Marian Rădună, activist civic și Președinte al Asociației MEA (MEDIU, EDUCAȚIE ȘI ACTIVISM), trage un semnal de alarmă despre propaganda din mediul online, pornind de la modul în care premierul Ilie Bolojan a încălcat legea pentru Ciprian Ciucu, candidatul PNL ales primar al Bucureștiului pe 7 decembrie.
Organizatorul marșurilor anuale în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv, Marian Rădună, a sesizat Biroul Electoral Municipal cu privire la o postare pe care Bolojan, președinte al PNL în același timp, a făcut-o îndemnând lumea să iasă la vot. În mesajul pe care prim-ministrul l-a transmis alegătorilor, acesta a folosit o imagine cu Parcul Liniei, realizat de de primarul din sectorul 6.
Rădună a primit rapid un răspuns de la BEM în legătură cu postarea făcută de Ilie Bolojan, iar magistrații au considerat că, într-adevăr, premierul României nu a respectat legea. Biroul a dispus, apoi, eliminarea de către platforma Meta a postării lui Bolojan, însă mesajul său nu a fost șters imediat, fiind vizibil la zeci de ore după, în condițiile în care, având în vedere că vorbim despre un eveniment desfășurat în timp real.
Despre această problemă ne-a povestit Rădună, președinte al Asociației MEA (Mediu, Educație și Activism) care, la rândul sîu, a fost sancționat de către BEM, după o plângere făcută de cineva de la REPER, însă nici mesajul său nu a dispărut de pe Facebook.
„Sâmbătă, cineva mi-a făcut mie un raport, un tip de la REPER, la o postare de-ale mele. Am văzut răspunsul ieri de la BEM, iar apoi, aseară, în timp ce mă uitam la un meci de handbal mi-a intrat în feed, la pauză, postarea domnului Bolojan. Brusc, am făcut solicitarea către BEM să văd dacă este legală sau nu, din punctul meu de vedere nu era.
Și în primăvară s-a întâmplat la fel, la prezidențiale și noi încă ne mirăm de anul trecut de ce se încalcă regulile. Trebuie făcut un mecanism clar. Postarea mea nu e despre faptul că domnul Bolojan, în calitate de președinte al PNL, ci despre încălcarea legii de către oricine. Trebuie să avem niște mecanisme funcționale, eu asta îmi doresc”, a declarat omul care l-a reclamat pe Ilie Bolojan pentru că a încălcat legea, pentru FANATIK.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/12/raduna-bolojan-1-scaled.jpg)
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/12/raduna-bolojan-2.jpg)
De ce a considerat Rădună că Bolojan nu a respectat legea electorală? Se pare că, așa cum am relatat mai sus, poza aleasă de fostul primar al Oradiei a fost considerată problematică. „Legea spune foarte clar: nu poți să faci în online campanie până înainte cu o zi. În ziua alegerilor, până la închiderea urnelor, nu ai voie să faci companie. Încep cu mine: eu, sâmbătă, am pus niște poze și am făcut o glumă, de fapt, am încercat să fentez. Am scris „La mulți ani, Nicolae Ciucă și Nicușor Dan” (n. red.: sâmbătă, 6 decembrie, a fost Sfântul Nicolae). Am pus niște poze cu domnul Ciucu, candidat, în prezența domnului Ciucă și a președintelui Nicușor Dan și apoi am pus o poză cu domnul Ciucu în prezența domnului Crin Antonescu, candidat în primul tur la prezidențiale. Am spus că au apărut pozele cu candidatul.
În cazul domnului Bolojan, președinte al PNL, îndemna la vot, dar a pus o poză doar cu Parcul Liniei din sectorul 6. Nu a pus poză cu Ateneul Român sau cu alt obiectiv. Este o încălcare a unei reguli, așa cum au făcut-o useriștii ieri, dar și cei de la AUR. Toți au avut susținători care au încălcat regulile. Problema de fond e cum dai materialul jos dacă este ilegal. Gândiți-vă că cererea mea a fost soluționată de cei de la BEM de către magistrați, care aplică legea 100% corect”, ne-a mai spus Rădună.
Organizatorul marșului Colectiv, cel amendat anul ăsta de un jandarm pentru că a depășit timpul în care ar fi putut fi prezent în stradă în cadrul evenimentului comemorativ, spune că discuția nu trebuie purtată doar raportată la postarea lui Bolojan, ci ne vizează pe toți. La un an de la anularea alegerilor, decizie care a avut la bază în special încălcarea legii pe platformele de socializare, situația pare că nu are o rezolvare, iar printre mesajele inofensive, chiar și de susținere a unui politician sau partid, se pot strecura și dezinformări grosolane.
„Avem un raport al IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) care nu arată bine deloc: sunt lucruri care ni se servesc, tot felul de povești, de fake news despre comunism și atunci trebuie să avem niște mecanisme de identificare a acestor postări. Dacă încalcă legea, trebuie date jos. (…)
Avem în mediul online o grămadă de tineri care consideră că a fost bun comunismul. 66% dintre ei cred că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. Noi trebuie să ne gândim cum facem să ne protejăm copiii și viitorul țării de propagandă nesănătoasă. Pe mine mă interesează mult cum stopăm acest fake news, căci noi știm că alegerile de anul trecut au fost anulate și din aceste motive, pentru încălcarea regulilor, din ce rapoarte am reușit să primim. Așteptăm un răspuns cât mai elaborat, la un an distanță, căci nu suntem în stare să intervenim: cred că treaba asta ține de ANCOM, de CNA, habar n-am. Ăsta e rolul statului, să își protejeze cetățenii. Toți susținătorii au făcut cumva și au încălcat cumva regulile la alegeri. Dacă ne gândim, noi toți am încălcat legea, toți cei care am postat pe Facebook”. a încheiat Rădună.