Lucruri mai puțin știute despre Americanu’ din serialul La Bloc. Actorul Emil Mitrache a mărturisit că a fost la un moment dat la un pas de moarte. Cine l-a ajutat să treacă peste problemă și îi este recunoscător și astăzi?
Emil Mitrache, cunoscut mai degrabă de români ca Americanu’ din seria de comedie La Bloc, are în prezent 58 de ani și nu crede că ar mai fi atins această vârstă, dacă în ajutorarea sa nu i-ar fi sărit un prieten, atunci când a fost la un pas de a muri.
Într-un interviu recent, celebrul actor a dezvăluit că în perioada pandemiei a aflat că trebuia să se opereze la inimă. Însă, intervenția avea un cost financiar peste puterile lui. Nu a îndrăznit să ceară ajutorul, ci s-a resemnat cu gândul că poate va trece peste obstacol într-o zi.
Din întâmplare, un prieten de-al său a aflat dificultatea prin care trece și s-a oferit să-i plătească operația la inimă, la un spital privat. Actorul a rămas uimit când a văzut bunăvoința bărbatului și și-a dat seama că are alături un adevărat amic.
”Trebuia să mă operez, pentru că dacă nu mă operam, nu mai stăteam de vorbă acum. Numai că o operație la un spital privat costă și nu aveam atunci suma respectivă. E foarte simplu, nu ai, nu dai.
Am avut un prieten, care a auzit, pentru că eu nu am dat sfoară în țară legat de cine mă poate ajuta, pentru că era și perioada pandemiei. Era toată lumea acasă, bani nu avea nimeni.
Dacă nu munceai, nu aveai, era o perioadă grea și a venit așa din senin și a spus că mă ajută”, a spus Emil Mitrache pentru Antena Stars potrivit Spynews.
Emil Mitrache îi este recunoscător prietenului său, căci dacă nu ar fi fost acesta, în momentul de față el nu ar mai fi existat. Totodată, este și convins că până la urmă se găsea o modalitate prin care să facă operația la inimă fără sprijin.
”M-a ajutat. Dacă nu era el, făceam cumva această operație, pentru că dacă nu o făceam, era clar, dar poate nu la acel spital privat, ci la unul de stat, mai ieftin. Reușeam, sunt optimist, dar, într-adevăr, recunosc, m-a ajutat foarte mult și îi rămân toată viața recunoscător. Pentru asta sunt prietenii”, a mai detaliat faimosul actor.