Sporturi

Sport sângeros 2. Cum a dat fiul lui Zmărăndescu Steaua pe MMA

După ce aţi văzut în prima serie „Sport sângeros” cum a câştigat fiul lui Cătălin Zmărăndescu primul titlu din cariera sa de luptător MMA, acum veţi afla de ce a dat Mihai fotbalul pe lupte după 9 ani la Steaua şi la West Ham United.
17.12.2017 | 11:40

Cătălin Zmărăndescu s-a întors definitiv în România în urmă cu o săptămână, după ce fiul său, Mihai, a cucerit prima centură de campion MMA. FANATIK.RO l-a interogat „live” pe marele, la propriu şi la figurat, fost luptător (s-a retras în primăvară) şi a aflat că îşi va continua viaţa în ţară, la Târgovişte. Citiţi aici prima parte a interviului – Sport sângeros 1. Cum a ajuns băiatul lui Zmărăndescu campion MMA! 

Cătălin Zmărăndescu nu va sta departe de sala de antrenamente şi cuşca de competiţie. Îl va avea aproape pe Mihai şi va continua să caute urmaşi demni printre românaşii dispuşi să facă sacrificii pentru o carieră în MMA. Aşa cum a învăţat şi Mihai chiar pe pielea lui că trebuie procedat ca să te bucuri apoi de trofee…

Cum a dat Mihai, fiul lui Cătălin Zmărăndescu, Steaua pe MMA

Ce va face ex-londonezul Cătălin Zmărăndescu la Târgovişte?

Cătălin: Îmi voi deschide o Academie de lupte, ceea ce am făcut şi la Londra. Să spunem că mi s-a luat de atâţia ani de străinătate şi vreau înapoi în România. Deşi Mihai m-a întrebat odată „Cum rămâne cu «Nu mă mai întorc niciodată în România!»? A expirat?”… Eee, gata, acum îi dau returul… Cum rămâne cu „O să fiu cel mai mare fotbalist”?… de exemplu…

De ce oare zice tata asta? Câţi ani ai făcut fotbal, Mihai? 

Mihai: Nouă ani. Iniţial la Steaua, după care am fost în Anaglia, la West Ham Academy, un an jumate, când am făcut şi şcoală, tot în Anglia. 

Ai renunţat tu? S-au te-au făcut alţii să renunţi? Tata, antrenorii, colegii…

M: Singur am decis să renunţ…

C: În momentul în care West Bromwich Albion voia să-l cumpere, a oferit la Academia lui West Ham 250.000 de pounds pe el, deja el era în momentul acela campion şi luase şi cupa la Under 16, deşi el avea 14 ani…

În urmă cu…?

C: Trei ani, cam aşa… Când ai venit tu cu cupa şi cu medaliile de la fotbal, ce mişto erai… (n.a. – Cătălin râde, Mihai se încruntă, amintirile îl chinuiesc?)

Ce jucai, Mihai?

M: Mijlocaş ofensiv… sau la închidere.

„Atunci nu ştiam ce înseamnă să faci sacrificii”

Nu pot să înţeleg cum de ai renunţat la fotbal având şi rezultate, nefiind nicidecum eterna rezervă…

M: Chestia e că eu în Anglia, la vremea respectivă, nu prea înţelegeam lucrurile astea… ce înseamnă să faci sacrificii. Şi îmi lipseau foarte mult prietenii, îmi lipsea familia, eram ca un străin, pentru că mă duceam la o şcoală unde nu era niciun român, nu ştiam limba engleză, englezii sunt mai rasişti, până s-au acomodat cu mine, până m-am acomodat eu cu ei mi-a fost foarte greu, chiar dacă am învăţat într-un final limba engleză…

Câţi ani aveai?

M: Păi… vreo 13-14 ani. Şi mereu aveam acelaşi program. Mă trezeam de dimineaţă, mă duceam la şcoală, acolo e un sistem diferit, bagi cam zece ore pe zi, după care mă duceam acasă, mă duceam la antrenament, la West Ham, făceam antrenamentul şi mă întorceam abia seara acasă. Şi tot aşa în continuu… adică n-am avut timp de distracţii, să ies cu prietenii afară sau la un fotbal, să mă mai joc pe play-station sau ceva de genul… Nu înţelegeam ce înseamnă să faci sacrificii, tata mereu cu munca şi eu stăteam într-o ţară străină singur cum ar veni… Asta m-a determinat să plec. Ştiu că am ratat o ocazie foarte bună de a ajunge în top ca fotbalist, dar asta am simţit, asta am făcut.

