Sport

Cum a salvat-o Ion Iliescu pe Steaua de la faliment. Dezvăluiri neștiute despre felul în care fostul președinte s-a implicat în sport

Ion Iliescu, fostul președinte al României decedat marți, 5 august 2025 la vârsta de 95 de ani, a avut anumite legături și cu fotbalul din țara noastră
05.08.2025 | 18:51
Cum a salvato Ion Iliescu pe Steaua de la faliment Dezvaluiri nestiute despre felul in care fostul presedinte sa implicat in sport
Ion Iliescu alături de sigla celor de la Steaua. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Ion Iliescu a murit marți, 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, unde fusese internat în regim de urgență încă de pe data de 9 iunie la secția de Terapie Intensivă.

Cum a intervenit Ion Iliescu, fostul președinte al României decedat la 95 de ani, pentru ca Steaua să fie salvată de la faliment și implicit de la dizolvare

În lumina acestui eveniment au ieșit din nou la iveală în spațiul public anumite momente în care fostul președinte al României s-a implicat direct și în sportul din țara noastră, în special în fotbal, în momente extrem de delicate.

ADVERTISEMENT

Ca de exemplu, la începutul anilor 2000, atunci când CSA Steaua se afla în pragul falimentului, având conturile blocate și fiind deci în incapacitate de a-și desfășura activitatea în condiții normale, problemele de această natură începând chiar din anii ’90.

La acel moment, mai exact în ianuarie 2002, Tribunalul București chiar se pronunțase în sensul dizolvării întregului club din Ghencea, deci cu impact asupra tuturor secțiilor, doar că decizia nu apucase încă să fie redactată.

ADVERTISEMENT

Dezvăluirile făcute de Laurențiu Roșu, fostul comandat de la CSA

Atunci, Laurențiu Roșu, comandantul Clubului Sportiv al Armatei la acea vreme, a intervenit pentru rezolvarea situației chiar pe lângă Ion Iliescu, președinte în funcție, adică inclusiv președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar acesta, prin consilierii lui, l-a asigurat ulterior că nu se va ajunge la acel deznodământ, chestiune care ulterior a și fost transpusă în realitate.

ADVERTISEMENT

Aceste dezvăluiri au fost făcute chiar de către Laurențiu Roșu în urmă cu ceva timp, în cartea scrisă de el, intitulată „Clubul din inima mea – CSA Steaua București”, după cum urmează:

ADVERTISEMENT

„M-am întâlnit cu Iliescu, ca președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. I-am spus că pe data de 10 ianuarie 2002 Tribunalul București s-a pronunțat printr-o sentință, neredactată încă, pentru dizolvarea CSA Steaua.

Și că Ministerul Apărării Naționale consideră că prin această decizie instanța a fost abilitată să se pronunțe cu privire la desființarea unei unități militare, ceea ce creează un precedent deosebit de periculos în materie judecătorească, cu încălcarea evidentă a principiului separației puterilor în stat!

ADVERTISEMENT

Juriștii lui Ion Iliescu, de la Cotroceni, au confirmat că Steaua nu poate fi dizolvată, din moment ce are indicativ de unitate militară. Doar CSAT putea să desființeze unități militare, nu un judecător!”.