Ștefan Baiaram (22 de ani) este unul dintre fotbaliștii de la Universitatea Craiova care pot beneficia de pe urma plecării lui Mirel Rădoi (44 de ani). Cei doi au avut o relație tensionată pe perioada întregului mandat al tehnicianului.
Gică Craioveanu vede cu ochi buni plecarea lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova. Fostul mare atacant al Băniei e de părere că fotbaliști precum Ștefan Baiaram au acum ocazia să strălucească. Craioveanu îl cunoaște pe Baiaram de când era copil și crede că vedeta oltenilor se va descătușa odată cu schimbarea antrenorului.
„Nu cred că se bucură nimeni. Baiaram poate nu va mai fi așa stresat ca până acum. S-a mai eliberat, e posibil. Și alți jucători care credeau că meritau să joace și nu au jucat. Baiaram e un caz special, aparte. Nici Mirel nu l-a gestionat bine pe Baiaram. Eu l-am cunoscut pe Baiaram de când era un copil, un mucos. Eu nu l-am auzit să vorbească urât, să înjure pe cineva. În ultimul timp s-a mai schimbat.
Eu cred că singurul lucru care i-a scăpat din mână a fost cazul Baiaram. N-a avut nicio problemă la Craiova. Mirel nu va povesti ce s-a întâmplat”, a declarat Gică Craioveanu, la Digi Sport.
Cu Rădoi la timonă, Baiaram a evoluat în acest sezon în 23 de meciuri în toate competițiile pentru Universitatea Craiova. În toată această perioadă, internaționalul român a marcat 7 goluri și a oferit 2 assist-uri. În ciuda cifrelor bune, Rădoi l-a lăsat la mai multe meciuri pe bancă pe Baiaram, cei doi fiind protagoniștii unor conflicte notorii.
FANATIK a dezvăluit în exclusivitate numele antrenorului străin care e pe lista lui Mihai Rotaru. Este vorba despre Sandro Perkovic, tehnicianul lui NOAH. Gică Craioveanu e de părere că un străin nu va avea succes în Bănie.
„Nu e o idee bună pentru că n-o să aibă rezultate. Nu sunt eu cel mai în măsură să decidă sau să opineze. Până se trezește acel domn în Bănie, în ‘Prazilia’, se termină campionatul.
Niciunul venit din afară nu a reușit la Craiova. Ișfan a costat 650.000 de euro și a dat jumătate de gol în doi ani. Să zicem Cicâldău. Asta cred eu, că nu va avea succes. Nu doar cred, sunt convins”, a mai spus Craioveanu, conform digisport.ro.