Raphinha demonstrează că este un romantic incurabil. Starul de origine braziliană este îndrăgostit până peste cap de iubita lui, așa că profită de fiecare ocazie pentru a-și arăta sentimentele. Recent, Raphinha a surprins-o pe soția lui, Natalia Belloli, cu un cadou special.
Raphinha și Natalia Belloli se cunosc de mai bine de un deceniu. Cei doi s-au împrietenit în 2013, dar se pare că frumoasa blondină l-a ținut la distanță pe starul de origine braziliană. Abia în 2021, Natalia a decis să îi acorde o șansă lui Raphinha și să formeze un cuplu oficial cu el.
Raphinha și Natalia s-au căsătorit în decembrie 2022, după aproape 10 ani de tatonări și prietenie. Încă de atunci, fotbalistul i-a arătat partenerei sale că este un romantic incurabil. Ba mai mult, se pare că nu a renunțat deloc la gesturile frumoase.
Raphinha a cerut-o de soție pe Natalia într-un cadru desprins din poveste. Fotbalistul a pregătit o alee plină de lumânări, iar la capătul ei o aștepta chiar el. În genunchi și cu inelul în mână, alături de un semn mare pe care scria „Vrei să te căsătorești cu mine?”, Raphina a făcut pasul cel mare.
Chiar dacă au trecut trei ani de când s-au căsătorit, Raphinha continuă să fie cel puțin la fel de romantic. Recent, starul brazilian a surprins-o pe soția lui cu un buchet uriaș de trandafiri roșii, alături de un mesaj simplu, dar profund.
„La mulți ani pentru cei 3 ani și 7 luni de la cea mai corectă alegere din viața mea!”, a fost mesajul lui Raphina, atașat unei poze cu cei doi.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/09/raphinha-cadou-buchet-de-flori-natalia-belloli.jpg)
Natalia Belloli, soția lui Raphinha este o prezență cunoscută în mediul online. Aceasta are o comunitate de peste 1 milion de urmăritori. Frumoasa blondină postează imagini în care își etalează atât trupul de zeiță, cât și alegerile vestimentare, fiind o adevărată sursă de inspirație pentru fanii ei.
Natalia Belloli și Raphinha au o familie superbă, care a fost întregită de venirea pe lume a băiețelului lor. Gael s-a născut în luna mai 2023, iar de atunci, starul brazilian este în culmea fericirii. Atât el, cât și soția lui fac tot posibilul pentru a petrece cât mai mult timp alături de micuțul lor.