News

Cum a reușit Bulgaria să tempereze pandemia de COVID-19! Diferențe evidente față de strategia României

08.04.2020 | 18:05
Cum a reusit Bulgaria sa tempereze pandemia de COVID19 Diferente evidente fata de strategia Romaniei
ADVERTISEMENT

Există o strategie clară prin care Bulgaria a reușit să tempereze pandemia de COVID-19! Vecinii noștri au înregistrat în ultimele 24 de ore doar 19 noi cazuri de coronavirus și un singur deces.

Cum a reușit Bulgaria să tempereze pandemia de COVID-19!

În tot acest timp, România arată că are probleme evidente și contabilizează cazuri de infectare cu duiumul, dar, din păcate și oameni morți.

ADVERTISEMENT

Cu o populaţie de aproape trei ori mai mică decât noi, Bulgaria are până acum 541 de cazuri, iar România 4761. De altfel, primul caz de coronavirus  a fost depistat în Bulgaria pe 8 martie. Se întâmpla la aproape două săptămâni după România.

Diferențe evidente față de strategia României

Trebuie specificat un detaliu foarte important. În acel moment, bulgarii erau în plină epidemie de gripă, drept pentru care mai multe școli erau închise și țara părea deja prăbușită din punct de vedere al sănătății.

ADVERTISEMENT

A urmat închiderea tuturor unităților şcolare odată cu declararea stării de urgenţă, pe 13 martie, la cinci zile după înregistrarea primului test pozitiv, când erau 23 de cazuri.

România avea să bifeze primul caz de Covid-19 pe 26 februarie. Şcolile au fost închise pe 11 martie, iar starea de urgenţă a fost decretată pe 16 martie, când erau 158 de cazuri.

ADVERTISEMENT

Culmea, măsurile luate în cadrul stării de urgenţă în cele două state au fost asemănătoare. Ambele state au mers pe interzicerea evenimentelor la care ar fi putut participa un număr mare de persoane.

A fost introdusă munca de la domiciliu în toate situaţiile în care acest lucru era posibil și s-au aplicat măsuri de distanţare socială imediată.

ADVERTISEMENT

Pe 17 martie, Bulgaria detectează un focar de COVID-19 în staţiunea montană Bansko. Oraşul întră imediat în carantină, nimeni nu poate intra şi ieşi din oraş fără să fie locuitor al oraşului, să fie nevoit să se deplaseze pentru a-şi exercita munca sau din raţiuni medicale. Trei zile mai târziu erau închise toate oraşele reşedinţă de judeţ.

Din păcate, România a aşteptat ca la Suceava să fie aproape 600 de cazuri de COVID-19 pentru a pune în carantină oraşul şi opt comune limitrofe, pe 30 martie.

Diferențele se văd însă în gestionarea cazurilor depistate. În 13 martie, când a fost declarată starea de urgenţă în Bulgaria, spitalizarea a fost obligatorie doar pentru anumite grupe de pacienţi. Vorbim cu precădere de persoanele cu vârsta mai mare de 60 de ani, de cei cu boli cronice sau imunitate scăzută.

Tot la spital rămâneau și cazurile grave sau bolnavii care nu puteau fi izolaţi la domiciliu. Atenție! Pozitivii, dar fără simptome sau cu simptome uşoare au fost trataţi la domiciliu, cu obligaţia izolării timp de 28 de zile.

În tot acest timp, România a continuat să spitalizeze toate cazurile de COVID-19, iar pacienţii au fost externaţi numai după negativarea testelor. A urmat infectarea cadrelor medicale și răspândirea cu ușurință a unui virus care deja face ravagii.

 

ADVERTISEMENT