Sport

Cum a fost posibilă revenirea Belgiei! Decizia care a schimbat totul: acolo s-a jucat meciul

Belgia a avut o revenire fantastică în fața Senegalului. Conduși cu 2-0 în minutul 85, ”dracii roșii” au reușit egalarea și apoi victoria în prelungiri.
02.07.2026 | 10:00
Cum a fost posibila revenirea Belgiei Decizia care a schimbat totul acolo sa jucat meciul
Selecționerul Rudi Garcia (62 de ani) a explicat cum a fost posibilă revenirea Belgiei. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

A fost un meci de infarct pe stadionul Lumen Field din Seattle, Belgia realizând una dintre cele mai puțin așteptate reveniri. S-a încheiat cu un 3-2 de povestit nepoților peste ani, iar selecționerul Rudi Garcia a venit cu explicații.

Rudi Garcia a dezvăluit unde a început revenirea Belgiei

Imediat după încheierea partidei care a dus naționala Belgiei în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, Rudi Garcia a dezvăluit care au fost cele două lucruri care au făcut posibilă această ”remontada”. El a vorbit despre atitudinea pozitivă a jucătorilor veniți de pe banca de rezerve și suficiența jucătorilor africani.

ADVERTISEMENT

”În fotbal, totul este posibil dacă tu crezi în asta. Am mai spus că forța acestei echipe stă și în banca de rezerve. Cu 11 jucători nu poți obține un rezultat. Ne-am corectat bine jocul începând cu mijlocul primei reprize, pierdeam prea multe mingi. Chiar dacă am primit un al doilea gol, a fost mai bine.

Cunoaștem aceste echipe, își pierd controlul tactic spre finalul meciului. La 2-0, știam că vor face totul pentru a-și apăra avantajul, ceea ce, în opinia mea, este o greșeală gravă. Amintiți-mi, când vom conduce cu 2-0, să nu facem asta!

ADVERTISEMENT

Pentru că atunci când primești un gol așa cum au primit ei la 2-1, meciul și-a schimbat cu totul caracterul. Am reușit să egalăm. A fost destul de bine că am marcat în prelungiri dintr-un penalty absolut justificat”, a declarat Garcia, pentru hln.be.

ADVERTISEMENT

De ce nu e deranjat de conflictul dintre Tielemans și Trossard

Întrebat despre scandalul de pe teren dintre vedetele Youri Tielemans și Leandro Trossard, care au fost la un pas de bătaie dacă nu intervenea Romelu Lukaku, selecționerul francez al belgienilor a minimalizat incidentul.

ADVERTISEMENT

”Nu mă deranjează dacă doi băieți se ceartă puțin. Asta dovedește că suntem o echipă plină de viață. Mai mult, Youri și Leandro sunt doi jucători importanți. Își doreau atât de mult să câștige. Nu știu de ce se certau, dar ai nevoie de acea tenacitate pe teren.

Romelu Lukaku s-a ocupat să-i calmeze. Îmi doresc jucători care vor să schimbe lucrurile atunci când lucrurile nu merg bine. Rezultatele se obțin prin luptă, prin adversitate. Vom fi o echipă mai bună dacă reușim să menținem agresivitatea defensivă. Nu am murit pentru că am vrut să schimbăm lucrurile”, a spus Rudi Garcia.

ADVERTISEMENT

Ce urmează pentru Belgia

Fără un joc care să strălucească, Belgia a terminat pe primul loc în Grupa G. În 16-imi a fost la doar câteva minute de a-și face bagajele și a pleca acasă, dar a reușit să întoarcă soarta întâlnirii cu Senegal.

Așadar, cu multe chinuri, belgienii au ajuns în faza optimilor de finală, acolo unde îi așteaptă un duel interesant împotriva reprezentativei SUA. Jocul este programat marți, 7 iulie, de la ora 03:00, tot pe arena Lumen Field din Seattle.

  • 1.32 este cota SUPERBET pentru ”metoda calificării: oricare echipă în timpul regulamentar” în meciul SUA – Belgia