Mie mi se pare că luptele, ce faci acum, sunt mult mai grele, mai solicitante, cu mai multe rigori şi riscuri decât o viaţă de fotbalist profesionist…

C: Da, în Anglia fotbalul e fotbal, clar… Cu majuscule.

M: Da, acuma-i mai greu. Dar am învăţat să fac sacrificii…

C: Adică e masochist, pe româneşte.

Şi de ce nu te întorci la fotbal?

M: Pentru că-mi plac luptele atât de mult, mai mult decât fotbalul şi practic asta am vrut eu să fac.

Doi ani n-au vorbit deloc!

C: Să ne întoarcem puţin la vremurile alea când a părăsit Anglia. În momentul în care am plecat din Anglia ca să-l aduc în România în vacanţă, am spus „Tati, ne vedem după vacanţă, mergem semnăm contractul, schimbăm academia”… v-am spus, îl voia West Bromwich, îi dădea salariu, avea tot ce-i trebuia la noul club, atât că trebuia să stea în cadrul academiei lor toată săptămâna, acolo făcea şcoală, antrenamente, toate alea, venea acasă doar pe weekend. Ideea este că l-am dus în România şi când a trebuit să-l iau înapoi l-am sunat… o dată, de două ori, de trei ori, nu mai răspundea. Eu, disperat, ce s-o fi întâmplat cu copilul? El locuind cu mama lui, fosta mea soţie de care m-am despărţit de zece ani. M-au luat toţi nervii, toţi dracii posibili, bă, ce face ăsta… Dă-i mesaje pe toate reţelele de socializare posibile… Nimic. Într-un final îmi dă un mesaj în care scria aşa: „Tata, nu te supăra, dar eu nu mă simt deloc bine acolo. Eu nu mai vreau să vin în Anglia”. Atât de supărat am fost, doi ani şi ceva cred că n-am vorbit…

Doi ani? Deloc?!

C: Deloc deloc! Nu atât de tare m-am supărat că renunţă la fotbal, dar că dă cu piciorul unei şanse să-şi asigure viitorul.

M: Aveai dreptate, nu zic nimic, dar am ajuns la concluzia că toate se întâmplă cu voia lui Dumnezeu şi el le decide pe toate în viaţă. Poate eu mă accidentam la fotbal şi nu mai făceam sport niciodată.

Fără să pun răul înainte, eu zic că aici, la lupte, eşti mai expus…

C: La fotbal eşti mai expus. La MMA nu este pericolul să te calce cu crampoanele pe cap, pe picioare, pe mâini, un exemplu doar. Ca să revin, la vreo doi ani mă sună un prieten şi-mi zice „Bă, tu ştii că fi-tu s-a apucat de box?”. Eu nu mai ştiam nimic de el, n-am vrut să mai ştiu nimic de el, i-am zis „Gata, tu pentru mine nu mai eşti copilul meu, s-a terminat, dacă tu eşti în stare să înţelegi că e viitorul tău s-a terminat totul”. În fine, nu ştiu cine l-a influenţat, dacă l-a influenţat cineva, nici nu vreau să mai ştiu…

Mihai e aici, poate să ne spună…

C: Nu mă interesează, sunt lucruri pe care nu vreau să le scormonesc… Deci mi-a spus cineva că fi-miu s-a apucat de box. „Eee” – zic eu – „s-a apucat de un că…t!”, scuze de expresie. „Da, mă!” zice ăla şi-mi arată nişte poze cu Mihai. Era mare, cât un elefant, uriaş, mamă, mamă ce se îngrăşase… el, slăbuţ tot timpul, înalt, zvelt, mamă ce gras era! 90 şi ceva de kilograme…

Ai avut tu 90 de kilograme?!

M: Mai mult: 97!

Mihai a început boxul cu primul antrenor al lui Cătălin!

