Sorin Cârțu a intervenit la FANATIK SUPERLIGA, emisiunea care e LIVE în fiecare luni, marți și vineri de la 10:30, numai pe FANATIK.RO. Ce spune despre discursul lui Bancu.
Sorin Cârțu a vorbit despre declarațiile critice ale lui Nicușor Bancu la adresa echipei sale: „El știe foarte bine ce spune și ceea ce simte. Este în teren. E un jucător și un tip de om care spune ce gândește. Ori dacă el asta simte în teren înseamnă că așa e.
Nu intru acuma să traduc din română în română, dar cred că acolo e ce am spus și eu de agresivitatea pe care trebuie să o avem în treimea adversă, în careu.
Eu n-am voie să spun altcumva. Începeți să spuneți că am conflict cu antrenorul. O spuneam și eu nu eram la echipă”, a spus oficialul echipei lui Costel Gâlcă.
Nicolae Dică e de părere că Nicușor Bancu a greșit că a făcut asemenea remarci: „Diferența e că el e jucător și căpitan de echipă. Ar putea să vorbească în vestiar lucrurile astea. Ține de echipă și acolo ar trebui vorbit”.
Sorin Cârțu nu își face însă probleme: „Rezolvă între ei. Nu trebuie să te bagi în ceea ce se întâmplă între jucători. Ei se împacă imediat. Pe urmă tu dacă ții partea unuia sau altuia îți creezi dușmani”.
Nicușor Bancu a surprins la finalul meciului cu CFR Cluj: „Am încercat să revenim în meci, să marcăm, dar nu ne ajută nimeni să marcăm. Aducem mingea până acolo, dar nu reușim să marcăm.
Ar trebui să învățăm și noi mai multe pe faza de apărare, să ne apărăm cu toți jucătorii, nu doar fundașii. Îmi pare rău, suntem dezamăgiți, am greșit cu toții în această seară. Cu jumătate de măsură nu poți să faci treabă.
Universității Craiova îi lipsește golul. Ne-a lipsit Mitriță foarte mult, se pare că nu se poate fără el, nu reușim să ne creăm ocazii clare de a marca. De aceea suntem supărați. Încercăm să jucăm și fără el, dar se pare că nu se poate”, a mai spus căpitanul „leilor”.