Fotbal intern

Cum a îngropat Niculae scandalul. “Faceţi-vă voi primele!”

Conducerea Astrei Giurgiu a reuşit să rezolve momentan problemele legate de plata primelor pentru jucătorii lui Edi Iordănescu.
22.03.2018 | 12:46
Cum a ingropat Niculae scandalul Facetiva voi primele
ADVERTISEMENT

Vestiarul Astrei Giurgiu a stat pe un butoi de pulbere după partida pierdută de trupa lui Edi Iordănescu la Craiova, scor 1-0. Nemulţumit de jocul echipei echipei sale, Ioan Niculae, patronul giurgiuvenilor, a făcut scandal, iar ulterior i-a anunţat pe jucători că nu le va mai achita primele pentru calificarea în play-off. Această decizie l-a enervat teribil pe Edi Iordănescu, cel care a fost la un pas să părăsească banca tehnică a fostei campioane a României.

Însă, după câteva zile de situaţie încordată la echipă, pentru moment, Ioan Niculae şi Edi Iordănescu au reglat lucrurile. Preşedintele Astrei, Dan Coman, a dezvăluit pentru FANATIK.RO care au fost discuţiile dintre patron şi antrenor, dar şi ce decizie a fost luată în legătură cu plata primelor.

ADVERTISEMENT

Acte adiţionale depuse la Ligă

Dani Coman este convins că de această dată lucrurile vor intra pe un făgaş normal. “După meciul de la Craiova au fost ceva probleme, dar toată lumea a fost supărată, nu doar patronul. Ioan Niculae şi Edi au avut câteva discuţii şi într-un final lucrurile s-au mai calmat. Patronul nostru vrea să jucăm mai ofensiv indiferent de situaţie. Nu mai doreşte să vadă un meci în care noi doar ne apărăm. Chiar dacă vom pierde noi vom încerca de acum să jucăm mult mai ofensiv, iar Edi Iordănescu este antrenorul de care noi avem nevoie.

S-au reglat problemele şi cu plata primelor. Eu am avut o discuţie cu jucătorii şi i-am rugat să îmi spună ei un plan pe care îl vor în legătură cu plata primelor. Eu i l-am prezentat apoi domnului Niculae , iar dânsul l-a acceptat. Am făcut acte adiţionale la contractele jucătorilor pe care le vom duce la LPF”, a spus Dani Coman.

ADVERTISEMENT

Edi: „La vară tragem linie. Ne strângem mâna sau…”

La rândul său, Edi Iordănescu, antrenorul giurgiuvenilor a vorbit şi el pentru FANATIK.RO despre situaţia de la Astra. “Sper ca jucătorii să fie apreciaţi şi respectaţi pentru munca şi rezultatele produse. Ne-am îndeplinit obiectivul, de fapt l-am depăşit pentru că noi am avut obiectiv reconstrucţia , nu play-off-ul. Eu am cultivat şi întreţinut acest obiectiv în vestiar, chiar dacă la început am fost şi singurul care credeam în el . A fost ambiţia mea. Până la urmă ne-a ieşit . Am intrat de pe locul 4 în play-off, imediat după cele 3 echipe cu investiţii de milioane. De acum nu putem decât să creştem aceşti jucători foarte tineri în jocuri la cel mai înalt nivel ale competiţiei. Din vară tragem linie şi vedem. Dacă vom avea echilibru financiar şi condiţii pentru performanţă e posibil să fie continuitate, daca nu, nu e problemă, găsim un mod civilizat să ne strângem mâna şi să ne mulţumim reciproc, iar fiecare merge pe drumul lui. Însă până în vară mai e mult. Două luni în fotbal înseamnă foarte mult”, a spus Edi Iordănescu.