News

Cum a pus mâna George Soros pe combinatul Sidex! Tun de zile mari dat de miliardar

25.05.2019 | 14:03
Cum a pus mana George Soros pe combinatul Sidex Tun de zile mari dat de miliardar

Miliardarul George Soros a pus mâna pe combinatul Sidex! Nu a făcut-o în mod direct, ci prin fondul SFM UK Management pe care îl deține de mai mult timp. Astfel, compania a achiziţionat o participaţie de 3,1% la gruparea elveţiană de administrare a activelor GAM Holding, conform datelor publicate pe site-ul Bursei de la Zurich. A fost o mutare inspirată pentru că acțiunile GAM au urcat cu aproape 9% după anunţarea achiziţiei.

Cum a pus mâna George Soros pe combinatul Sidex!

Culmea, anul trecut, titlurile au înregistrat scăderi semnificative, după suspendarea şi concedierea managerului de fond Tim Haywood. Atunci, cei de la GAM au demarat o anchetă privind comportamentul şi practicile sale financiare, dar Haywood a ținut să dezmintă orice delict. Cu toate acestea, în urma scandalului, investitorii au retras masiv fonduri, iar directorul general al GAM Alexander Friedman a demisionat.

Trebuie specificat că unul dintre motivele disputei pe care conducerea GAM o avea cu Tim Haywood a fost chiar relaţia sa cu magnatul indian al oţelului Sanjeev Gupta. Sute de milioane de dolari a oferit Haywood pentru proiectele acestuia. Și aici intervine și legătura cu România pentru că Sanjeev Gupta este nimeni altul decât preşedintele executiv al GFG Alliance, grupul din care face parte Liberty, care recent a achiziţionat şapte combinate siderurgice deţinute de ArcelorMittal, printre care şi fostul Sidex Galaţi.

Cum a pus mâna George Soros pe combinatul Sidex! Soros
George soros are o avere de câteva miliarde de euro. Sursă foto – facebook

Cine este George Soros

De remarcat că GFG Alliance are o cifră de afaceri anuală de peste 15 miliarde de dolari şi nu mai puțin de 15.000 de angajaţi. Achiziţia activelor ArcelorMittal din Europa are ca efect imediat o creștere a forței de muncă a companiei la aproximativ 30.000 de angajaţi şi, aproape logic, un „boost” al cifrei de afaceri de peste 20 de miliarde de dolari. Ajuns la vârsta de 89 de ani, George Soros este considerat “părintele industriei fondurilor speculative”, dar şi un “un etalon al democraţiei liberale şi al societăţii deschise”, care a utilizat filantropia pentru a combate “autoritarismul, rasismul şi intoleranţa”

George Soros s-a născut în Ungaria și a devenit faimos după ce în 1992 a făcut profit de un miliard de lire de pe urma pariurilor pe lira sterlină. În ultimii ani, Soros s-a transformat într-un adevărat țap ispășitor al naţionaliştilor şi al partizanilor teoriei conspiraţiei, atât în Europa, cât şi în SUA, care îl acuză în special de susţinerea imigraţiei ilegale prin intermediul acţiunilor sale umanitare.

 

Tags: