News

Cum a fost suspendat proiectul „Străzi deschise în București” din cauza EURO

Cum a fost suspendat proiectul „Străzi deschise în București” din cauza Campionatului European de fotbal care se desfășoară și în Capitală
12.06.2021 | 09:15
Cum a fost suspendat proiectul Strazi deschise in Bucuresti din cauza EURO
ADVERTISEMENT

A devenit oficial! Spaţiul de promenadă din cel mai mare oraș al țării nu va mai fi la fel ca în alte weekend-uri. Din păcate, proiectul Străzi Deschise a fost anulat pentru această săptămână.

Anunțul a fost făcut chiar de reprezentanții Primăriei Municipiului București. Aceștia au transmis că decizia vine ca urmare a începerii Campionatului European de Fotbal EURO 2020.

ADVERTISEMENT

Cum a fost suspendat proiectul „Străzi deschise” din cauza EURO

Concret, autoritățile din București au hotărât să suspende proiectul “Străzi deschise” în acest weekend din cauza restricţiilor de circulaţie din centrul capitalei.

Acestea s-ar fi suprapus cu restricţiile de circulaţie din zona Arenei Naţionale și putea fi un adevărat haos creat în traficul bucureștean.

ADVERTISEMENT

„În acest weekend vom avea spaţiu restrâns pentru promenadă, însă vom putea să ne plimbăm în altă parte, dacă nu în centrul Bucureştiului”, au mai zis cei de la PMB

„Putem să ne plimbăm, spre exemplu, la muzeu deoarece în această seara are loc evenimentul “Noaptea Muzeelor”, eveniment pentru care au început deja pregătirile”, au continuat reprezentanții primăriei.

ADVERTISEMENT

De remarcat că întregul proiect va fi reluat de weekend-ul viitor, 19 – 20 iunie. De la aceste date, totul reintră în normalitate.

Vă readucem aminte că primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa pe 21 mai lansarea proiectului “Străzi deschise”, prin care şapte zone din centrul Capitalei devin pietonale, la fiecare sfârşit de săptămână, în perioada 29 mai – 17 octombrie.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Nicuşor Dan a descris atunci demersul ca fiind „o iniţiativă pentru aer curat, pentru mişcare şi sănătate, dar şi o ocazie pentru bucureşteni şi pentru turişti să descopere sau să redescopere farmecul oraşului, al vechilor clădiri şi monumente bucureştene”

FANATIK îți prezintă și zonele care au intrat în proiectul anunțat de PMB.

Zona 1 – delimitată de Bd. Ion Mihalache – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Aviatorilor – Piața Victoriei, cu restricționarea circulației rutiere pe Bd. Kiseleff, între Str. Arh. Ion Mincu și P-ța Victoriei și pe Str. Barbu Delavrancea, între Bd. Ion Mihalache și Str. Arh. Ion Mincu

Zona 2 – restricționarea circulației rutiere pe Calea Victoriei, între Piața Victoriei și Piața Națiunile Unite, cu asigurarea traversărilor la următoarele artere:
– Str. Sevastopol spre Str. Grigore Alexandrescu
– Str. Gheorghe Banu
– Bd. Dacia
– Str. Știrbei Vodă
– Str. Episcopiei spre C.A. Rosetti spre Str. Dem I. Dobrescu
– Str. Ion Câmpineanu
– Bd. Regina Elisabeta
– restricționarea circulației rutiere pe străzile adiacente la Calea Victoriei și conform zonelor enunțate în cele de mai jos

Zona 3 – delimitată de Calea Victoriei – Bd. Dacia – D.I. Mendeleev – Str. George Clemenceau – Str. Episcopiei, cu restricționarea circulației rutiere pe Str. George Enescu, între Str. George Clemenceau și Calea Victoriei, și total pe Str. Biserica Amzei, Piața Amzei și Str. G-ral Christian Tell

Zona 4 – delimitată de Str. Episcopiei – Str. George Enescu – Bd. Gh. Magheru – Str. C.A. Rosetti – Calea Victoriei, cu restricționarea circulației rutiere pe Str. Benjamin Franklin, Str. Nicolae Golescu și Str. Anastasie Simu

Zona 5 – delimitată de Bd. Gh. Magheru – Str. George Enescu – Piața Lahovari – Bd. Dacia – Str. Aurel Vlaicu – Str. Icoanei – Str. I.L. Caragiale – Str. Maria Rosetti, cu restricționarea circulației rutiere pe Str. J.L. Calderon, între Str. Maria Rosetti și Str. Dumbrava Roșie, pe Str. Dumbrava Roșie, între Str. J.L. Calderon și Str. Aurel Vlaicu, pe Str. Pitar Moș, între C.A. Rosetti și Str. Dionisie Lupu, pe Str. Pictor Arthur Verona, între Str. J.L. Calderon și A.D. Xenopol și între Str. Dionisie Lupu și Bd. Gh. Magheru, și pe Str. G-ral Eremia Grigorescu între Piața Gh. Cantacuzino și Piața Lahovari; se va menține circulația rutieră pe Str. Polonă, pe Str. A.D. Xenopol și pe Str. Dionisie Lupu

Zona 6 – delimitată de Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Str. Anghel Saligny – Str. Lipscani – Str. Ion Brezoianu – Str. Domnița Anastasia – Str. Eforie, cu restricționarea circulației rutiere pe Str. Lipscani, între Calea Victoriei și Str. Ion Brezoianu, pe Str. Domnița Anastasia între Calea Victoriei și Str. Eforie, și total pe Str. Mihai Vodă, Str. Ilfov, Str. Inginer Guglielmo Marconi și Str. Dumitru Râureanu;

Zona 7 – delimitată de Bd. I.C. Brătianu – Str. Halelor – Splaiul Independenței – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta, cu restricționarea circulației rutiere pe Str. Doamnei, între Bd. I.C. Brătianu și Calea Victoriei, pe Str. Academiei între Str. Doamnei și Str. Regina Elisabeta și pe Str. Ion Ghica între Bd. I.C. Brătianu și Str. Doamnei, restul străzilor fiind exclusiv pietonale conform D.P.G. nr. 766/2005 privind Centrul Istoric.

 

ADVERTISEMENT
Tags: