News

Cum a făcut bani Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea. Avere impresionantă pentru primarul Voluntariului

18.09.2020 | 14:04
Florentin Pandele nu are prea mulți bani în conturi, în ciuda unei averi impresionante. Sursa foto - facebook
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune cum a făcut bani Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, actualul primar al orașului Voluntari. Astfel, după o analiză amănunțită a declarațiilor de avere pe care acesta le-a publicat, am descoperit că edilului nu-i place să aibă prea mulți lei în cont.

De fapt, ani de zile, Florentin Pandele nici măcar nu a avut un cont deschis pe numele lui. Tranzacțiile se făceau de soție și banii stăteau, de asemenea, la aceasta. Primarul a mers abia în 2015 la o bancă, acolo unde a solicitat șă-și țină economiile.

ADVERTISEMENT

A preferat CEC-ul, însă nu a rupt gura târgului atunci când a început să alimenteze. În ciuda terenurilor intravilane, extravilane sau a celor forestiere, Pandele a început, în 2015, cu 3200 de lei pe card și nu a ajuns prea departe.

Ce avere are Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea

Prima declarație de avere pe care am găsit-o pe site-ul primăriei Voluntari, cea din 2013, arată că soțul Gabrielei Firea deținea alături de aceasta 4 zone forestiere, 5 terenuri intravilane și unul extravilan. De asemenea, cei doi aveau 3 case de locuit și o mașină achiziționată de actualul primar al Capitalei încă din 2010. Declarația de avere a lui Florentin Pandele pentru 2013 o poți vedea AICI

ADVERTISEMENT

Gabriela Firea a venit cu bijuterii de 100 de mii de euro și a mai primit de la Pandele și altele în valoare de 30 de mii de euro. Primarul Bucureștiului a avut și tablouri de 80 de mii de euro, dar colecția s-a îmbogățit după căsătorie cu altele de 30 de mii de euro.

Și pe numele lui Florentin Pandele nu au mai rămas prea multe. Trei conturi erau deschise în familie, însă toate aparțineau Gabrielei Firea. Abia în 2015 apare prima schimbare. Cei doi decid să vândă două zone forestiere și două terenuri intravilane. Vezi AICI câți banii avea PAndele în 2015

ADVERTISEMENT

Doi ani mai târziu, în 2017, declarația de avere a lui Florentin Pandele suferă noi modificări. Astfel, cuplul rămâne cu o singură casă, vorbim de vila din Petrăchioaia, vilă pe care cei doi soți o au în coproprietate. Cu toate acestea, contul lui Florentin Pandele este unul normal. 4163 de lei se aflau la finalul anului la dispoziția edilului din Voluntari.

2018, anul în care Pandele aproape își dublează banii din cont

Abia în 2018, lucrurile se mai schimbă puțin și Florentin Pandele ajunge la o sumă frumușică. Astfel, conform declarației de avere, soțul Gabrielei Firea avea în conturi 9372 de lei. Declarația de avere a lui Florentin Pandele pentru 2018 o poți vedea AICI

ADVERTISEMENT

Nu urcă prea mult în 2019. În ciuda salariului interesant de la primărie, Pandele are la dispoziție 9900 de lei. Se schimbă puțin situația pentru anul în curs. Gabriela Firea și Florentin Pandele decid să înstrăineze cele două zone forestiere pe care le aveau la dispoziție.

Primesc în schimbul lor 26.558 de euro și 70.898 de lei. Cu toate acestea, banii nu se regăsesc și în conturile primarului din Voluntari. Acesta anunță public faptul că are 9886 de lei în bancă.

Un alt detaliu interesant este acela că potrivit declarațiilor de avere mai vechi, Gabriela Firea își împrumutase mai mulți apropiați cu 133.100 de euro. A făcut lucrul acesta cu ceva timp înainte să ajungă primar general al Capitalei. În momentul în care a devenit edil, Firea mai avea de recuperat 86.000 de euro pentru ca, la ultima declarație de avere, să mai apară doar 41 de mii de euro împrumutați.

Cei doi au returnat în jur de 13.000 de euro dintr-un împrumut luat de Gabriela Firea înainte de căsătoria cu Pandele. De remarcat că cele mai mari salarii pe care le-a încasat Gabriela Firea au ajuns la 15.100 de lei lunar, în timp ce Florentin Pandele a luat anul trecut nu mai puțin de 9886 lei pe lună.

Declarația de avere a lui Florentin Pandele pentru 2014 o poți vedea AICI
Declarația de avere a lui Florentin Pandele pentru 2017 o poți vedea AICI
Declarația de avere a lui Florentin Pandele pentru 2019 o poți vedea AICI
Declarația de avere a lui Florentin Pandele pentru 2020 o poți vedea AICI

ADVERTISEMENT