Laura Cosoi a dezvăluit cum a reacționat după ce a aflat că este însărcinată a patra oară. Vedeta și-a dorit foarte mult încă un copil, dar nu credea că acest lucru se va mai întâmpla.
Laura Cosoi este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. A jucat în câteva producții importante, cum ar fi serialul “La Bloc”, iar în prezent joacă în “Bravo, Tată!”, de la Antena 1. În afară de faptul că are o carieră de succes, aceasta se bucură și de o familie fericită.
Cunoscuta actriță este căsătorită cu Cosmin Curticăpean încă din 2015 și au împreună trei fiice. Acum câteva luni, vedeta a anunțat că este însărcinată pentru a patra oară.
Ultimele luni au fost, însă, dificile pentru Laura Cosoi (42 de ani), care și-a pierdut mama la finalul anului 2023. Artista a rămas și fără tatăl ei, care s-a stins din viață în toamna anului 2020.
Actrița nu credea că va mai putea rămâne însărcinată, ținând cont de vârsta sa, dar și de experiențele grele prin care a trecut în ultima vreme. Vestea că ea și soțul ei vor deveni din nou părinți a luat-o prin surprindere.
Sarcina a fost o mare fericire pentru vedetă, mai ales că moartea mamei sale s-a petrecut destul de recent. Atât ea, cât și soțul ei au fost încântați de al patrulea copil.
Când mă întrebai, spuneam că îmi mai doresc un copil! Cosmin și-a dorit foarte mult, s-a și exprimat în sensul acesta! Eu ziceam că o să se întâmple dacă vrea Dumnezeu!
Cumva, cred că în mintea mea a fost ideea că sunt înaintată în vârstă și nu se va întâmpla! Și el are 48 de ani, nu suntem la prima tinerețe.
Dată fiind situația în care mă aflam, cu tot contextul, a fost o surpriză superbă! Am plănuit copilul, ni l-am dorit foarte mult, dar am fost surprinși că s-a întâmplat! Nu îți iese tot timpul!”, a spus vedeta pentru ego.ro.
Deși mama vedetei și-a pierdut viața în decembrie 2023, Laura Cosoi simte că aceasta mereu este cu ea de când a rămas însărcinată. Datorită acestui lucru, actrița reușește să fie bine pentru cele trei fiice pe care le are deja.
“Mi se pare că mama e în continuare cu mine! Nu mi se pare că nu mai este când vorbesc de ea! Atunci, mi se pare că acest copil îmi dă energia de care am nevoie ca să pot să fiu în regulă și pentru celelalte fetițe!”, a mai spus Laura Cosoi.