Sporturi

Cum a schimbat incendiul din Colectiv sportul românesc! Trei ani de la tragedia care a îndoliat o ţară întreagă

30.10.2018 | 09:00
Cum a schimbat incendiul din Colectiv sportul romanesc Trei ani de la tragedia care a indoliat o tara intreaga

În urmă cu trei ani, pe 30 octombrie 2015, România privea consternată cum incendiul din clubul Colectiv schimba o ţară întreagă, implicit şi sportul românesc. Avizul ISU era cuvântul de ordine în săptămânile de după tragedia în care şi-au pierdut viaţa 64 de persoane.

Fotbalul a fost principalul sport care a suferit schimări după incendiul din Colectiv. În weekend-ul fatidic, în Liga 1 Betano erau programate meciurile din etapa a 16-a şi microbiştii se aşteptau că partidele să fie amânate. Comitetul de Urgenţă al Ligii Profesioniste de Fotbal a decis ca meciurile să se joace, acestea fiind precedate de un minut de reculegere, în timp ce jucătorii urmau să intre pe teren cu banderole negre.

Cum a schimbat incendiul din Colectiv sportul românesc. Avizul ISU a închis temporar stadioane

La scurt timp după producerea incendiului din Colectiv, sportul românesc a intrat într-o nouă eră. Stadioanele din România au început să fie luate la puricat şi imediat au început să fie închise câteva dintre ele. Cu această ocazie, oficialii din fotbalul românesc aflau că arenele funcţionau fără existenţa unui aviz ISU. Arena Naţională, dată în folosinţă în septembrie 2011, era închisă temporar la începutul lunii noiembrie. “M-a surprins şi pe mine, nu ştiam că Arena Naţională nu are aviz. Când faci toate întâlnirile, inclusiv cu ISU, te aştepţi să ai toate autorizaţiile şi avizele. Apoi, organizatorii de Cupa României sau de Cupa Ligii au luat toate autorizaţiile pentru focurile de artificii şi apoi au aflat că nu le aveau de fapt, iar asta e o chestie foarte ciudată”, declara Răzvan Burleanu în momentul în care Arena Naţională a fost închisă.

A urmat Cluj Arena, stadion inaugurat în octombrie 2011, care era închis din cauza absenţei avizului ISU. Surpriza a fost uriaşă, în condiţiile în care stadionul a fost gazda Untold, cel mai mare festival de muzică din România, la care au participat peste 230.000 de persoane chiar în anul tragediei din clubul Colectiv. “După ce s-a făcut recepţia stadionului, trebuia să se solicite autorizarea. Au depus cerere abia anul acesta, parcă la sfârşitul lunii iunie. Li s-a transmis care sunt neregulile şi li s-a dat un termen pentru rezolvarea acestora. Nici până astăzi nu au venit cu dosarul la reautorizare”, spunea Ion Moldovan, şeful ISU Cluj, în noiembrie 2015.

FCSB, obligată să joace în provincie

FCSB a fost obligată să se mute din Bucureşti după ce Arena Naţională a fost închisă, astfel că formaţia patronată de Gigi Becali a jucat meciurile de pe teren propriu la Cluj şi Piteşti în perioada noiembrie 2015-martie 2016. “După ştiinţa mea doar două stadioane în România au aceste aprobări, CFR Cluj şi ăla de la Drobeta Turnu Severin, şi poate şi Dinamo”, afirma Gigi Becali în noiembrie 2015. Pe lângă FCSB, ASA Târgu Mureş a fost, la rândul ei, obligată să joace două meciuri la Cluj după ce stadionul “Trans-Sil” nu avea avizul ISU.

Terenul Central de pe Arenele BNR, fără aviz ISU

Nu doar fotbalul a avut de suferit după tragedia din clubul Colectiv. După stadioanele din întreaga ţară, Terenul Central din Complexul Arenelor BNR a fost închis din cauza faptului că nu avea aviz ISU. Decizia a fost crucială pentru turneul ATP care se disputa la Bucureşti încă din 1993. Ediţia din 2016 a fost ultima, însă fanii tenisului nu au putut să-şi ia adio de la Terenul Central, meciurile importante disputându-se pe Terenul 2, special amenajat să găzduiască mai mulţi spectatori. Din 2017, turneul găzduit în ţara noastră s-a mutat în Ungaria.

Nici handbalul nu a scăpat

În noiembrie 2015, sălile “Lucian Grigorescu” (Floreasca) şi “Dinamo”, dar şi “Polivalenta” din Călăraşi erau închise în urma lipsei unui aviz ISU. Situaţia era incredibilă în cazul sălii din Şoseaua Ştefan cel Mare, inaugurată în 2013, care, cu cinci zile înainte să fie închisă, fusese gazda unui meci jucat de CSM Bucureşti în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin. “Reprezentanţii ISU au venit special după meciul dintre CSM şi Savehof şi au hotărât că nu se mai pot disputa jocuri în Sala Dinamo. Trebuie efectuate o serie de lucrări pentru securitate”, declara Ovidiu Semen, directorul sportiv al echipei de handbal Dinamo, în noiembrie 2015.

Cum a schimbat incendiul din Colectiv sportul românesc. Terenul Central, închis definitiv
Cum a schimbat incendiul din Colectiv sportul românesc. Terenul Central, închis definitiv