Cum a fugit Mihai Leu din țară și ce regrete are campionul mondial: ”Îmi pare că nu am ascultat sfatul medicului”

Mihai Leu a luat o decizie grea atunci când a fugit din țară. Ascuns sub scaunul șoferului, într-o ladă, s-a gândit dacă a făcut bine sau nu să părăsească România.

Mihai Leu,

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, Mihai Leu, celebrul campion mondial la box ne vorbește despre cea mai grea decizie pe care a trebuit s-o ia. Ne povestește cum a trecut de la box profesionsist la raliuri și cum arăta copilăria și adolescența lui când se antrena aproape tot timpul.

Mihai Leu ne spune cât de apropiat a fost de fratele lui, cât de greu a cucerit-o pe Anna, soția lui și aflăm de ce fiul său nu a vrut să urmeze o carieră în box. Celebrul campion mărturisește că prima dată în viața lui a călcat într-o discotecă la 18 ani și că are de gând să scrie o carte, pentru că are multe momente grele de povestit. Aflăm și care este cel mai regret al marelui sportiv, faptul că nu a asculat de sfatul medicului, după operația la braț.

“Asta a dus la finalul carierei mele de boxer”

Primul român pe lista campionilor mondiali la box profesionist. Campion național la raliuri, campion mondial de box la juniori. Ai conștientizat vreodată că ai o mare valoare, că ești o personalitate extraordinară?

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

-Nu m-am gândit niciodată la asta. Știu doar că am muncit pentru acest lucru, dar niciodată nu am simțit că aș fi o vedetă. De aceea stau la Hunedoara, am aceeași prieteni, nu m-am văzut niciodată o ‘vedetă’.

De la ce a pornit pasiunea pentru box?

-Eram micuț și prima dată am fost la un meci de box cu bunicul, la Brăila. Orașul acesta era cel mai puternic centru de box din România. Mi-a plăcut mult și, de la 9 ani, am ajuns și eu în sala de box. La 12 ani m-a văzut un antrenor care mergea prin țară în căutare de talente pentru acest sport. Așa că de atunci, în fiecare zi mă trezeam la 6, mă antrenam, mergeam la școală, mă întorceam la antrenamente și tot așa.

“Există doar teama de a nu-i dezamăgi pe cei care au crezut în tine”

După box te-ai făcut pilot de raliuri. Ție ți-a fost frică vreodată?

-Nici la box nici la raliuri nu m-am gândit vreodată că o să pățesc ceva. Cred că există doar teama de a nu-i dezamăgi pe cei care au crezut în tine. Teama de a nu face ce trebuie. Niciodată nu m-am gândit că s-ar putea să mă lovesc sau ceva mai rău, chiar dacă m-am răsturnat de câteva ori cu mașinile.

Când te-ai accidentat cel mai grav?

-Atunci când m-am răsturnat, de vreo 4 ori s-a întâmplat, mașinile erau foarte bine întărite așa că cel mai grav a fost o zgârietură la deget. Iar la box normal că primești pumni, ca să ajungi campion trebuie să fi un bun încasator. Am și pierdut prin knock-out. Orice lovitură sau înfrângere m-au motivat să mă pregătesc mai bine pentru meciul următor.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Cel mai mare regret: “Am început prea repede antrenamentele după operația de la braț”

Dacă ai avea șansa s-o iei de la început, ce meserie ți-ai alege?

-Aș face tot box pentru că mi-a plăcut mai mult că raliurile. Clar însă n-aș mai face greșelile pe care le-am făcut. De obicei nu sunt omul care să aibă regrete, dar cel mai rău îmi pare că nu am ascultat sfatul medicului. Am început prea repede antrenamentele după operația de la braț și asta a dus la finalul carierei mele de boxer.

Ai fugit din țară în ’87, într-un camion, ascuns sub scaunul șoferului. La ce te-ai gândit tot drumul, până la graniță?

-Aveam 19 ani, aveam acasă o situație bună. Devenisem campion mondial la juniori cu câteva luni înainte, aveam apartament, mașină. Și familia mea a avea o situație foarte bună și nu ne-a lipsit nimic. În afară de libertate, și asta m-a făcut să-mi doresc să plec. Stăteam în lada de sub scaunul șoferului și mă gândeam ‘Doamne, ce-am făcut’. Dar mereu am fost încăpățânat și nu m-am gândit niciodată să mă întorc, să mă opresc și să renunț.

Departe de țară, de ce ți-a fost cel mai dor?

-Este un sentiment așa de ciudat… de aceea am și revenit la Hunedoara, îmi era dor de tot ce era aici, nu de ceva anume în special. De mama, de tata, era ceva care tot timpul mă trăgea spre casă.

“Nu eram un copil prea liniștit, aveam multă energie”

Cum a fost copilăria ta? Ce nebunii făceai când era mic?

-Nu eram un copil prea liniștit, aveam multă energie. Îmi aduc aminte că ieșeam dimineață în fața blocului și mai intram de maximum 2 ori că să mănânc ceva. Mai spărgeam și geamuri de o căutau vecinii pe mama să mă pârască.

Cui îi spuneai secretele tale, mamei sau tatei?

