Recunoscută ca fiind o mare fană a formației din Bănie, Lia Olguța Vasilescu nu a ratat ocazia de a urmări meciul echipei câștigat cu FCSB, 1-0, și a avut o postare sugestivă la finalul confruntării.
Universitatea Craiova a reușit o victorie importantă în Bănie, cu FCSB, campioana din sezonul trecut, după un gol marcat în prima parte a confruntării de către Assad Al-Hamlawy, atacantul din Palestina. Duelul a fost privit la televizor și de către Lia Olguța Vasilescu, cea care este primarul Craiovei și mare fană a echipei oltene.
Aceasta a postat o imagine sugestivă la finalul confruntării, cu un televizor dat pe Digi Sport, acolo unde vorbea Gigi Becali. Olguța a pus un emoticon ce simbolizează satisfacția și bucuria pentru cele văzute. Patronul echipei FCSB a recunoscut că trupa condusă de Filipe Coelho a fost superioară celei bucureștene. „Craiova e de departe cea mai puternică”, stătea scris pe ecranul emisiunii pe care Olguța Vasilescu o urmărea.
Patronul FCSB-ului, Gigi Becali, a fost fair-play și a recunoscut că echipa sa a meritat să piardă partida prin prisma jocului prestat. Omul de afaceri a lăudat-o pe Universitatea Craiova, despre care a spus că este cea mai bună din SuperLiga.
„Sunt mai puternici, mai valoroși decât noi. Puteai să iei un punct. Dar s-a văzut de la început că sunt mai puternici și mai valoroși decât noi. Ei făceau posesie, noi jucam minge lungă. Dacă nu e Tănase, nu ai cum să câștigi meciuri. Olaru ăsta e, el aleargă. Sunt mai valoroși decât noi și cu asta basta.
Campionatul nu mai poți la 7 puncte distanță. Acum ne-am resemnat, ce o fi, o fi. E greu să te bați cu Craiova, e prea puternică echipă, cea mai puternică, de departe”, a declarat Gigi Becali la finalul partidei.