News

Cum a fost surprinsă Elena Udrea în București. Ce face aceasta de când s-a întors în țară

17.07.2019 | 11:20
Cum a fost surprinsa Elena Udrea in Bucuresti Ce face aceasta de cand sa intors in tara

Elena Udrea nu a apărut încă în spațiul public după ce a ajuns din Costa Rica, toată lumea așteptând să vorbească despre situația ei juridică, având în vedere că dosarul Gala Bute se va rejudeca după o decizie a Curții Constituționale a României (CCR). Fotoreporterii unui site de mondenități au aflat ce face fostul ministru.

Elena Udrea, la farmacie pentru fetița ei

Paparazzii de la spynews.ro au imortalizat-o pe Udrea pe străzile din București. Fosta consilieră a lui Traian Băsescu a fost surprinsă la o farmacie. Aceasta purta o rochie lungă, neagră, nelipsită de o geantă de fițe ca accesoriu. Jurnaliștii scriu că aceasta ar fi luat niște medicamente pentru fetița ei, Eva Maria, căci au surprins-o cu o rețetă pe care a oferit-o farmacistei.

Nu pare să fie ceva grav, ci, cel mai probabil, sunt chestiuni banale care apar la copii mai ales în primele luni din viață. Elena Udrea s-a întors în România de curând și a venit pe la granița cu Bulgaria. Iubitul ei, Adrian Alexandrov, a mers cu mașina după ea și a adus-o în București pe la vama din Giurgiu. Udrea, la venirea în România, a mers direct la vila din Corbeanca a partenerului ei, unde trăiește acum familia.

Udrea și-a cumpărat medicamente de la farmacie. Sursa foto: spynews.ro

De ce s-a întors Udrea abia acum în țară

„Da, m-am întors în România. Am renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica. Decizia am luat-o imediat după ce am fost eliberată în decembrie, dar au fost cauze obiective pentru care s-a întâmplat abia acum: finalizarea actelor fetiței mele Eva și, închiderea procedurii de extrădare”, a scris Udrea pe o rețea de socializare.

Am ales să cer protecție în Costa Rica în condițiile în care tocmai aflasem că sunt însărcinată iar evoluția în dosarul Gala Bute demonstra că este vorba de o execuție, nu de o judecată corectă, în baza legii”, anunța Udrea oficial pe Facebook.