News

Cum a reușit Italia să controleze noul coronavirus, deși a fost primul focar din Europa! Ce reguli au impus italienii

29.07.2020 | 11:40
Cum a reusit Italia sa controleze noul coronavirus desi a fost primul focar din Europa Ce reguli au impus italienii
ADVERTISEMENT

Italia este una din țările care sunt lăudate acum pentru măsurile luate în pandemia de COVID-19. Lunile martie și aprilie au fost crunte pentru peninsulari, care au ajuns la 30.000 de decese la început de mai. 

Însă, după ce a trecut acest val devastator, Italia a reușit să controleze noul coronavirus. Deși unele dintre țările vecine au la orizont noi măsuri de carantinare, italienii au reușit să evite o nouă creștere a infecțiilor. Cel puțin până acum.

ADVERTISEMENT

Printre motivele pentru care italienii au reușit să evite o nouă creștere, o bună supraveghere și anchetele epidemiologice. În plus, populația respectă strict regulile de siguranță, cu mulți oameni care poartă mască și în exterior, deși nu este neapărat.

Cum a reușit Italia să controleze noul coronavirus, deși a fost primul focar din Europa!

Pe data de 4 mai, Italia a început să relaxeze restricțiile, iar atunci au fost raportate 1200 de cazuri noi pe zi. De la 1 iulie, numărul de cazuri zilnice a stagnat, cele mai multe fiind 306 cazuri pe 23 iulie și a cunoscut un minim marți, cu 181 de cazuri. Au fost descoperite mici focare în unele zone ale țării, dar acestea au fost puse pe seama infecțiilor celor veniți din străinătate.

ADVERTISEMENT

Asta în timp ce Spania, Franța, Germania și Belgia ar putea lua noi măsuri de carantinare, în condițiile în care numărul de cazuri este în creștere. O situație similară este și în România, țară care are peste 1000 de infectări în fiecare zi în ultimele 7 zile.

Walter Ricciardi, unul dintre consilierii Ministrului Sănătății din Italia spunea: “Am fost atenți. Nu am vrut să deschidem școli, așa cum s-a întâmplat în Franța. Am fost atenți vis-a-vis de anchetele epidemiologice și am reușit să menținem un lanț bun de coordonare pentru a limita focarele”

ADVERTISEMENT

“Situația internațională rămâne îngrijorătoare și ceea ce se întâmplă în țările de lângă noi ne obligă să fim prudenți”

Situația din afara granițelor Italiei este motivul pentru care premierul Giuseppe Conte a decis ca starea de urgență să fie prelungită până în luna octombrie, deși se înregistrează o scădere a numărului de infecții. Asta înseamnă că premierul va avea posibilitatea de a impune carantină sau orice alte măsuri fără aprobarea Parlamentului:

“Contagiunea a scăzut, dar cifrele arată că virusul continuă să circule, având în vedere faptul că au apărut unele focare la nivel local, care au fost identificate și controlate. Situația internațională rămâne îngrijorătoare și ceea ce se întâmplă în țările de lângă noi ne obligă să fim prudenți”, a spus Conte.

ADVERTISEMENT

“Dacă analizăm datele, 90% dintre italieni poartă mască”

Italienii au deschis terasele și plajele, însă un lucru de remarcat este că ei păstrează distanța socială și poartă măști, unii chiar și la plajă. Liderii regionali au acționat pentru respectarea acestor reguli. Oamenii care nu au măști în spațiile închise riscă 1000 de euro, în timp ce alții care nu se supun procedurilor de carantinare în Veneto riscă pușcăria.

“Italienii iau această problemă foarte în serios. Dacă analizăm datele, 90% dintre italieni poartă mască. Procentul este printre cele mai mari din lume. Reacționăm bine pentru că ne comportăm bine. Așa că, cel puțin acum, avem succes și cel mai important este să continuăm să fim atenți, mai ales la cazurile importate”, a spus consilierul Walter Ricciardi.

Italia a interzis accesul în țară din 16 țări în care virusul este în expansiune, printre ele fiind: Bangladesh, Brazilia, Chile, Peru sau Kuwait, iar de săptămâna trecută pentru cetățenii din România și Bulgaria carantina de 14 zile la venirea în țară este obligatorie. Regula carantinei este deja activă pentru țările care nu sunt în UE sau Schengen.

  • 246,488 de cazuri a înregistrat Italia
  • 35,123 de decese din cauza COVID-19 au fost în Italia
  • 198,756 de pacienți italieni s-au vindecat de coronavirus

 

ADVERTISEMENT