Sport

Cum a trăit Daniel Pancu din tribune derby-ul Dinamo – CFR Cluj. Fanatik a urmărit timp de 90 de minute fiecare reacție a antrenorului. Foto

Daniel Pancu a fost prezent pe stadion la primul său meci după ce a preluat CFR Cluj, însă nu a stat pe bancă. Cum a trăit antrenorul derby-ul cu Dinamo
31.10.2025 | 22:42
Cum a trăit Daniel Pancu din lojă meciul Dinamo - CFR Cluj 2-1. Foto: FANATIK
ADVERTISEMENT

Daniel Pancu s-a înțeles cu CFR Cluj înaintea unui meci extrem de complicat, însă noul antrenor al ardelenilor a decis să nu stea pe bancă. „Pancone” a fost prezent în loja clujeană alături de Bogdan Mara, unul dintre directorii sportivi ai CFR-ului. FANATIK a stat cu ochii pe tehnicianul român, care a urmărit derby-ul la intensitate maximă. Totul părea că se îndreaptă către un succes la debut pentru Daniel Pancu, însă Dinamo a întors scorul în doar trei minute și a învins cu 2-1.

Cum a trăit Pancu meciul CFR Cluj – Dinamo din lojă

Deși nu a stat pe bancă, Daniel Pancu a trăit meciul la fel de intens. El a fost complet concentrat pe tot parcursul meciului și a strâmbat din nas la ocaziile lui Dinamo. În minutul 35, la ocazia uriașă ratată de Emerllahu, Pancu s-a ridicat în picioare și și-a exprimat dezamăgirea.

ADVERTISEMENT

Pe toată durata pauzei, Daniel Pancu nu a stat în lojă, ci a continuat să comunice cu Bogdan Mara, oficialul de la CFR Cluj. În repriza secundă, Dinamo a avut un gol anulat. Deși Pancu a rămas țintuit pe scaun, Bogdan Mara s-a ridicat și a aplaudat după ce golul a fost anulat corect după analiza VAR.

După ce CFR Cluj a deschis scorul, Pancu a avut o explozie de fericire, după care fiecare fază a elevilor săi a fost trăită la o intensitate maximă. Dinamo a pus din ce în ce mai multă presiune, iar antrenorul clujenilor era foarte agitat la ocaziile pe care „câinii” le-au avut pe final de partidă.

ADVERTISEMENT
Daniel Pancu Dinamo - CFR Cluj
Daniel Pancu după ocaziile lui Dinamo din finalul partidei. Foto: FANATIK

Spre mâhnirea lui Daniel Pancu, Dinamo a închis tabela cu două goluri în doar trei minute în prelungirile partidei, iar CFR Cluj pleacă fără niciun punct de la București. Antrenorul „feroviarilor” a rămas fără reacție, refuzând chiar o sticlă cu apă atunci când cineva i-a oferit-o după a doua reușită. La finalul partidei, „Pancone” a rămas stană de piatră timp de multe minute.

ADVERTISEMENT

De ce a ales Daniel Pancu să nu stea pe bancă în meciul Dinamo – CFR Cluj

CFR Cluj se află într-o situație foarte complicată în campionat, iar Neluțu Varga a schimbat deja doi antrenori. Dan Petrescu și-a dat demisia după dezastrul cu Hacken, în timp ce Andrea Mandorlini a fost demis în urma rezultatelor slabe.

Daniel Pancu a fost ales drept noul antrenor al CFR-ului, însă așa cum FANATIK a informat în exclusivitate, fostul selecționer al naționalei de tineret a preferat să nu stea pe bancă în acest prim meci cu Dinamo. El a fost văzut în loja clujeană, alături de Bogdan Mara, ținând în mână o agendă și un pix, lucru ce denotă în mod clar faptul că tehnicianul își dorește să aibă o privire de ansamblu asupra meciului și să-și poată nota tot ce trebuie schimbat la formația ardeleană.

