Fotbal intern

Cum a făcut Tudor Băluţă primii bani: “Din munca în gospodărie”

11.10.2018 | 19:17
Cum a făcut Tudor Băluţă primii bani. Constantin Budescu, Denis Drăguş, Tudor Băluţă şi Claudiu Keşeru după meciul de fotbal dintre Serbia şi România

Tudor Băluţă a fost selecţionat de Cosmin Contra la echipa naţională de seniori pentru dubla cu Lituania şi Serbia din Liga Naţiunilor, iar fundaşul lui Gheorghe Hagi de la Viitorul Constanţa a vorbit despre începuturile carierei sale de fotbalist şi relaţia cu “Regele”.

Până să ajungă să câştige bani din fotbal, jucătorul în vârstă de 19 ani a măturisit că prima remuneraţie a obţinut-o muncind în gospodăria bunicului său, care îi oferea bani de buzunar după ce îl ajuta: “La început mi-a fost puţin greu nu ştiu să zic poate puţin lipsa de încredere, aşa pentru că colegii mei din generaţie de atunci începuseră de ceva timp antrenamentele şi eu eram nou, mă simţeam puţin aşa ciudat şi mi-a fost puţin greu, dar după aia am încercat să mă înţeleg foarte bine cu grupul. 

Primii bani câştigaţi de Tudor Băluţă au venit muncind în gospodăria bunicului

Domnul antrenor era foarte OK şi toată lumea de acolo m-a ajutat să-mi dezvolt această pasiune şi mai mult, şi să-mi doresc să muncesc din ce în ce mai mult mereu şi să ajung la un nivel cât mai înalt. Nu sunt genul care să arunc cu banii în toate părţile, sunt destul de echilibrat aşa. Am învăţat de mic ce înseamnă munca şi răsplata, banii şi probabil de aia. Ţin minte că eram mic, chiar vorbeam acum cu colegii, stăteam în vacanţele de vară la ţară şi mă punea bunicul meu să muncesc pe acolo, să-mi mai dea bani să am de buzunar, să mă duc pe acolo.

Vă daţi seama, am învăţat de mic chestia asta şi m-a ajutat. Ţin minte că mai mergeam să culegem legume, fructe din livada de acolo, mergeam să iau ouăle de la găini, spre exemplu, adică lucruri care se fac la ţară”, a declarat Tudor Băluţă pentru Telekom Sport.

Cum a făcut Tudor Băluţă primii bani. Tudor Băluţă salută publicul după meciul de fotbal dintre FC Viitorul şi AFC Hermanstadt, din cadrul Ligii 1 Betano, desfăşurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, luni 17 septembrie 2018
Cum a făcut Tudor Băluţă primii bani. Tudor Băluţă salută publicul după meciul de fotbal dintre FC Viitorul şi AFC Hermanstadt

Băluţă a câştigat bani ajutându-şi bunicul în gospodărie şi se ruşinează să recunoască asta. Echipa naţională a României va evolua în această seară, de la ora 21:45, împotriva Lituaniei. Partida va fi transmisă în format LIVE VIDEO pe FANATIK.RO.