News

Cum a reușit preotul din Iași să-i sucească mințile enoriașei măritate. ”Am început să vorbim la spovedanie. Îmi plăceau ochii lui albaștri și cum arăta”

Noi detalii în urma aventurii pe care a avut-o preotul de la Iași cu enoriașa măritată. Cum a reușit părintele să-i sucească mințile și să o cucerească pe femeie
29.07.2022 | 11:53
Cum a reusit preotul din Iasi sai suceasca mintile enoriasei maritate Am inceput sa vorbim la spovedanie Imi placeau ochii lui albastri si cum arata
Cum a reușit preotul din Iași să intre în sufletul enoriașei măritate. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Au apărut noi informații despre aventura pe care a avut-o preotul Bogdan Orzetic din Iași cu o enoriașă măritată. Părintele, paroh al Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Scobâlţeni a fost prins chiar de soțul încornorat. În vârstă de 46 de ani, acesta nu a ezitat o clipă și s-a lăsat ispitit de femeia care avea cu 20 de ani mai puțin.

Cum a cucerit-o preotul din Iași pe enoriașa căsătorită

La câteva zile distanță, tânăra a mărturisit totul și a explicat și cum a fost posibilă o asemenea poveste de dragoste interzisă. Femeia a transmis că primele scântei au apărut chiar în timpul spovedaniei, acolo unde părintele a solicitat câteva detalii aparte.

ADVERTISEMENT

”Eu am început să vorbesc cu el la spovedanie… Atunci m-a întrebat cum sunt cu soțul meu, dacă avem relații, ce facem, cum facem… Nu știu de ce, dar i-am spus… Îmi plăcea, așa, să vorbesc cu el, să-i povestesc, vedeam că-i place

Vorbeam la telefon cu el și la fel îi povesteam ce făceam cu soțul seara… După ne-am mai întâlnit. Mie îmi plăceau ochii lui albaștri și cum arată, așa… A fost ca o joacă. Popa îmi spunea că nu mai face lucruri cu preoteasa și cam asta a fost… Ne-am întâlnit și… s-a ajuns unde s-a ajuns”, a povestit Alexandra pentru bzi.ro

ADVERTISEMENT

Nu s-a terminat deloc bine pentru femeie. Când a aflat ce se întâmplă, soțul acesteia a bătut-o nu mai puțin de trei zile și trei nopți. Culmea, tot atunci a apărut și ideea de a-i solicita bani preotului. 20 de mii de euro a vrut inițial soțul încornorat.

”Eu nu știu de ce m-a bătut, eu am recunoscut că am fost cu popa. Cred că soțului a început să-i placă să mă bată, mă gândesc…Nu știu ce să mai zic. Oricum, m-a bătut rău, eram plină de vânătăi, chiar și acum mai am.

ADVERTISEMENT

El mi-a spus că trebuie să sufăr și eu cum a suferit el atunci când a aflat că îl înșel cu popa”,  a mai zis tânăra.

În cele din urmă, femeia a mers direct la poliţie, acolo unde a depus o plângere. Mai mult decât atât, aceasta a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva soţului violent.

ADVERTISEMENT

De remarcat că bărbatul a și fost arestat preventiv la finalul săptămânii trecute.

Tags: