Învestirea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA a avut un impact semnificativ în online-ul românesc, arată o analiză transmisă de Informat.ro. Și momentul alegerii sale pentru al doilea mandat ca lider al SUA a stârnit interesul în online.
Cele două momente au rivalizat ca impact public, potrivit analizei Informat.ro, care a fost efectuată cu ajutorul NewsVibe, platformă de media intelligence. Totuși, cel mai mare impact la nivelul publicului l-a avut ceremonia de învestire a lui Donald Trump.
În ultimele trei luni, peste 42.000 de mențiuni cu privire la noul președinte al SUA au fost înregistrate în mediul online românesc. Conform estimărilor, mențiunile au atins un volum de circa 700 de milioane de vizualizări.
În topul surselor care au tratat subiectele legate de Donald Trump, în perioada menționată, se află stiripesurse.ro, Adevărul, Ziare.com. Acestea au avut peste 900 de referiri la noul președinte.
Sunt urmare de Digi 25 și News.ro, cu peste 700 de mențiuni. Cele mai multe dintre articolele apărute pe sursele web și mențiunile din postările de pe Facebook făceau referire la numele președintelui Trump în contextul situației din Ucraina.
„Pe lângă menționarea foarte frecventă a unor termeni precum președintele, SUA, Casa Albă sau american, se remarcă și mențiunile repetate despre Vladimir Putin, Ucraina sau Rusia.
NATO și UE au fost actori invocați mai rar.”, arată Informat.ro. În contextul mențiunilor despre Trump, multe referiri au fost făcute frecvent la fostul lider al SUA, Joe Biden, Elon Musk și Kamala Harris. De asemenea, s-a remarcat și numele lui Călin Georgescu în contextul referirilor la Trump.
Printre cele mai folosite emoji în postările de pe Facebook se numără cele care semnifică starea de alertă, știri, surprindere, satisfacție. Hashtag-urile des utilizate sunt #sua, #ucraina, #alegerisua sau #romania.
În ceea ce privește presa locală, aproximativ 10% dintre mențiunile despre Donald Trump apar în această categorie. Aici se remarcă Iași, Constanța și Cluj. Analiza Informat.ro relevă că interesul pentru Donald Trump a fost mai mare în județele din partea vestică a României.