News

Cum a dat lovitura în afaceri un român. E ireal câţi bani face pe caniculă şi ce idee banală a avut „Producem 10-12 tone zilnic, cererile vin din toată ţara”

Un român a dat lovitura în afaceri cu o idee banală. Pe caniculă, fabrica „Ghețăria” face o grămadă de bani din apă chioară.
24.06.2023 | 13:47
Cum a dat lovitura in afaceri un roman E ireal cati bani face pe canicula si ce idee banala a avut Producem 1012 tone zilnic cererile vin din toata tara
Pe caniculă, o fabrică de cuburi de gheață face bani non stop / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Afaceri: gheața la cuburi este produsul aflat la mare căutare de când a venit vara. Cum temperaturile din această vară se anunță cel puțin la fel de ridicate ca în precedentul sezon estival, va exista o cerință mare pentru cuburi de gheață pe timp de caniculă.

Singura fabrică de gheață din Prahova, lovitură în afaceri

Deja, la singura fabrică de gheață din Prahova, „Ghețărie”, fabrica din Pleașa, comuna Bucov, se lucrează practic la foc continuu pentru a face față cererii. Cerere care solicită instalațiile fabricii la maximum.

ADVERTISEMENT

Se lucrează zi și noapte pentru a încărca camioanele care sosesc din toate colțurile țării. Mii de pungi de cuburi de gheață sunt ambulate pe măsură ce ies din mașini, 24 de ore din 24. Iar patronul fabricii a dat lovitura în afaceri cu această producție.

„Lucrăm la foc continuu”

„Ca în fiecare an, suntem meteodependenţi. Cu cât temperatura e mai mare, cu atât vânzările, cererea e mult mai mare”, a declarat Horia Georgescu, patronul ”Ghețăriei”, citat de Observator.

ADVERTISEMENT

„Perioada caniculară este foarte propice pentru noi. Numai ieri și astăzi au plecat trei tiruri. Lucrăm la foc continuu pentru a reuși să ducem la bun plan toată producția și cererea”, spune Florentina Jingulescu, responsabil pentru vânzări.

ADVERTISEMENT

„Se umple congelatorul și imediat se golește”

„Livrările curg. Se umple congelatorul şi imediat se goleşte”, spune Elena Dima, o angajată a fabricii de gheață. Afară este caniculă dar în interiorul fabricii e frig iar în depozite, evident, temperaturile sunt sub zero grade.

Potrivit lui Horia Georgescu, fabrica produce între 10 și 12 tone de cuburi de gheață zilnic. Fabrica este distribuitor la nivel national, așa că cererile nu lipsesc din toată țara. La poarta fabricii, o pungă cu cuburi de gheață de 2,5 kilograme se vinde cu aproximativ 5 lei.

ADVERTISEMENT

Însă, la raft, în diverse magazine sau în benzinării prețul se dublează. Ajunge chiar la 20 de lei punga, în funcție de greutate. Fabrica produce și pungi de gheață de 0,6 , 1,2, 2 și 5 kilograme.

Potrivit fabricii, cuburile reprezintă cea mai compactă formă de gheață cu cel mai mare timp de dezgheț. De aceea cuburile de gheață sunt folosite cu precădere în băuturile spirtoase, cocktailuri sau ca atare, într-un pahar cu apă.

Blocuri de gheață, gheață zdrobită, suporturi de gheață

Fabrica „Ghețăria” produce și blocuri de gheață, gheață zdrobită dar și suporturi de gheață, cuburi de dimensiuni mai mari cu locașuri pentru șase sticle de bere, un soi de navetă de gheață. Afaceri doar din apă.

„După o activitate de șase ani în care am am răspuns cu promptitudine cerințelor pe piața de gheață, societatea noastră are marele avantaj al multitudinii de produse, având o gamă variată de cuburi de gheață, cât și fulgi de gheață umezi sau gheață zdrobită.

Flexibilitatea noastră din punct de vedere al timpului de livrare și a promptitudinii ne face să fim un partener puternic, pe care vă puteți baza”, afirmă „Ghețăria”.