Fotbal intern

Cum a fost modernizat stadionul din Gruia: „Ne-a fost jenă”

18.05.2018 | 12:23
Cum a fost modernizat stadionul din Gruia Nea fost jena
Stadionul din Gruia a fost renovat după dubla cu Saint Etienne din Cupa Intertoto

Arena celor de la CFR va găzdui una dintre cele două finale ale Ligii 1 în acest weekend, clujenii fiind aproape de al patrulea titlu din ultimul deceniu. Chiar dacă acum echipa din Gruia poate găzdui pe propriul stadion chiar și meciuri de Champions League, lucrurile nu au stat tot timpul așa.

Iuliu Mureșan, președintele liderului din Liga 1, a povestit cum a ajuns să fie modernizat actualul stadion al CFR-ului. ”Când am jucat cu St. Etienne președintele lor a reclamat la observator faptul că nu îi lăsăm să facă antrenamentul oficial pe stadionul pe care vom juca. Atunci când au aflat că acela e stadionul s-au mirat și n-au mai zis nimic. Nouă ne-a fost jenă și am luat decizia că trebuie să facem o investiție și să facem un nou stadion ca să putem face performanță. Jucătorii din acea echipă, Oncică, Tilincă, sunt acum antrenori la grupele de copii și juniori”, a spus Iuliu Mureșan, la o emisiune televizată. În vara lui 2005, CFR Cluj reușea o calificare importantă în semifinalele Cupei Intertoto, după ce remiza acasă, în tur, scor 1-1 și după un 2-2 spectaculos, în retur, în deplasare.

Mureșan anunță că stadionul din Gruia va fi full la meciul dintre CFR și Viitorul

Cu privire la meciul de duminică, Mureșan a spus că se așteaptă la un număr de spectatori. “Ne pregătim de o sărbătoare. Aproape este sold out stadionul. S-au vândut foarte multe bilete. Va fi o mare asistență în tribune, asta nu poate decât să ne bucure. Mai avem loc de trofee, scopul nostru e să facem performanță la cel mai înalt nivel. Sper să reușim să câștigăm al patrulea trofeu. De două ori a fost tot în ultima etapă, cu mari emoții. Suntem obișnuiți ca atunci când câștigăm trofee să fie cu multă muncă și cu multe emoții”, a declarat președintele CFR Cluj.