Sport

Cum a reușit Răzvan Lucescu să dea lovitura la PAOK Salonic. Mutările prin care a transformat echipa

Al doilea mandat al lui Răzvan Lucescu la PAOK s-a încheiat după patru ani. Românul, care a venit pentru prima dată pe Toumba în 2017, va rămâne una dintre legendele celor 100 de ani de istorie ai clubului din Salonic
19.06.2026 | 15:28
Cum a reusit Razvan Lucescu sa dea lovitura la PAOK Salonic Mutarile prin care a transformat echipa
Cum a reușit Răzvan Lucescu să dea lovitura la PAOK Salonic. Mutările prin care a transformat echipa. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Răzvan Lucescu (57 de ani) mai avea contract până în 2027 cu PAOK, dar a ales să se despartă de gruparea de pe Toumba. Antrenorul român este cel mai performant tehnician din istoria modernă a clubului patronat de Ivan Savvidis (67 de ani). Oligarhul rus ales deja înlocuitorul lui Lucescu.

A plecat legenda lui PAOK! Răzvan Lucescu a luat titlul după 34 de ani de secetă

Pe 20 aprilie 2026, PAOK Salonic a sărbătorit centenarul. În cei 100 ani de istorie a clubului de pe Toumba s-au câștigat doar patru campionate. Dintre acestea, două au fost câștigate cu Răzvan Lucescu antrenor. Lucescu Jr. a ajuns pe banca lui PAOK în vara lui 2017, după ce impresionase deja în Grecia. Între 2014 și 2017, fostul selecționer a pregătit-o pe Xanthi, cu care a jucat o finală de Cupa Greciei.

ADVERTISEMENT

Înainte ca Răzvan Lucescu să ajungă la PAOK, clubul de pe Toumba nu mai câștigase titlul din 1985. Alb-negrii au dat lovitura în al doilea sezon cu Lucescu antrenor, 2018-2019. A fost stagiunea în care alb-negrii au cucerit al treilea campionat din istorie, după ce au terminat pe locul 1, cu 80 de puncte, la cinci lungimi de Olympiacos.

PAOK nu doar că a luat titlul, dar în acel sezon a făcut și primul și singurul event din istorie. Gruparea din Salonic a câștigat Cupa Greciei după o finală cu AEK, scor 1-0. A fost momentul în care nu a mai fost niciun dubiu că PAOK e una dintre echipele mari ale Greciei, care poate ține piept oricând celor trei forțe din Atena: Olympiacos, AEK și Panathinaikos.

ADVERTISEMENT

Ce a schimbat Lucescu după campionatul „furat” cu un an în urmă.

Triumful lui PAOK de la finalul sezonului 2018-2019 a fost cu atât mai dulce cu cât, cu un an în urmă, echipa lui Răzvan Lucescu s-a simțit „furată”. A terminat pe locul 2, la șase puncte în spatele campioanei AEK. În acea stagiune, PAOK nu a pierdut titlul pe teren, ci la comisii. Comisia de Disciplină a decis ca alb-negrii să piardă la masa verde partidele cu Olympiakos și AEK Atena, exact contracandidatele directe. O consolare a fost victoria din finala Cupei Greciei, când PAOK a învins-o pe AEK cu 2-0.

ADVERTISEMENT

Pentru a răzbuna înfrângerea și pentru a nu exista niciun dubiu în privința campioanei, Răzvan Lucescu a făcut schimbări importante în cadrul lotului încă din vara lui 2018. PAOK a investit în transferuri 5,7 milioane de euro în două transferuri, Leo Jaba și Chuba Akpom. În acea perioadă de mercato, la PAOK au venit șapte fotbaliști, printre care și Alin Toșca, împrumutat de la Betis. Tot atunci, Răzvan a renunțat la mai mulți jucători importanți, printre care Djalma, Marin Leovac, Erik Sabo, Jairo și Pedro Henrique, pentru care clubul a încasat 1,75 milioane de euro. Revoluția a continuat și în pauza competițională. În iarnă, PAOK l-a vândut pe Alkeksandar Prijovic la Al-Ittihad pentru 10 milioane de euro, dintre care aproape 7 milioane au fost cheltuite pe Sverrir Ingi Ingason, Karol Swiderski și Dimitrios Meliopoulos.

ADVERTISEMENT

A plecat să ia Liga Campionilor Asiei și s-a întors pentru un nou titlu în Grecia

După titlul câștigat în 2019, Răzvan Lucescu a plecat în Arabia Saudită pentru a scrie istorie și la Al-Hilal, cu care a cucerit Liga Campionilor Asiei. După doi ani, românul a revenit la Salonic și a scris o nouă pagină din istoria grupării de pe Toumba. În sezonul 2023-2024, PAOK a repetat isprava din 2018 și a câștigat campionatul Greciei într-un mod dramatic. Marea perdantă a fost tot AEK Atena, care a pierdut titlul la un punct în fața echipei lui Răzvan Lucescu.

Cu Răzvan Lucescu la timonă, PAOK a devenit o echipă importantă și în Europa. Alb-negrii au ajuns de două ori în play-off-ul Europa League (2024-2025, 2025-2026) și de două ori în sferturile Conference League (2021-2022, 2023–2024). Despărțirea de PAOK marchează așadar finalul unei ere pentru clubul care a împlinit 100 de ani de existență. Răzvan Lucescu va rămâne, fără niciun dubiu, una dintre legendele clubului de pe Toumba și unul dintre cei mai apreciați antrenori care au trecut vreodată prin Salonic.

ADVERTISEMENT
  • 4 trofee a câștigat Răzvan Lucescu la PAOK Salonic, 2 campionate și 2 Cupe ale Greciei
  • 4 titluri de campioană are PAOK în toată istoria de 100 de ani