Familia primarului din Caracal, Ion Doldurea, deține mai multe firme care activează în domeniul GPL, una dintre acestea fiind Flagas SRL, prin care își derula activitatea stația GPL din Crevedia, la care au avut loc exploziile devastatoare ce s-au soldat cu moartea a trei persoane și rănirea altor 55. La Flagas SRL, fiul lui Doldurea, Ionuț, deține 51% din părțile sociale.
Ionuț Doldurea și fratele său, Cristian, sunt acționari la Dolchimex SRL, societate comercială pe care au înființat-o împreună cu tatăl lor în anul 2001. În 2010, Dolchimex SRl a format, alături de alte două firme din domeniu, Azalis SRL și Erigemetic SRL, grupul Ade Gas Oil SRL, la care Ionuț Doldurea se numără printre administratori.
În afacerile cu GPL este implicat, încă din anii 90, și Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo București. Cea mai cunoscută firmă a lui Borcea a fost Crimbo Gas pe care, ulterior, a trecut-o pe numele mamei sale, atunci când a fost cercetat în mai multe dosare. De-a lungul anilor, Borcea a deschis puncte de lucru în toată țara pentru stațiile de GPL ale Crimbogas.
Printre acestea se numără și firma Crimbo Gas 2003 SRL din Caracal, orașul în care activează familia Doldurea. În anul 2008, conform datelor consultate de FANATIK, grupul olandez SHV, care își făcea intrarea pe piața GPL din România, prin brandul Primagaz, a preluat patru din firmele lui Cristi Borcea, Crimbo Gas 2003 SRL Caracal, Crimbo Gas Giurgiu, Crimbo Gas Zlatna și Crimbo Gas Făurei.
În 2012, olandezii au decis să iasă de pe piața din România, după doar patru ani de activitate, astfel că și-au vândut activele pe care le dețineau în toată țara. Printre acestea s-a numărat și Crimbo Gas 2003 SRL din Caracal, firmă pe care o preluaseră de la Cristi Borcea. Compania care a cumpărat Crimbo Gas 2003 SRL a fost Ade Gas Goil, în care este implicată familia Doldurea.
Tranzacția a fost aprobată de Consiliul Concurenței la sfârșitul lunii septembrie 2012. „Operațiunea de concentrare economică se realizează în baza unei promisiuni de vânzare-cumparare cu privire la bunurile imobile – teren și clădiri aferente stației, inclusiv rezervoare de stocare – și a unor contracte de vânzare-cumparare cu privire la bunurile mobile care deservesc activitatea de îmbuteliere de GPL”, se scrie în document.
În documentul consultat de FANATIK se menționează că firmele implicate în tranzacție desfășoară afaceri de anvergură: „Operaţiunea de concentrare economică a fost notificată Consiliului Concurenţei, înainte de punerea ei în aplicare, în conformitate cu prevederile art.15 alin.(1) din Lege, având în vedere că au fost îndeplinite, cumulativ, condiţiile de prag prevăzute la art.14 din Lege, respectiv cifra de afaceri cumulată a întreprinderilor implicate a depăşit, în anul 2011, echivalentul în lei a 10 milioane euro şi cel puţin două dintre întreprinderile implicate au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, în acelaşi an, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4 milioane euro”.
Crimbo Gas 2003 SRL a fost înființată în 2002, dar sunt disponibile date financiare doar din 2005, când s-a bifat un profit net de 430.000 lei. Firma lui Borcea a performat în 2006 (profit de 6,2 milioane lei) și 2007 (profit de 3,2 milioane lei), dar acesta a scăzut la 460.000 lei în 2008, anul în care Borcea a vândut firma către olandezii de la SHV.
Tot în 2008, Cristi Borcea a vândut trei firme către Rompetrol Gas, Crimbo Gas 2000, Auto Gaz Trading Constanța și Crimbo Gas International, tranzacția fiind, de asemenea, avizată de Consiliul concurenței. Firmele lui Borcea care au fost preluate de Rompetrol Gas dețineau 150 de skid-uri (instalații de alimentare) de autogaz.
Ade Gas Oil, compania care a preluat activele Crimbo Gas 2003 SRL, fosta firmă a lui Cristi Borcea, a înregistrat rezultate financiare spectaculoase după tranzacție. Astfel, s-a înregistrat un profit net de aproximativ 2,5 milioane lei în 2013, după ce, cu un an înainte, compania bifase un profit de aproximativ 750.000 lei. Cifra de afaceri a Ade Gas Oil aproape că s-a dublat, de la 78,6 milioane lei în 2012 la 159,2 milioane lei în 2013.
În ultimii trei ani, compania care a preluat firma ce aparținuse lui Cristi Borcea a înregistrat cele mai mari profituri nete de la înființare: 10,88 milioane lei (în 2020), 7,65 milioane lei (în 2021) și 13,49 milioane lei (în 2022). La rândul ei, Dolchimex SRL, firma fraților Doldurea, care face parte din Ade Gas Oil, a avut cel mai bun an în 2019, atunci când s-a înregistrat un profit net de 5,76 milioane lei, la o cifră de afaceri de 28,5 milioane lei.