C: Bun, s-a apucat de box. Acuma a fost întâmplarea ca antrenorul de box să fie primul meu antrenor de box, Virgil Făşie. Un antrenor foarte bun de altfel, dar, din punctul meu de vedere, generaţia veche de antrenori, vorbesc la modul general, parcă nu vor să recunoască progresul sportului şi încă merg pe metode vechi, nu iau în calcul progresul, vine progresul peste ei. Ca antrenor trebuie să te documentezi zi şi noapte şi să cauţi cele mai bune metode de antrenament, de alimentaţie, tot ce ţine de sport, pentru că sportivii trebuie să fie cei mai buni. Eu aşa văd lucrurile şi dacă greşesc îmi cer scuze la toată lumea. Încă în România se merge, şi nu vorbesc numai de box, vorbesc de toate sporturile de contact, pe principiul „Stai tare pe picoare şi dai cât poţi”. Nu există deplasare, nu există prea multă tehnică… asta era, asta e.

A fost o coincidenţă că ai început boxul cu Virgil Făşie?

M: Nu, n-a fost o coincidenţă. Bunica mea avea numărul de telefon al domnului Făşie, eu nu-l mai ştiam că nu-l mai văzusem de mic, şi bunica a zis „Ce-ar fi să te duci la Făşie?” şi m-am dus.

C: Ideea este că am luat legătura cu el, eu parcă te-am sunat primul…

M: Nu, la un moment dat m-am dus cu lotul naţional de kempo la o pregătire şi eu i-am spus lui tata, eu am sunat primul… Şi el, sincer, nu prea credea în mine că o să fac treabă…

C: N-am crezut deloc, nicio secundă, am zis că nu e decât un moft al lui…

M: A zis că fac aşa să mă dau şi eu mare, ca orice băiat la vârsta aia…

C: Cert este că antrenorul lui, Făşie, a luat legătura cu mine şi m-a întrebat dacă pot să-i găsesc nişte meciuri lui Mihai în Anglia. Strict pe box. Eu oricum aveam mulţi copii la sală care se băteau la semipro şi am zis „OK, se rezolvă”. A fost o gală mare la care eu am avut vreo 16 luptători, din care n-a pierdut decât unul singur şi unul a făcut meci egal, ceilalţi au câştigat. Şi Mihai a câştigat atunci. Au venit, eu nu m-am băgat niciun moment peste antrenamentele lui, peste antrenorul lui, dom profesor a venit înainte de meci şi mi-a zis „În colţ mergem amândoi, dar eu vorbesc, eu îl cunosc”. Am zis „OK, vorbeşte tu, că tu îl cunoşti, tu ştii ce faci”. Aşa, ca antrenor, mie nu-mi plăcea stilul lui Mihai, stai pe picioare şi dai cât poţi de tare. Înainte să le aranjez eu loc în gala aia, condiţia a fost să scadă la 84 de kilograme…

Loading the player…

„Am slăbit 21 de kilograme. Nu mă lasă să respir la antrenamente”

Stai aşa că eu tot nu pot să uit greutatea aia imensă… Mihai, cum ai ajuns tu la tonajul ăla?

M: O accidentare, culmea, la fotbal, jucam fotbal cu prietenii, a trebuit să iau repaus şi aşa, cu lipsa de activitate fizică, am ajuns la 97 de kilograme.

La o înălţime de…

M: La vremea aia 1,82. Dar de atunci am mai pus 7 centimetri şi am dat jos multe kilograme, acum am în jur de 75-77. Am slăbit din noiembrie anul trecut 21 de kilograme.

Cum?!

M: Nu mă lasă să respir la antrenamente… (n.a. – râd amândoi)

C: Eee, hai… nu… prima parte a slăbit-o în România că i-am zis că dacă vrea să vină să se bată la mine să facă 84 de kilograme, pentru că ştiam ce înseamnă peste 90, ce băieţi sunt la 90, asta a fost prima condiţie. L-am ajutat cu diete, cu ce trebuie să mănânce. Dieta pentru mulţi este o povară. Nu este o povară, este un mod sănătos de a mânca. E o educaţie, practic, trebuie să te educi să mănânci corect.

Tu ai acum acest mod sănătos de a mânca? (n.a. – nu ştiu de ce pe Mihai l-a pufnit puternic râsul…)

C: Eu trebuie să fiu cinstit… Dar, făcând o paranteză acuma, măi frate, ce mâncare bună e în România! (n.a. – râd amândoi). Tot ca o paranteză acuma, după ce am terminat cu sportul profesionist m-am dedicat antrenoratului. La un moment dat mă aşez pe cântar, eu 115, Mihai nu ştiu cât avea, 70 şi ceva… şi zic „Mamă, Mihai, m-am îngrăşat, trebuie să slăbesc”. La care el „Eeee, tată, kilograme de antrenor…”...