-Cel mai apropiat am fost de fratele meu. Părinții ne învățau să ne apărăm unul pe altul, să ținem unul cu altul. Cu el am fost cel mai apropiat, până a o anumită vârstă am dormit în același pat. Nu ne prea băteam, foarte rar aveam probleme din astea.

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?

-De la 12 ani am avut program de antrenament și antrenorul meu m-a format ca om. A început să vorbească mult cu mine, mi-a explicat că un boxer de performanță trebuie să fie civilizat, cuminte. Doar în ring poate să se bată cu cineva și m-a format foarte liniștit, avea o mare influență asupra mea. Îmi explica să-mi pun seara, înainte să adorm, muzică, și să visez cum devin campion.

“Prima dată am intrat într-o discotecă la 18 ani”

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-Nu mă gândeam la altceva decât să muncesc și să mă antrenez, să devin un mare campion. Prima dată am intrat într-o discotecă la 18 ani, dar nu am stat prea mult. În toată viața mea, de la clasa întâi la a 12-a am fost în trei tabere. Dar nu mi-a părut niciodată rău pentru că îmi doream să fac box.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani?

-Eu am avut noroc cu familia, aveau o situație financiară foarte bună și îmi dădeau bani să-mi iau câte ceva. La 18 ani am primit prima mașină, la 19 ani pe a doua deci nu-mi aduc aminte să-mi fi dorit să-mi iau ceva din primii bani câștigați.

Despre soția lui: “Nu voia să vorbească cu mine, o chemam la meciurile mele și nu venea”

Ce înseamnă Anna pentru tine? Îți mai aduci aminte prima întâlnire?

-Aveam un antrenor nou la Bayer Leverkusen care avea o fată de 14 ani. M-a rugat într-o zi s-o scot în oraș, să vadă și ea cum e, și am intrat într-un bistro. Acolo am văzut-o pe Anna. Am stat puțin de vorbă și, când am ieșit din local, i-am zis fetei antrenorului ‘asta va fi soția mea’. Și așa a fost. N-a fost ușor să o cuceresc, nu voia să vorbească cu mine, o chemam la meciurile mele și nu venea. Într-o zi i-am dat șefului ei o invitație, numai s-o aducă și pe ea. A fost greu, dar a meritat.

“Marco s-a dus și l-a mușcat de picior, de nu mai puteam să-l desprindem de acolo”

Cum este și cum a fost tatăl Mihai, pentru Marco?

-De toate s-a ocupat Anna, a stat mai mult cu Marco decât mine. Când era mic îmi plăcea să stau cu el, în toate cantonamentele veneau amândoi cu mine. Cred că am avut, de când era foarte mic, o relație foarte bună. Când a ridicat prima dată capul singur țin minte că dormea la mine pe piept.

Nu i-a plăcut niciodată boxul, mașinile l-au mai tentat, dar boxul, nu. De când era mic l-am luat la meciuri până ne-au rugat să nu-l mai aducem. L-a înjurat pe un columbian cu care am boxat eu și care mi-a dat una în cap. Când am ajuns la hotel și l-a văzut, Marco s-a dus și l-a mușcat de picior de nu mai puteam să-l desprindem de acolo.

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Ce s-a întâmplat, ce ai simțit?

-Eu sunt o fire optimistă, mă gândesc mereu la momentele frumoase. Am avut, totuși, o mare suferință când a murit mama apoi când am aflat că am cancer. Dar am învățat în viață, poate că și sportul a contat, să am puterea să trec peste toate.

Cel mai urât moment: “Am plâns de multe ori în viața mea, mai mult de bucurie decât de tristețe”

Ce sfat ai pentru oamenii care au de-a face cu o boală nemiloasă, dar care poate fi învinsă? Din proprie experiență, la ce nu ar trebui să renunțe niciodată?

-În primul rând la optimism, mereu am fost convins că psihicul este extrem de important. Trebuie să crezi sută la sută că poți depăși orice problemă. Am plâns de multe ori în viața mea, mai mult de bucurie decât de tristețe. Când am ajuns acasă de la doctor și i-am spus Annei am adăugat și că trebuie să fim calmi. L-am sunat pe doctorul Irinel Popescu și i-am povestit, iar el a zis ‘indiferent ce aveți, eu vă fac bine’.

“Am trăit multe momente grele în viață, nu le-am povestit nimănui”

Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?

-Nu tricotez și nu știu să calc, dar mă joc mult pe Playstation. Am trăit multe momente grele în viață, nu le-am povestit nimănui, dar am de gând să o fac, așa că voi scrie o carte.

Care crezi că este cea mai mare realizare a ta de până acum?

-Familia este cea mai mare realizare. Orice necazuri am fi avut, cumva ne-au făcut mai puternici împreună iar motivele de bucurie ne-au apropiat și mai mult.

“Fără greșeli, viața ar fi plictisitoare”

Dacă te-ai întâlni acum cu Mihai cel mic, ce sfat i-ai da?

-Cred că fiecare om, în viața lui, face și greșeli. Fără asta viața ar fi plictisitoare. Este foarte greu să ajungi la o vârstă și să-ți dai seama câte nu trebuia să faci, dar poate viața n-ar fi fost la fel.

Ce planuri și proiecte ai pentru anul 2023?

-Împreună cu Anna și cu Marco organizăm Campionatul Internațional de Super Rally. Am 11 curse anul asta deci destul de mult de lucru.