Steaua şi Dinamo sunt marile rivale din fotbalul românesc şi echipele care se mândresc că nu au retrogradat niciodată. Fondate la finalul anilor ’40, totul cu ajutorul comuniştilor ajunşi la putere, cele două au avut un start modest în prima ligă. FANATIK îţi prezintă povestea unei fotografii care a ajutat FRF să o salveze pe Steaua de la retrogradare.
În prezent, Dinamo se află cu un picior şi jumătate în Liga 2, după ce Comitetul de Urgenţă al Federaţiei a anunţat datele pentru baraj, iar “câinii” nu mai au când să dispute meciurile restante. În urmă cu 72 de ani, FRF, condusă de politrucii veniţi pe tancuri de la Moscova, a scăpat-o pe Steaua de supliciul unui picaj în Divizia B.
Vara anului 1947 a adus înfiinţarea clubului ASA Bucureşti, redenumit mai târziu Steaua, iar echipa de fotbal a Ministerului Apărării a ajuns direct în prima ligă, luând locul lui Carmen Bucureşti. Sezonul 1947-1948 a fost unul de tranzaţie de la un campionat cu 16 echipe la unul cu 14, astfel că ultimele două clasate retrogradau direct, în timp ce locurile 11, 12, 13 şi 14 mergeau în baraj.
La finalul sezonului 1947-1948, ASA Bucureşti ocupa locul 14 şi mergea în barajul pentru rămânerea în Divizia A. Pe lângă cele patru echipe din prima ligă, la turneu mai participau cele patru formaţii câştigătoare ale seriilor din Divizia B.
Turneu de baraj s-a disputat în “Giuleşti”, iar primele patru clasate urmau să joace în Divizia A din sezonul viitor. După disputarea meciurilor, ASA Bucureşti era sub linie, întrecută de FC Ploieşti, astfel că “militarii” ajungeau în Divizia B. Totul se decisese în ultima etapă, când prahovenii au câştigat meciul cu Poli Timişoara, scor 3-2.
O zi mai târziu, ASA Bucureşti a contestat rezultatul meciului, motivul fiind acela că Poli Timişoara a marcat un gol valabil atunci când conducea cu 2-1. În memoriul depus la FRF, “militarii” aduceau ca probă o fotografie din revista “Stadion”, care cu greu putea să dovedească dacă golul fusese marcat regulamentar.
Ce se întâmplase? În minutul 50, Iovan a marcat, însă arbitrul Constantin Mitran a anulat reuşita, considerând că portarul a reţinut balonul pe linia porţii.
La scurt timp după memoriul făcut de ASA Bucureşti, Poli Timişoara a contestat, la rândul ei, rezultatul. Totul se întâmplase la presiunea generalilor din Armată, dornici ca echipa “militară” să nu retrogradeze.
Pe 16 iunie 1948, FRF anunţa că meciul Poli Timişoara – FC Ploieşti se va rejuca pe 24 iunie. În plus, Constantin Mitran era suspendat pe viaţă, cu toate că primise premiul de cel mai bun arbitru în 1947. Decizia a fost anulată ulterior.
Rejucarea a oferit scenariul prin care Steaua scăpa de la retrogradarea în Divizia B. Poli Timişoara şi FC Ploieşti au remizat, scor 1-1, meciul jucându-se la Craiova. La meci a asistat întreaga conducere a Federaţiei, lucru care nu se mai întâmplase până atunci. Prahovenii au retrogradat în liga a doua, iar Steaua a rămas în Divizia A. Un an mai târziu, “militarii” cucereau Cupa România şi începeau seria record de trofee în competiţiile interne.