Începuturile unui „elefant uriaaaaaaş” în MMA

Câte kilograme aveai la ultimul meci, în primăvară?

C: Ăăăă… 112. Eu întotdeauna m-am bătut la grea, dar aveam 106-108 kilograme…

La o înălţime de…

C: 1,80. Şi revenind la primul lui meci de box pe care l-am văzut eu, a venit cu antrenorul Făşie în Anglia, cum v-am spus, şi mi-a zis „Eu vorbesc la colţ”, OK, mi se pare normal, sunt trei antrenori la colţ, dar unul singur trebuie să dea indicaţii, ceilalţi doar ajută. Prima repriză sincer mie nu mi-a plăcut cum boxa Mihai, am văzut că era aşa, cu brandul un pic cam jos, moale, nu urca. Nu mai ştiu ce-am zis, din momentul ăla m-a durut fix în cot de ce spunea antrenorul lui şi-am început să urlu ca disperatul, i-am zis de vreo două ori „Tu să taci din gură!”, mă durea sufletul că era vorba de fi-miu, indiferent de situaţie… Şi a câştigat meciul. Nu este meritul meu, ca să fiu cinstit, poate datorită unor sfaturi a fost şi meritul meu un picuţ numai, dar la vremea respectivă era meritul antrenorului Făşie pentru că el l-a pregătit pe Mihai. Şi cam asta a fost. După care mi se pare că te-ai îngrăşat iară, dacă nu mă înşel la „naţionale”. S-a îngrăşat din nou, a urcat la 97 de kilograme şi s-a dus la campionatele naţionale de box. Şi mi-a trimis meciul lui…

Promitea?

Eeeee, meciul ăla n-o să-l uit niciodată, şi-acum am imaginile în cap. Un elefant uriaaaaaaş arunca nişte ghiulele din fundul curţii, ăla era Mihai. A pierdut la „naţionale”, dar n-a pierdut pentru că l-a bătut adversarul, care era campionul categoriei, ci l-a pârlit arbitrul că a dat cu palma. E, în momentul acela am avut o discuţie cu el şi i-am spus clar „Bă băiatule, ce vrei să faci?”, „Păi vreau să fac asta, asta şi în special MMA”… „Bă băiatule, dacă vrei să faci ceva, în primul rând trebuie să slăbeşti. Clar?”. Şi atunci ne-am apucat, practic, să slăbim serios. Ideea este că a ajuns să facă cinci meciuri de box, dintre care unul câştigat prin KO şi patru cîştigate la puncte, are două titluri luate în Anglia la box, un titlu de zonă şi unul de campion intercontinental, în urma a şase reprize de box cu un bulgar. În paralel a început uşor, uşor şi cu MMA-ul, toată lumea multă vreme a spus că îl protejez pe Mihai şi îi găsesc adversari facili. Nu este adevărat, cu toţi sportivii mei am făcut acelaşi lucru, eu văd altfel evoluţia unui sportiv şi îţi explic cum văd eu lucrurile astea. În momentul în care vrei să lucrezi şi simţi că are potenţial, nu-l arunci din prima în cuşca cu lei. Niciodată nu faci lucrul ăsta. Bun, ce faci? La ce nivel este sportivul tău? Păi la nivelul ăsta. OK, îi găsesc om care să fie la nivelul lui, nu mai jos faţă de el, dar nici cu mult mai sus decât el. Bun, cum facem asta? Am discutat la vremea respectivă cu managerul meu şi a zis „OK, încercăm să găsim meciurile potrivite pentru el”. I-a găsit întotdeauna adversari peste 30 de ani, 35-38 de ani, adversari care la vremea lor au fost buni boxeri, dar care erau pe final de carieră. Nu erau cu mult peste el la vremea aceea, el era tânăr, avea condiţie fizică, forţă. Adversarii aveau un munte de experienţă, dar niciunul n-a rezistat ritmului impus de Mihai. Pentru că Mihai are un atuu: de câte ori se deplasează în ring foarte bine, loveşte în viteză şi reuşeşte combinaţiile, n-are ce să-i facă nimeni, absolut nimeni. E rapid, foarte rapid. E bun pe stand-up, adică la lupta în picioare, la partea de sol are lipsuri. Iar în ceea ce priveşte pregătirea de zi cu zi, el poate să spună mai bine cum e…

