Sport

Cum a trăit Mihai Rotaru finala Cupei României! Patronul Universităţii Craiova, în tensiune pe timpul celor 120 de minute

Mihai Rotaru a asistat la meciul echipei sale, Universitatea Craiova, şi nu a avut linişte pe toată durata partidei
22.05.2021 | 23:45
Cum a trait Mihai Rotaru finala Cupei Romaniei Patronul Universitatii Craiova in tensiune pe timpul celor 120 de minute
ADVERTISEMENT

Mihai Rotaru a mers pe stadionul „Ilie Oană“ din Ploieşti pentru a urmări partida pe care formaţia pe care o patronează a disputat-o în ultimul act al Cupei României.

Mihai Rotaru a urmărit cu atenţie partida

Universitatea Craiova a înfruntat Astra în finală, pornind ca mare favorită la cucerirea trofeului, al doilea după cel din 2018, câştigat în faţa lui FC Hermannstadt.

ADVERTISEMENT

Craiova a deschis scorul prin Andrei Ivan, în minutul 14, după o pasă excelentă a lui Dan Nistor printre fundaşii centrali ai giurgivenilor. Mihai Rotaru a trăit intens întreaga fază, pe care a privit-o extrem de atent din tribună.

Patronul Universităţii s-a bucurat vizibil când scăriţa lui Ivan a trecut peste Popa şi a aterizat în plasa porţii Astrei.

ADVERTISEMENT

Puţin a durat bucuria oltenilor, susţinuţi din tribune şi de fostul lor coleg Valentin Mihăilă. La două minute după golul lui Ivan au făcut un penalty. Marius Constantin l-a faultat pe Stahl în marginea careului, spre disperarea lui Mihai Rotaru. Valerică Găman a transformat cu siguranţă.

Mihai Rotaru s-a agitat pe toată durata finalei Cupei României. FOTO: FANATIK
Mihai Rotaru s-a agitat pe toată durata finalei Cupei României. FOTO: FANATIK

Patronul Craiovei nu a stat nicio secundă jos

Mihai Rotaru a urmărit restul reprizei în picioare şi a avut emoţii la ieşirea hazardată a lui Pigliacelli, care a reuşit să îl blocheze in extremis pe Krpic în minutul 41.

ADVERTISEMENT

La pauză, patronul oltenilor, vizibil apăsat de miza partidei, a intrat rapid în lojă, fără să discute cu nimeni.

În repriza secundă, Mihai Rotaru nu a stat nicio secundă jos şi a trăit la intensitate maximă fiecare ocazie şi duel din teren, nemulţumit de multe ori de felul în care jucătorii săi au ales să joace anumite faze.

ADVERTISEMENT

Tensiune maximă în reprizele suplimentare

După 90 de minute regulamentare, nu părea deloc fericit şi nici nu avea motive să fie. Golul lui Boe-Kane din al treilea minut din reprizele suplimentare l-a enervat pe patronul oltenilor.

Însă, zâmbetul i-a revenit la super-execuţia lui Dan Nistor, care a restabilit egalitatea la 2. Nici măcar golul de 3-2 reuşit Screciu nu i-a risipit emoţiile lui Mihai Rotaru, care nu mai avea puterea să se bucure. A avut o bucurie reţinută şi şi-a prins faţa în palme.

La ultima fază, la şutul lui Balaure scăpat de Pigliacelli în faţă, patronul oltenilor a înlemnit, dar fanionul ridicat de la margine, poziţie de ofsaid, l-a făcut să răsufle uşurat.

Fluierul final a risipit tensiunea, iar Mihai Rotaru s-a descătuşat şi s-a îmbrăţişat cu cei de la lojă.


  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – Academica: 2,07 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: