Life

Cum a jignit-o Mihai Bobonete pe Ruxandra Ion la prima lor întâlnire. Nu a jucat în niciun film produs de ea

Mihai Bobonete a dezvăluit de ce nu a apărut în niciun film de-al Ruxandrei Ion. Juratul de la Românii au talent a gafat la prima întâlnire cu producătoarea de televiziune.
10.04.2022 | 16:58
Cum a jignito Mihai Bobonete pe Ruxandra Ion la prima lor intalnire Nu a jucat in niciun film produs de ea
Mihai Bobonete a povestit cum a decurs prima întâlnire cu Ruxandra Ion.Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Mihai Bobonete a povestit în podacst-ul său cum a decurs prima și ultima întâlnire cu Ruxandra Ion. Juratul de la Românii au talent a făcut o gafă care a supărat-o pe „mama telenovelelor românești”.

Mihai Bobonete a vorbit despre relația cu Ruxandra Ion. Cum a reușit să o jignească la prima și ultima lor întâlnire

Mihai Bobonete a avut-o invitată în podcast-ul său pe Adela Popescu. Moderatoarea Vorbește lumea a interpretat numeroase roluri în producțiile Ruxandrei Ion. În timp ce vorbeau despre acest subiect, juratul de la Românii au talent și-a amintit cum a decurs prima întâlnire dintre el și Ruxandra Ion.

ADVERTISEMENT

Actorul a fost invitat pentru a juca într-un episod pilot pentru un film produs de Ruxandra Ion. Colega sa era Teo Trandafir și totul se petrecea la scurt timp după operația suferită de vedeta Kanal D în 2011. 

„Relaţia mea cu Ruxandra Ion a murit din faşă. A fost o perioadă, după ce Teo Trandafir a suferit ce a suferit, Adrian Sârbu a ajutat-o să treacă peste acel moment. Era o licenţă luată din afară, în care personajul principal era John Goodman, care era un taximetrist şi cu o nevastă”, a spus Mihai Bobonete.

ADVERTISEMENT

În timpul filmărilor, cineva l-a anunțat pe Mihai Bobonete că Ruxandra Ion vrea să-i vorbească. Actorul din Las Fierbinți știa cine este producătoarea, dar până atunci nu vorbise niciodată cu ea față-n față.

A mers pe terasa unde se afla scenarista, dar a făcut o gafă. Primele cuvinte pe care i le-a spus au deranjat-o și atunci a fost ultima dată când au mai avut de-a face unul cu celălalt.

ADVERTISEMENT

„Mi-a zis: ‘Ieși!’”

Cum Ruxandra Ion era îmbrăcată într-o culoare stridentă, Mihai Bobonete a observat-o imediat. A vrut să-i explice acest lucru, dar „mama telenovelelor românești” a interpretat altfel vorbele lui.

„Când am ieşit, doamna Ruxandra era îmbrăcată într-o rochie verde fosforescent, era vopsită puţin în cap, roşu cu verde, ceva de genul ăsta. Avea o tabletă cu husă verde fosforescent, un telefon verde fosforescent, un clipboard verde fosforescent.

ADVERTISEMENT

Şi ea zice, ‘Dar unde te duceai, nu m-ai văzut?’ Eu i-am zis, ‘Era şi greu să vă ratez’, referindu-mă la culorile fosforescente, în niciun caz la greutatea dânsei. Nu că s-a supărat, dar mi-a zis: ‘Ieşi!’. Şi eu am plecat”, și-a amintit Mihai Bobonete.

ADVERTISEMENT