ADVERTISEMENT
Daniel Pancu în timpul meciului Dinamo - CFR Cluj
Daniel Pancu a stat în lojă și și-a luat notițe în timpul meciului Dinamo – CFR Cluj. Foto: Captură Digi Sport

Daniel Pancu, pe modelul lui Luis Enrique

La partida PSG – Atalanta, câștigată cu 4-0 de parizieni, Luis Enrique, antrenorul „Reginei Europei”, a fost protagonistul unei faze rar văzute în fotbal. El a trăit prima repriză a meciului din tribune, acolo de unde a putut să analizeze jocul echipei sale, iar la pauză a coborât pentru a-și conduce echipa de pe bancă în a doua jumătate.

Spaniolul a numit această practică ca o „vedere cu ochi de pasăre” și a explicat cât de mult l-a ajutat acest lucru să corecteze pressingul echipei sale și modul în care fotbaliștii săi formau linia de apărare. „De sus obțin multă informație pe care o pot folosi la pauză”, spunea Luis Enrique la finalul acelei partide.

Ce salariu are Daniel Pancu la CFR Cluj

Daniel Pancu a semnat pentru o perioadă relativ scurtă cu CFR Cluj. Așa cum a anunțat FANATIK, înțelegerea sa cu ardelenii este valabilă până în vara lui 2026, cu opțiune de prelungire, iar obiectivul principal este clasarea pe un loc de cupe europene. În Gruia, Daniel Pancu va fi remunerat cu 14.000 de euro pe lună.

Acuzat că a drogat-o pe Andreea Cuciuc în noaptea în care tânăra a...
Acuzat că a drogat-o pe Andreea Cuciuc în noaptea în care tânăra a murit, Cristian Botgros face acum declarații zguduitoare. Nepotul lui Nicolae Botgros a rostit câteva cuvinte cutremurătoare, care schimbă absolut tot ce se știa până acum: ”Fata asta a...”
Atenționare de la MAE. Românii care merg în Bulgaria, în pericol să rămână fără...
Atenționare de la MAE. Românii care merg în Bulgaria, în pericol să rămână fără plăcuțe! Amenzile se plătesc imediat, doar cu cardul
O familie s-a mutat în Italia pentru o viață mai bună. După șase...
O familie s-a mutat în Italia pentru o viață mai bună. După șase luni, renunță și pleacă în SUA: „Birocrația ar testa răbdarea unui sfânt”
„Să nu se mai agite atâta lumea de grija lui”. Mariana Moculescu, dezvăluiri...
„Să nu se mai agite atâta lumea de grija lui”. Mariana Moculescu, dezvăluiri din viața personală a lui Horia Moculescu, în timp ce el e internat în stare gravă la spital. Incredibil ce a putut povesti acum fosta lui soție
ANIMAŢIE. Femeie, în stare critică după ce a fost rănită de un cablu...
ANIMAŢIE. Femeie, în stare critică după ce a fost rănită de un cablu STB, agăţat de un camion
Alimentele interzise în dieta lui Mircea Lucescu. Care este secretul longevităţii pentru selecţionerul...
Alimentele interzise în dieta lui Mircea Lucescu. Care este secretul longevităţii pentru selecţionerul României
„Escrocul cu pedigri” a lovit din nou. Prefectul păcălit pentru o înșelăciune comisă...
„Escrocul cu pedigri” a lovit din nou. Prefectul păcălit pentru o înșelăciune comisă în numele vicepremierului Marian Neacșu: „Omul e cu stofă, nu jucărie”
BAROMETRUL Informat.ro - INSCOP Research: Pentru prima dată după alegerile prezidențiale din mai...
BAROMETRUL Informat.ro - INSCOP Research: Pentru prima dată după alegerile prezidențiale din mai ...
Nicușor Dan, îngrozit de vestea tristă pe care a primit-o. Președintele a ținut...
Nicușor Dan, îngrozit de vestea tristă pe care a primit-o. Președintele a ținut să transmită un mesaj de condoleanțe: A fost un model de echilibru și noblețe sufletească