Fan declarat al lui Dinamo, miliardarul Ion Țiriac s-a ferit în ultimii ani să dea curs invitației fanilor de a investi în clubul din Ștefan cel Mare. Și totuși, recent Țiriac a băgat niște bani.
Al treilea cel mai bogat român, Ion Țiriac, a fost legitimat în tinerețe la clubul Dinamo, iar trecutul său este speranța fanilor de a primi ajutor din partea fostului sportiv.
Deși a anunțat în repetate rânduri că nu ar refuza întru totul să investească la Dinamo, dacă ar găsi parteneri pe măsură și dacă problemele juridice ale clubului s-ar rezolva, speranțele pe care le-a dat voalat fanilor nu s-au materializat.
Până la urmă Ion Țiriac tot a virat niște bani în contul clubului. Miliardarul și-a cumpărat un bilet virtual, în valoare de 5 lei, pentru meciul dintre Dinamo și FCSB din Cupa României.
Ultrașii lui Dinamo au ținut să marcheze acest moment și au postat pe pagina de Facebook dovada că afaceristul și-a achiziționat bilet. ”Ion Ţiriac se implică la Dinamo. Cei ce sunt dinamooooviști… La necaz răspundem cu bilete”, au postat fanii din DDB.
În vârstă de 81 de ani, Ion Țiriac este al treilea cel mai bogat român, conform revistei Forbes România, averea acestuia cifrându-se la aproximativ 1,23 miliarde de euro.
În ciuda avuției, Țiriac nu se grăbește să pompeze bani în nici un proiect mai înainte ca experții lui financiari să confirme că viitoarea investiție este una profitabilă.
Miliardarul nu este în cele mai bune relații cu suporterii acționari ai lui Dinamo, după ce aceștia l-au invitat în repetate rânduri să se alăture programului DDB. Mai mult, Țiriac a râs de inițiativa suporterilor când au făcut apel la sentimentele afaceristului vis a vis de clubul la care a fost legitimat.
”Nu știu ce șansă mi-a dat Dinamo în tinerețe. Mi-a dat o șansă să fiu milițian, care e în regulă și am respectat-o! Și azi sunt foarte mândru că am fost milițian, dar șansa mi-am făcut-o eu, cu mâinile mele. Deci, despre ce e vorba? Despre caritate? Fac caritate în fiecare zi a vieții mele! Dar nu cred că la fotbal e vorba de caritate”, a fost răspunsul miliardarului pentru suporteri, în primăvara anului trecut.