Fotbal intern

Cum a intrat Dumitru Bucșaru peste Dan Petrescu în vestiar! Mărturie de la Urziceni: „Ei cred că dacă plătesc au dreptul de a jigni şi a umili oamenii”

07.05.2019 | 13:53
Dan Petrescu și Dumitru Bucșaru în timpul unei ședințe de pregătire. Sursa foto - sportpictures.eu

Iulian Apostol, fost jucător al Unirii Urziceni a povestit un moment aparte petrecut la echipa ialomițeană în care patronul formației, Dumitru Bucșaru a intrat, pur și simplu, peste Dan Petrescu în vestiar și a început să-i certe jucătorii! Întreaga scenă a avut loc la puțin timp după ce echipa devenea campioană națională și câștiga trofeul suprem în Liga 1 Betano

Cum a intrat Dumitru Bucșaru peste Dan Petrescu în vestiar!

“În anul în care am câştigat noi titlul, am avut prima etapă la Braşov şi am pierdut cu 1-0 în minutul 90. Am fost penibili, mai mlt decât penibili şi a venit Bucşaru în vestiar. Nu a iertat pe nimeni. A avut ieşiri foarte urâte…Ei cred că dacă plătesc au dreptul de a jigni şi a umili oamenii. Şi eu, şi Dan Petrescu am simţit”, a declarat Iulian Apostol la Pro Sport Live.

Apostol a povestit și felul în care a asistat Dan Petrescu la întregul episod. “De ce să nu suporte Dan Petrescu? Ce puteai să-i faci unui om care plăteşte…Atunci a meritat să intre în vestiar pentru că echipa a fost penibilă, toţi am fost penibili. Bine, Bucşaru cred că intra o dată pe sezon în vestiar”, a mai zis fostul jucător al Unirii Urziceni

Cum a intrat Dumitru Bucșaru peste Dan Petrescu în vestiar! Bucșaru și Petrescu
Dan Petrescu, Mihai Stoica, Dumitru Bucsaru se bucura pentru castigarea campionatului. Sursa foto – sportpictures.eu

Bucșaru, patronul diferit față de toți ceilalți

Cu toate acestea, Iulian Apostol are numai cuvinte de laudă la adresa fostului său șef. “Nu a venit niciodată să jignească personal. Ţin minte că după ce am câştigat campionatul nu a venit în vestiar, nici nu a vrut să facă o poză cu trofeul, era un tip aparte, dar ce mi-a plăcut cel mai mult la el a fost că întotdeauna când a spus ceva s-a ţinut de cuvânt.

Bucşaru a fost un investitor model, facând comparaţie cu alţii. Un om parolist şi întotdeauna când a vrut să spună ceva a făcut-o, fără menajamente, fără să conteze persoana. La Unirea Urziceni, Bucşaru nu ştiu dacă a adus vreun jucător. Dan Petrescu şi Mihai Stoica se ocupau de transferuri”, a mai zis Iulian Apostol.

  • 3 ani de zile a evoluat Iulian Apostol pentru Unirea Urziceni
Tags: