Fotbal international

Cum a revoluţionat-o Monchi pe Sevilla, adversara lui CFR Cluj în Europa League! Are pe radar 18.000 de fotbalişti şi a adus peste 600.000.000 de euro la club + paşii pentru realizarea unui transfer

09.02.2020 | 13:02
Cum a revolutionato Monchi pe Sevilla adversara lui CFR Cluj in Europa League Are pe radar 18000 de fotbalisti si a adus peste 600000000 de euro la club  pasii pentru realizarea unui transfer
ADVERTISEMENT

Sevilla este adversara lui CFR Cluj în 16-imile de finală din Europa League, iar spaniolii au o armă puternică tocmai în conducerea clubului. Monchi este directorul sportiv al clubului de pe “Ramon Sanchez Pizjuan” din 2000 şi a reuşit să revoluţioneze echipa care a câştigat şase trofee europene în 14 ani. FANATIK îţi prezintă modul prin care fostul fotbalist transferă jucători.

Monchi, creierul din spatele ascensiunii Sevillei, adversara lui CFR Cluj în Europa League

Ramon Rodriguez Verdejo sau Monchi, aşa cum este cunoscut în fotbalul mondial, este un produs al centrului de copii şi juniori al Sevillei, adversara lui CFR Cluj în Europa League. Ca fotbalist, oficialul spaniol, nu a avut prea mari reuşite, fiind portarul andaluzilor în perioada 1990-1999.

ADVERTISEMENT

La scurt timp după ce s-a retras, Monchi a fost numit director sportiv al Sevillei şi a primit două obiectiv clare din partea conducerii clubului: să dezvolte academia clubului şi să implementeze un sistem vast de scouting pentru Spania şi străinătate.

Rezultatele s-au văzut imediat, iar la Sevilla au apărut Diego Capel, Alberto Moreno, Jesus Navas, Sergio Ramos, Antonio Puerta sau Jose Antonio Reyes, toţi “absolvenţi” ai centrului de copii şi juniori. În plus, cu ajutorul celor peste 700 de scouteri, andaluzii i-au transferat pe Adriano, Dan Alves, Julio Baptista sau Ivan Rakitic.

ADVERTISEMENT
  • 24 aprilie 2017 – 8 martie 2019 a fost perioada petrecută de Monchi la AS Roma

Care sunt paşii prin care Monchi transferă fotbalişti la Sevilla

După ce a pus la punct sistemul de scouting, Monchi a creat un departament de inteligenţă artificală la Sevilla, denumit Machine Learning and Big Data. Cu ajutorul acestuia, clubul de pe “Ramon Sanchez Pizjuan” poate urmări profilele a peste 18.000 de fotbalişti din întreaga lume.

Recent, Monchi a explicat paşii pentru realizarea unui transfer la Sevilla în cadrul galei Football Data International. “Big Data este viitorul fotbalului. Reduce riscul unui transfer eşuat şi ne ajută să luăm cele mai bune decizii”, spunea directorul sportiv al Sevillei.

ADVERTISEMENT

Pasul 1: Cu ajutorul sistemului, Sevilla monitorizează datele a peste 18.000 de fotbalişti din întreaga lume. Principalele aspecte urmărite de Monchi sunt nivelul fotbalistic şi preţul, care trebuie să fie unul cât mai decent.

Pasul 2: Monchi şi antrenorul echipei aleg postul pe care Sevilla are nevoie de întăriri. Pentru un anumit post, sistemul reduce numărul fotbaliştilor care trebuie luaţi în considerare de la 18.000 la 2.000.

ADVERTISEMENT

Pasul 3: Monchi şi antrenorul echipei încep să creioneze portretul viitorului transfer şi sunt căutate caracteristici specifice pentru integrarea în sistemul Sevillei. Din 2.000 de candidaţi, numărul se reduce la 500.

  • 633.280.000 de euro a încasat Sevilla de pe transferuri în timpul celor două mandate ale lui Monchi ca director sportiv

Pasul 4: Obiectivul final pentru Sevilla este să scadă numărul de posibili viitori fotbalişti de la 500 la 30, iar pentru acest pas sunt folosite mai multe criterii. Printre acestea se numără vârsta, disponibiltatea de a juca pe mai multe posturi sau starea fizică.

Pasul 5: Decizia finală se ia după analizarea preţului de transfer şi în urma unei analize atente asupra fotbalistului, moment în care scouterii intră în acţiune. “Încercăm să facem tot posibilul pentru a reduce erorile umane şi să mărim gradul de obiectivitate atunci când decidem să aducem un jucător nou”, a explicat Monchi.

“CFR are o echipă puternică, cu jucători importanți, precum Djokovic, Omrani, Arlauskis, dar, din punctul meu de vedere forța lor este grupul. Sunt o echipă unită. Nu am crezut şi nu cred în niciun moment că deja suntem calificați” – Monchi după tragerea la sorţi pentru 16-imile Europa League

Cele mai bune afaceri făcute de Monchi la Sevilla

  • Wissam Ben Yedder – transferat de la Toulouse (9.500.000 de euro) şi vândut la AS Monaco (40.000.000 de euro)
  • Clement Lenglet – transferat de la Nancy (5.400.000 de euro) şi vândut la Barcelona (35.900.000 de euro)
  • Dani Alves – transferat de la Bahia (1.100.000 de euro) şi vândut la Barcelona (35.500.000 de euro)
  • Jose Antonio Reyes – produs al centrului de copii şi juniori al Sevillei şi vândut la Real Madrid (27.000.000 de euro)
  • Julio Baptista – transferat de la Sao Paulo (3.500.000 de euro) şi vândut la Real Madrid (20.000.000 de euro)
  • Jesus Navas – produs al centrului de copii şi juniori al Sevillei şi vândut la Manchester City (20.000.000 de euro)
  • Geoffrey Kondogbia – transferat de la Lens (4.000.000 de euro) şi vândut la AS Monaco (20.000.000 de euro)
  • Ivan Rakitic – transferat de la Schalke (2.500.000 de euro) şi vândut la Barcelona (18.000.000 de euro)
  • Seydou Keita – transferat de la Lens (4.000.000 de euro) şi vândut la Barcelona (14.000.000 de euro)
ADVERTISEMENT