Loading the player…

„Plângea, îşi înghiţea voma şi trăgea în continuare”

M: Păi să spun că numai cu un şi jumătate înainte de meciul ăsta de titlu (n.a. – titlul WCMMA la categoria 77 Kg, după ce l-a învins pe britanicul Alfie Hawes) am aflat ce înseamnă sportul ăsta, la sparring cu cei mai buni, am aflat ce înseamnă o pregătire fizică la cel mai înalt grad…

C: Ca să înţeleagă lumea cum este, făceam la un moment dat partea de pregătire fizică şi avea 50 de metri de parcurs împingând nişte greutăţi pe o sanie specială. A vomitat… apropo, eu nu accept să spui niciodată „Nu mai pot”, deci sportivul care spune „Nu mai pot” a doua zi nu mai are ce să caute lângă mine, pa şi la revedere, la altă sală dacă vrea, nu la mine. Bun.  În momentul în care a vomitat, toată lumea, în sală sunt mulţi oameni, se aştepta ca eu să zic cine ştie ce. Şi i-am spus în felul următor: „Marş la baie, ia mopul, spală şi din nou de la capăt”. N-a comentat nimic, a făcut ce i-am spus şi a luat-o de la capăt. Plângea, îşi înghiţea voma şi trăgea în continuare.

Şi calvarul ăsta cât durează?

C: Calvarul ăsta se cam întâmplă la orice pregătire de meci. Atâta timp cât el învaţă şi încearcă să-şi depăşească limitele la antrenament, în ring le va depăşi sigur.

Care e perioada dintre meciuri?

C. Cam două luni. În mod normal un sportiv care face performanţă ar trebui să aibă minim trei meciuri pe an, cinci, şase, depinde acum de accidentări, de intensitatea meciurilor. În momentul în care ai câştigat un titlu la o divizie mare şi ţi-l mai aperi, în anul ăla nu poţi să faci mai mult de două, trei meciuri pentru că e greu, al dracului de greu să faci mai multe, pentru un meci bun trebuie să te pregăteşti cel puţin două luni ca un câine. Ca să înţeleagă lumea, Mihai, pentru alea trei reprize în care s-a bătut acuma, de cîte trei minute, fiind la semipro, la profesionişti sunt reprize de cinci minute…

Tot trei?

C. Da, trei de cinci. Şi la centură, la titlul mondial, sunt cinci de cinci. 

S-a terminat prea brusc? Nu s-a terminat! Urmează Sport sîngeros 3! În care acţiunea găseşte eroii principali, Cătălin şi Mihai Zmărăndescu în viaţa „civilă”. Afară din cuşcă! Cu plăcerile lor de zi cu zi, cu maşini şi… mîncăruri preferate, cu amintiri din… viitor! În curând pe ecrane! Pe ecranele calculatoarelor şi telefoanelor, numai de la FANATIK.RO!

Loading the player…

„Nimeni nu întreabă cât e de greu în spatele ringului, de câte ori vomită Mihai la un antrenament şi spală apoi pe jos, nu e greu, e infernal de greu” – Cătălin Zmărăndescu

„În termenii noştri putem vorbi şi de «pumnul prostului». O lovitură norocoasă. Poţi să fii foarte bun şi să primeşti o lovitură şi să se termine pentru tine, chiar dacă ai fost mai bun. Asta e frumuseţea MMA-ului, că de la capăt la coadă dacă nu eşti atent sută la sută se poate întâmpla orice. Mânuşile sunt mici, sunt aproape ca şi pumnii goi, aproape, şi o lovitură dată în plin poate termina meciul” – Cătălin Zmărăndescu

„În Anglia am învăţat lucruri pe care aici nu am avut de la cine le învăţa. Am învăţat lucrul bine făcut. Lucrul bine făcut. Şi-am mai învăţat o chestie: ceea ce merge, nu schimba, chiar dacă e vechi” – Cătălin Zmărăndescu

77 de kilograme are Mihai Zmărăndescu, la o înălţime de 1,89 m şi 18 ani

115 kilograme are Cătălin Zmărăndescu la o înălţime de 1,80 m şi 45 de ani

250.000 de lire sterline dădea West Bromwich Albion lui West Ham United pentru juniorul de 14 ani Mihai Zmărăndescu în anul 2014

Tags: