Alexandru Mitriță a vorbit despre plecarea de la Universitatea Craiova după ce a decis meciul cu Universitatea Cluj. „Piticul” a marcat singurul gol al victoriei cu 1-0 de pe „Ion Oblemenco”.
Alexandru Mitriță (29 de ani) este cel mai în formă fotbalist de la Universitatea Craiova. Cu 12 goluri marcate, playmakerul oltenilor este pe locul 2 în clasamentul marcatorilor. Lider e Louis Munteanu, cu 14 reușite.
Deși mai are contract cu oltenii până în vara lui 2028, Mitriță nu duce lipsă de oferte. „Piticul” a vorbit despre viitorul său la finalul meciului câștigat în fața liderului U Cluj, scor 1-0. Mitriță a marcat singurul gol al partidei, din penalty, în minutul 10.
„O victorie importantă pentru noi. Am suferit, dar la final sunt importante cele trei puncte. Avem nevoie de victorii și victoria a venit și în seara aceasta. Acestea sunt meciuri în care trebuie să suferi. Meciul trecut am dominat.
U Cluj e o echipă bună, dar ne-am făcut treaba pe teren. Am avut atitudine, am alergat toți până în ultimulș minut. S-a văzut că suntem uniți. Știm bine ce vrea să joace Mister. Fiecare antrenor are strategia lui. Știm felul lui.
(n.r. despre plecarea de la echipă) Gândul meu este la Craiova. Vă dați seama, încerc să dau totul pe teren. Știți ce înseamnă această echipă pentru mine. Din vară, dacă va fi o ofertă bună pentru mine, pentru club, vom vedea.
Îmi doresc să iau titlul, ca această echipă să aibă un parcurs bun și în cupele europene”, a delcarat Alexandru Mitriță, după Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 1-0.
Craiovean get-beget, Alex Mitriță este în a doua sa perioadă la Universitatea. El a mai jucat în Bănie între 2017 și 2019, înainte să revină la începutul sezonului trecut.
Playmakerul oltean are câștigat un singur trofeu în tricoul roș-albastru. Este vorba despre Cupa României, câștigată în stagiunea 2017-2018.