Se pare că 2.800 de membri Hezbollah au fost răniți în explozii, alături de mulți civili, în timp ce 12 oameni au murit. Mossad a reușit această lovitură de geniu împotriva dușmanului la câteva luni după ce liderul Hezbollah le cerea tuturor ”luptătorilor” săi să renunțe la telefoanele mobile și să își cumpere pagere.
Se pare că Mossadul a ajuns până la sursă atunci când a aflat de unde își primeau teroriștii pagerele. Au compromis producția și au introdus o cantitate mică de explozibil în ele, cu multe luni ca acestea să fie importate în Liban. Cu toate acestea, partenerii care au livrat marfa știau prea bine unde trebuie să ajungă aceasta, iar victimele erau sigure.
”Mossadul a injectat o placă în interiorul dispozitivului, conținând material exploziv, care primește un cod. Este foarte greu de detectat prin orice fel de orice mijloace. Prin niciun fel de dispozitiv sau scaner”, a explicat o sursă de securitate libaneză, conform CNN. Pagerele au fost comandate se pare de la o companie din Taiwan, Gold Apollo.
Cu toate acestea, directorii companiei spun că dispozitivele au fost fabricate și vândute sub licență de compania BAC Consulting din Budapesta, Ungaria. Elijah Magnier, analist de risc politic la Bruxelles, a discutat deja cu luptătorii Hezbollah care erau responsabili să examineze dispozitivele care nu au explodat.
Martorii care au supraviețuit exploziei spun că pagerele au primit un mesaj de eroare codificat, care le-a făcut să vibreze și să sune timp de 10 secunde. Când utilizatorul a apăsat butonul pentru a anula alerta, probabil deranjat de zgomot, pagerul a fost detonat. Mecanismul a fost conceput ca dispozitivul să se afle în mâna utilizatorului și să provoace daune mari.
Conform unor oficiali americani citați de New York Times, pagerele celor dein Hezbollah, comandate de la Gold Apollo din Taiwan, au fost modificate înainte de a ajunge în Liban. Majoritatea erau modelul AR924, iar materialul exploziv de 20-50 grame a fost pus atent lângă baterie. Mai mult, pagerele aveau un comutator care putea să le declanșeze de la distanță.
Se pare că au fost afectați de explozii inclusiv teroriști Hezbollah din Siria și Iran, pentru că această grupare și-a trimis pagerele în mai multe zone ale lumii. Operațiunea pusă la cale de Mossad și IDF reprezintă, conform experților, o breșă de securitate fără precedent pentru Hezbollah. În mod natural, cei de la Hezbollah alături de Iran au promis răzbunare și ajutor pentru Hamas.
Pe lista morților se numără două copile de 8 și 10 ani, victime colaterale, precum și fiul unui parlamentar libanez. Între timp, Iranul a transmis că ambasadorul său în Liban, Mojtaba Amani, a suferit răni la față și la mână. Inițial, libanezii credeau că un atac cibernetic israelian a provocat supraîncălzirea bateriilor, care pot arde la peste 500 de grade Celsius.
În realitate s-a dovedit că Israelul deține controlul în zonă și i-a pus serios pe gânduri pe cei considerați dușmani ai țării, care acum se vor simți asemeni unor hamsteri pe roată. ”Dimensiunea exploziei este similară cu cea cauzată de orice detonator electric sau de unul care încorporează o încărcătură extrem de mică, puternic explozivă”, a declarat și Sean Moorhouse, fost ofițer al armatei britanice și expert în eliminarea explozivilor.