. La final, vă invit să vă delectați cu câteva dintre versurile scrise de el pentru legendele Giuleștiului, Ionică Bogdan, Baratky și Bazil Marian. Versurile au fost publicate în Almanahul Sportul din 1977, sub titlul Amurgul zeilor.

Amurgul zeilor
Bazil
Dar, unde-i sacrul Marian Bazil,
Cu şuturi proiectate din bombard?
Cu pase scrise — ca la biliard!
Cu driblingul — ca şarpele subtil!…

Etern: Ahoe!
Cuviosul bard
Ţi-nchină, azi, elogiul lui fragil
Păstrat in ochii tandri de copil,
în care-atîtea stele stinse ard!…

Nu mai mi-apari în zilele-mi deşarte!
Eşti dus — îmi spun — prin vreun turneu, departe…

Nu te mai văd, ca-n sfintele dumineci,
Pe stadion, c-un şut să mă cumineci!
Etern, ca-ntr-un medalion, te port
în ochiul meu cel văduvit de sport!

Omagiala lui Baratky
Era această balerină a fotbalului — stea gigantă
O floare blondă de lumină,
Rotindu-se sublim în poantă!

Mai ştii dumnezeieşti voleuri
Cu preluări directe-n plasă,
Cînd trupul — în perfecte T-uri!
Şi-l înclina-nspre partea trasă?!…

Ce stopuri!
Dans de baiaderă
Părea balonul să-l alinte:
întimpinînd astrala sferă,
Pe pieptu-i o purta-fierbinte!

Cu măiestrie — mingea arsă
De şutul ager — şi cu pismă,
Ca floarea după soare-ntoarsă,
Urma astrala ei tropismăl…

Pe locul hărăzit să-ntoarcă
Acel vartej de vint şi soare,
Muşca din iarba-ncinsă, parcă,
O farfurie zburătoare!

Şi pîn-să se mai dumirească portarul,
Mingea — pa şi pussy! —
In plasa ei de nori, cerească,
O bulucea divinul Giussy!

Astrale bucurii d-altadată,
Giuleşti al tinereţii mele,
In ochiul stins al meu s-arată
Un cer întreg cu stinse stele!

La stadion — nămiaza mare —
Planează-n slăvi un zbor de uliu!
Privesc sedus — orbit — spre soare!
Imn ţie-nchin,
Baratky luliu

Ionică Bogdan
Baudelairiană floare din Obor
Copil săltat din smîrcuri de cartiere,
Eşantion al lumilor mizere
Vedetă de „Unirea Tricolor”!

Părea că-i diavol, or picat din cer e.
Cu mingea-n lanţ, — legată la picior —
C-un dribling derutant, de vrăjitor,
Ținînd balonu-n tainica-i putere!

Aşa-I vedeam pe stadioane!
Dar Eu l-am văzut şi-n stradă, cu puştanii,
Jucînd un fotbal dens — „de buzunar“ —
Uitand de glorii şi negîndu-şi -anii!
Zicea Ionică — mucalit nomad:
— „Cînd joc cu puştii, anii parcă-mi scad!”…