News

Cum a dat MApN peste 130 de milioane de euro pe kerosenul care a stricat MIG-urile. Furnizorul a prosperat după contractele cu Armata

Firma Jetfly Hub SRL, care a livrat kerosenul de proastă calitate ce au avariat avioanele Armatei Române, a încasat sume uriașe din partea MapN.
06.10.2022 | 13:11
Cum a dat MApN peste 130 de milioane de euro pe kerosenul care a stricat MIGurile Furnizorul a prosperat dupa contractele cu Armata
Cum a dat MApN peste 130 de milioane de euro pe kerosenul care a stricat MIG-urile Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Numele firmei Jetfly Hub SRL a apărut în contextul scandalului legat de faptul că mai multe avioane MIG ale Armatei Române s-au stricat din cauza faptului că au fost alimentate cu kerosen de proastă calitate. S-a menționat că Ministerul Apărării Naționale a încheiat un contract pe patru ani cu Jetfly Hub SRL, în februarie 2018, prin care firma urma să livreze combustibil turboreactor de aviație pentru opt unități militare.

MApN a fost prejudiciată cu 6,5 milioane de euro

Informațiile, dezvăluite de gandul.ro, se regăsesc în motivațiile judecătorilor de la Curtea de Apel Ploiești, care au judecat procesul intentat firmei de MApN. Prejudiciul a fost estimat la 6,5 milioane de euro, după ce s-a constatat că mai multe avioane de vânătoare MIG 21 Lancer s-au stricat din cauza kerosenului, având nevoie de reparații la Aerostar Bacău.

ADVERTISEMENT

„Neconformitățile existente, constatate cu privire la specificaţiile tehnice ale carburanţilor proveniţi din cele trei vase, au condus la deteriorarea unor aparate de zbor tip MIG 21 Lancer, care au ajuns în custodia SC Aerostar SA Bacău, unitatea de specialitate din România responsabilă cu reparaţia şi service-ul aeronavelor militare”, se arată în dosar.

Magistrații au precizat că avioanele MApN au suferit degradări importante. Fiind considerate bunuri de interes strategic, s-a considerat că avarierea aparatelor de zbor a constituit o amenințare la adresa securității naționale și capacității de apărare a țării, în condițiile în care România trebuie să apere flancul estic al NATO.

ADVERTISEMENT

În dosar apar numele lui Cristian Berendel, administrator unic al Jetfly Hub SRL, considerat liderul grupării, și al fratelui său, Dan Berendel, administrator al aceleiași firme. Conform informațiilor de pe platforma de achiziții publice SICAP, consultate de FANATIK, lui Jetfly Hub SRL i s-au atribuit, prin licitație deschisă, două contracte de furnizare de kerosen de avion.

MApN și firma care i-a livrat kerosen au parafat două contracte

Primul contract dintre Jetfly Hub SRL și MapN – Unitatea Militară 01836 (de la Otopeni) a fost încheiat pe 8 martie 2018. “Acordul cadru va avea ca obiect furnizarea de combustibil turboreactor de aviație pentru unitățile militare din subordinea Statului Major al Forțelor Aeriene”, se scrie în descrierea contractului.

ADVERTISEMENT

Suma este năucitoare, de 420.036.000 lei (86.605.361 de euro). Conform datelor de pe SICAP, MApN a plătit pentru două tipuri de kerosen, combustibil turboreactor de tip Jet A1 și combustibil turboreactor de tip Jet A1 Premium.

Jetfly Hub SRL a mai câștigat o licitație, astfel că, pe 24 iulie 2021, a încheiat un nou contract cu MApN, în valoare de 220.925.500,48 lei (45.551.650 de euro). La fel, banii erau împărțiți în funcție de tipul kerosenului,  combustibil turboreactor de tip Jet A1 și combustibil turboreactor de tip jet A 1 premium.

ADVERTISEMENT

Jetfly Hub SRL a înregistrat profituri uriașe în ultimii ani

Practic, prin doar două contracte, MApN a direcționat 132.157.011 euro către Jetfly Hub SRL, firma implicată acum în procesul în care ministerul consideră că este prejudiciat cu doar 6,5 milioane de euro. Jetfly Hub SRL este o firmă înființată în 2012, înregistrată în Ploiești, al cărei domeniu de activitate este „comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate”.

Conform datelor de la Ministerul de Finanțe, consultate de FANATIK, Jetfly Hub SRL a avut cifră de afaceri 0 în 2012, 2013 și 2014. În 2015, cifra de afaceri a fost de 59.967 lei, iar pierderea netă de 246.800 lei. Până în 2018, cifra de afaceri a crescut spectaculos, până la aproximativ 60 de milioane de lei, dar firma era tot pe pierdere, de 2.451.139 lei. Redresarea financiară a Jetfly Hub SRL s-a petrecut în 2019, la un an după semnarea primului contract cu MApN.

Astfel, firma din Ploiești a înregistrat, în acel an, pentru prima oară profit de la înființare, acesta fiind de 4.216.248 lei. Trendul ascendent a fost menținut și în 2020, când Jetfly Hub SRL a bifat un profit net de 7.358.466 lei. Ultimele date de la Ministerul de Finanțe, valabile pentru 2021, anul în care firma a semnat al doilea contract cu MApN, arată că Jetfly Hub SRL a înregistrat un profit net record de 27.025.471 lei.

ADVERTISEMENT
Tags: