News

Cum a explicat Raed Arafat explozia cazurilor de gripă: ”Doi ani am purtat mască și ne-am ferit!”

Șeful DSU Raed Arafat crede că explozia recentă a cazurilor de gripă din țara noastră e normală, în contextul în care românii erau obișnuiți să poarte mască.
20.01.2023 | 07:09
Cum a explicat Raed Arafat explozia cazurilor de gripa Doi ani am purtat masca si neam ferit
Raed Arafat, șeful DSU. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

În ultimii doi ani ai pandemiei de Covid-19, cazurile de gripă au fost rare în România, tocmai pentru că românii purtau mască și se fereau de această boală.

Cum explică explozia cazurilor de gripă Arafat

Acum boala s-a întors pentru că puțină lume mai respectă regulile recomandate de autorități. ”A fost o creştere, dar media cazurilor pe ţară nu se simte în ea o creştere semnificativă în această perioadă. Suntem la 13.000 – 14.000 de cazuri. În weekend vedem o oarecare scădere, dar asta se împarte pe o ţară întreagă. Sunt perioade de sezon de viroze, gripe şi asta se întoarce după COVID.

ADVERTISEMENT

La COVID era o altă situaţie, am avut creşteri pe perioade, noi le spuneam valuri. Acum avem perioada clasică de gripă, care în fiecare an vine şi pentru că cu toţii am purtat măşti o perioadă de doi ani şi ne-am ferit, acum că lumea circulă fără mască peste tot, normal că gripa revine şi revine mai puternic anul asta.

Noi o perioadă de doi ani nu prea am avut sezon de gripă cum avem acuma sau cum l-am văzut înainte”, a declarat Raed Arafat.

ADVERTISEMENT

Șeful DSU a avertizat că există din nou presiune pe sistem din cauza acestor noi explozii de cazuri de infectare cu Covid-19.

”Normal că este o presiune! Oricând avem o perioadă de viroze, asta e anual, există o presiune mare pe partea de consultaţii la domiciliu şi există o presiune pe partea Unităţilor de Primiri Urgenţe unde vin pacienţii care se simt mai rău şi care unii dintre ei au nevoie chiar de investigaţii, radiografii, una-alta, care nu pot să se facă nici la medicul de familie, nici în alte zone decât în astfel de unităţi.

ADVERTISEMENT

Gripa în sine poate să ducă că bolnavul să ajungă la terapia intensivă. Persoanele în vârstă trebuie evaluate corect, persoanele vulnerabile cu diabet, cu alte boli, trebuie evaluate corect”, a completat Arafat.

Ministrul sănătății Alexandru Rafila crede că nu sunt motive reale de îngrijorare referitor la ceea ce părea a fi o epidemie de gripă.

ADVERTISEMENT

”Nu sunt mai dure cazurile faţă de alţi ani. Este devansat sezonul gripat cu trei-patru săptămâni faţă de ce a fost în 2018-2019, când a fost un sezon gripal cu circulaţie intensă. Atunci am avut şi o săptămână când am avut 170.000 de cazuri. Acum maxima a fost 140.000, probabil că săptămâna asta va exista o nouă creştere faţă de săptămâna precedentă. Dar cu siguranţă, la sfârşitul lunii vom intra pe un trend descendent şi lucrurile vor intra în normal. Până la urmă, să fim serioşi, nu e nici primul nici ultimul sezon gripal.

Acum, ceea ce este în plus faţă de alte sezoane, în primul rând există infecţia cu noul coronavirus, care încă produce îmbolnăviri, pe de o parte, iar pe de altă parte lipsa circulaţiei virusurilor gripate timp de doi-trei ani, datorită măsurilor din pandemie, generează o imunitate colectivă mai scăzută în momentul de faţă şi din cauza asta şi frecvenţa mai mare a cazurilor de îmbolnăvire, mai ales la pacienţii care nu au fost vaccinaţi”, declara Rafila la Antena 3.

ADVERTISEMENT
Tags: