Sport

Cum a reușit Ștefan Baiaram să o surprindă pe iubita sa! ”Prințesa războinică” n-a mai rezistat și a postat imaginile pe internet. Video

Gestul făcut de Ștefan Baiaram pentru partenera sa, după meciul Universitatea Craiova - Rapid 2-2. Cristina Răduț a împărtășit totul cu cei din spațiul virtual.
04.11.2025 | 06:30
Cum a reusit Stefan Baiaram sa o surprinda pe iubita sa Printesa razboinica na mai rezistat si a postat imaginile pe internet Video
Gestul făcut de Ștefan Baiaram pentru iubita sa, Cristina Răduț. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Ștefan Baiaram nu a reușit să marcheze în partida disputată pe Ion Oblemenco împotriva celor de la Rapid, însă a luat atitudine următoarea zi. Cum a reușit jucătorul de la Universitatea Craiova să o surprindă pe iubita sa, supranumită drept ”Prințesa războinică”.

Ștefan Baiaram, gest impresionant pentru partenera sa, Cristina Răduț

În partida Universitatea Craiova – Rapid 2-2, Ștefan Baiaram a fost titular, însă a fost înlocuit în minutul 70 cu Steven Nsimba (29 de ani). Fotbalistul în vârstă de 22 de ani a avut o evoluție bună, deși nu a reușit să dea niciun gol.

ADVERTISEMENT

Pe parcursul meciului au marcat pentru olteni Adrian Rus (minutul 29) și Steven Nsimba (90+9, penalty). Tobias Christensen (16) și Lars Kramer (74) sunt jucătorii care au punctat pentru echipa din Giulești.

Cu toate că scorul a fost la egalitate, jucătorul din Bănie a avut o stare bună a doua zi. A făcut un gest impresionant pentru partenera sa de viață, Cristina Răduț. Frumoasa blondină este o celebră luptătoare de kickbox.

ADVERTISEMENT

Tânăra care se pregătește să devină avocat, supranumită ”Prințesa Războinică”, a fost luată prin surprindere de Ștefan Baiaram. Fotbalistul de la Universitatea Craiova i-a făcut o surpriză uriașă pe care nu a ținut-o numai pentru sine.

ADVERTISEMENT

A rămas impresionată de faptul că sportivul i-a pregătit masa de prânz. Cu această ocazie, a realizat o filmare în care apare îmbrăcată în pijamale, dar cu un zâmbet larg pe chip. Clipul a fost distribuit pe Instagram și pe TikTok.

„Astăzi s-a trezit înaintea mea și a pregătit masa”, a scris Cristina Răduț, pe rețelele de socializare. „Omul meu bun”, a completat blondina în descrierea videoclipului din social media, unde a primit numeroase comentarii.

ADVERTISEMENT
@cristinaradut8

Omul meu bun…🥺🫶🏼❤️‍🔥

♬ original sound – Andia

Reacțiile oamenilor după fapta lui Ștefan Baiaram

„Dacă ar juca precum e de gospodar”, „În prima repriză mediocru și în a doua a fost catastrofă”, „Și eu aș face la fel în locul lui, riscurile sunt prea dureroase”, „Dacă ar avea și șut puternic ar fi perfect”.

„Fotbalistul foarte foarte bun, iubit foarte foarte bun. Jucătorul meu preferat”, sunt o mică parte dintre mesajele primite de Cristina Răduț legat de filmarea în care apare alături de iubitul ei, Ștefan Baiaram.

În altă ordine de idei, sportiva luptă în Dynamite Fighting show. Conform site-ului oficial al competiției, luptătoarea din Craiova are mai multe victorii și un egal în această promoție de kickboxing. Are 55 de kg și 165 cm.

Iubita lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova este o tânără activă pe social media. Pe Instagram este urmărită de peste 43.400 de fani, având o comunitate pentru care postează frecvent imagini din vacanțe sau de pe stadion, unde îl susține pe fotbalist.

În schimb, Ștefan Baiaram a căzut la pace cu Mirel Rădoi, după ce a vrut să-i returneze ceasul de 18.000 de euro primit cadou. Sportivul de 22 de ani nu a acceptat decizia de a nu fi titular într-un meci, însă ulterior lucrurile între cei doi s-au reparat.