FCSB şi-a salvat, in extremis, sezonul, după ce a reuşit să învingă marea rivală, Dinamo, în finala pentru Conference League, 2-1 după prelungiri. Este un eşec dureros pentru echipa lui Zeljko Kopic, care a terminat sezonul pe locul 4, cu patru mai sus decât rivala FCSB, care iată că va continua în cupele europene.
Dinamo s-a calificat pentru al doilea sezon la rând în play-off, dar acolo echipa lui Kopic a început foarte modest. A pierdut cu Rapid şi cu Universitatea Craiova, ca apoi să remizeze cu FC Argeş şi cu CFR Cluj. Iar din cauza acestui început foarte modest în play-off, „câinii” şi-au dinamitat şansele pentru podium.
Echipa lui Kopic a legat apoi victorii cu U Cluj şi Rapid, reuşind să îşi asigure locul de baraj pentru Conference League. Dinamo aborda cu mult optimism duelul cu FCSB, care nu arătase deloc grozav în meciurile din play-out, dar fosta campioană a României a reuşit să se impună cu FC Botoşani şi apoi în meciul direct cu marea rivală pentru a prinde ultimul loc în Conference League. În ambele confruntări, roş-albaştrii au avut nevoie de prelungiri.
Regulamentul a fost schimbat imediat după sezonul de SuperLiga încheiat în pandemie, pe 3 august 2020, cu titlul câştigat de CFR Cluj pe terenul Universităţii Craiova (scor 3-1). Câteva zile mai târziu, FRF a anunţat modificări pentru următorul sezon, printre care şi apariţia barajului pentru ultimul loc în Conference League.
Modificarea a fost aprobată odată cu trecerea la 16 echipe în sezonul 2020-2021. Astfel, la finalul sezonului, pentru ultimul loc în Conference League erau organizate două baraje. Primul, între locul 7 şi 8 din play-out (sau cele mai bine clasate echipe cu licenţă de cupele europene), apoi echipa de pe locul 3 sau 4 din SuperLiga juca pe teren propriu cu învingătoarea meciului de play-out. Cine câştiga „finala”, mergea în cupele europene.
Dinamo a făcut un meci modest în derby-ul cu FCSB. Adversarii au deschis scorul rapid, prin Dawa în minutul 10, iar elevii lui Kopic au egalat 70 de minute după egalare. Care a venit prin reuşita lui Karamoko. Însă nici după egalare, „câinii”, având suportul fanilor, nu au părut că pot forţa victoria, fiind puţine ocazii la poarta lui Târnovanu.
În prelungiri, FCSB a reuşit să profite de o inexactitate în apărarea dinamovistă, iar Ofri Arad a reuşit să marcheze golul care duce FCSB în Conference League. Deşi Dinamo a mai avut un sfert de oră să forţeze egalarea, fosta campioană a României s-a apărat exact şi „câinii” nu au mai avut nicio acţiune periculoasă. Un meci modest pentru echipa lui Kopic, într-un moment foarte important care putea schimba perspectiva pentru viitoarea stagiune.
Cu toate acestea, eşecul cu FCSB nu şterge sezonul solid făcut de Dinamo. Echipa lui Zeljko Kopic a început ezitant, dar victoria cu 4-3 împotriva FCSB-ului în debutul stagiunii le-a dat aripi. Dinamo nu a avut emoţii să prindă play-off-ul, dar nu a putut intra în lupta pentru titlu după startul foarte slab în play-off, cu doar două puncte în primele patru meciuri.
Chiar dacă a prins barajul pentru cupele europene, Dinamo a ratat calificarea în Conference League după ce a pierdut derby-ul cu FCSB. O înfrângere dureroasă pentru „câini”, care au terminat cu patru locuri deasupra rivalior în campionat, dar nu reuşesc să prindă un loc în cupele europene. Dinamo nu a mai jucat în Europa din 2017, când a fost eliminată de Bilbao, în turul trei preliminar din Europa League.
Nu este un capăt de ţară pentru Dinamo ratarea cupelor europene. „Câinii” continuă trendul ascendent pe care l-au început în 2024, imediat după ce au scăpat de retrogradare, la mustaţă. Calificarea în Conference League era un bonus important pentru Dinamo, care avea, totuşi, şanse mici să ajungă în faza principală, având în vedere că nu era cap de serie.
Însă, cu parcursul din acest sezon, în ciuda eşecului din finala barajului, Dinamo se anunţă una dintre candidatele la titlu în sezonul viitor. „Câinii” au nevoie de câteva întăriri pentru a ataca acest obiectiv îndrăzneţ pe care vor să îl atingă după 20 de ani, ultimul titlu fiind câştigat în 2007.