Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Cum a reacționat Viorel Moldovan, în direct, la întrebarea ”cum îți sună Balotelli la Rapid?”

Viorel Moldovan a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre posibilitatea ca atacantul Mario Balotelli să ajungă la Rapid în această iarnă.
25.12.2024 | 17:22
Cum a reactionat Viorel Moldovan in direct la intrebarea cum iti suna Balotelli la Rapid
Viorel Moldovan a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre posibilitatea ca atacantul Mario Balotelli să ajungă la Rapid în această iarnă. Sursă foto: beinsports.com
ADVERTISEMENT

Mario Balotelli a semnat în urmă cu 2 luni cu Genoa, însă a fost folosit extrem de puțin de antrenorul Patrick Vieira. În aceste condiții, s-a vehiculat varianta ca el să ajungă la Rapid, dar Viorel Moldovan nu a dorit să intre în detalii.

Cum vede Viorel Moldovan o posibilă venire a lui Balotelli la Rapid

Ținând cont de faptul că Dan Șucu a preluat de curând clubul din Serie A, Cristi Coste, moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, l-a întrebat pe președintele Rapidului cum vede un posibil transfer al atacantului italian în Giulești.

ADVERTISEMENT

”Haideți să nu ne pripim, să vedem ce se va întâmpla. E un mare atacant, un jucător cu o carte de vizită enormă, chiar dacă în ultimii ani este mai aproape de sfârșit decât de început. Vom vedea, nu știu ce va fi”, a declarat Viorel Moldovan, la FANATIK SUPERLIGA.

Mario Balotelli, în vârstă de 34 de ani, a semnat până la finalul sezonului cu Genoa, însă presa italiană a anunțat că are o clauză în contract care îi permite să plece înainte de finalul înțelegerii.

ADVERTISEMENT

La scurt timp după ce Balotelli și-a făcut debutul la noua sa echipă, Patrick Vieira a fost instalat în funcția de antrenor. A fost o veste proastă pentru atacantul italian, care a mai avut conflicte cu fostul internațional francez și când a jucat pentru Nice.

Aflat în dizgrațiile antrenorului, Balotelli a jucat foarte puțin la Genoa. El a prins doar 27 de minute în cele 4 meciuri cu Vieira pe bancă, iar la ultima partidă, remiza din deplasare cu AC Milan, scor 0-0, a rămas pe banca de rezerve.

ADVERTISEMENT

Moldovan râdea de Balotelli în 2023

Mario Balotelli a mai fost pe lista de achiziții a Rapidului și în vara anului 2023, după ce și-a încheiat contractul cu FC Sion, dar mutarea nu s-a realizat din cauza faptului că jucătorul ar fi cerut un milion de euro la semnătură.

La acel moment, Viorel Moldovan, care nu se afla în organigrama clubului din Giulești, a ironizat încercarea ”alb-vișiniilor” de a-l aduce la SuperMario. ”Dacă vine Balotelli aici vă garantez eu că nu va da 20 de goluri ca Dugandzic. El sigur va sta prin baruri.

ADVERTISEMENT

O să-i trebuiască scobitori să-și pună la ochi, să-și țină pleoapele deschise. Poate sunt eu prea dur. Cine știe, poate vine Balotelli și se distrează că nivelul de la noi nu e cine știe ce. Sunt fundași la 40 de ani care se distrează în prima ligă”, spunea Moldovan.

Vine Balotelli la Rapid?

ADVERTISEMENT
Tags: